Skip to content Skip to footer

Ordinea nașterii copiilor influențează succesul lor profesional

Timp de mulți ani, studiile au arătat că ordinea nașterii copilului afectează personalitatea acestuia. În același timp, noi cercetări demonstrează faptul că ordinea în care s-au născut copiii în familie are impact și asupra carierei.

Un studiu lansat de către cei de la Disney, condus de psihologul Emma Kenny, arată că ordinea nașterii are un impact important asupra carierei persoanei. „Cercetările efectuate au indicat că ordinea nașterii joacă un rol important asupra carierei persoanei și a funcției pe care o poate deține”, explică Kenny, scrie independent.co.uk.

Cercetătorii au analizat aleatoriu 500 de persoane de succes, din 11 grupuri cu diferite profesii. În urma cercetărilor, oamenii de știință au ajuns la concluzia că copiii mijlocii au cu 30 la sută mai multe șanse să devină CEO (persoana cu gradul cel mai înalt într-o companie) decât frații lor. Potrivit cercetătorilor, acest lucru se întâmplă deoarece lupta pentru atenție dezvoltă la copiii mijlocii trăsături de personalitate, cum ar fi competitivitatea, flexibilitatea și diplomația – calități potrivite pentru roluri de înaltă calificare care necesită maturitate și un nivel înalt de management.

Copiii de mijloc din întreaga lume au cu 41 la sută mai multe șanse să devină sportivi olimpici, mai arată studiul.

Mark Zuckerberg, Lord Alan Sugar și Bill Gates au fost copii de mijloc.

În același timp, cercetătorii au descoperit faptul că majoritatea astronauților au fost cei mai mari copii în familie. Un exemplu sunt Buzz Aldrin și Neil Armstrong. Aceștia, de  semenea, sunt mai mult predispuși să devină oameni de știință sau ingineri, cum ar fi Stephen Hawking și Tim Berners Lee.

Totodată, copiii care s-au născut ultimii, cum ar fi Johann Sebastian Bach și Wolfgang Amadeus Mozart, au cu 50 la sută mai multe șanse de a avea o carieră în muzica clasică, deoarece majoritatea se caracterizează prin „trăsături de personalitate sensibile și idealiste”, sugerează cercetătorii.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.