Skip to content Skip to footer

Cum acordăm primul ajutor în caz de sufocare cu alimente sau stop cardio-respirator

Fiecare dintre noi poate salva o viață. De acest lucru s-au convins cele peste 100 de persoane care au învățat tehnici de prim-ajutor de la medicii specialiști ai Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească

Printre cei prezenți s-au numărat atât adulți, cât și copii, care au învățat cum să acționeze în cazurile de urgență, până la sosirea ajutorului medical specializat.

În context, medicii au ilustrat mai multe situații și au explicat doritorilor cum să efectueze corect manevrele de resuscitare cardio-pulmonară și de înlăturare a unui corp străin din căile aeriene:

  1. Resuscitarea cardio-respiratorie la maturi și copii 

Amplasați pacientul pe o suprafață plană dură, deschideți-i căile aeriene prin amplasarea unei mâini pe frunte, în timp ce cu a doua mână ridicați bărbia și deschideți gura pacientului.

Aplecați urechea la gura pacientului. Totodată, privind spre cutia toracică, măsurați respirația prin efectuarea a trei proceduri:

    • AUZIȚI trecerea aerului prin căile aeriene;
    • SIMȚIȚI aerul mai cald expirat;
    • VEDEȚI excursia (mișcările) cutiei toracice.

Imediat ce ați detectat stopul respirator, inițiați manevre de resuscitare. Puneți mâinile în lacăt, amplasați-le cu două degete mai sus de procesul xifoid al sternului și efectuați energic și ritmic 30 de compresiuni.

Apoi, cu două degete, comprimați nările nasului și faceți două respirații artificiale în gura pacientului. Repetați manevrele cel puțin 30 de minute. Frecvența de compresiuni pe minut este egală cu 100-120, iar profunzimea – 5,5 cm până la 6 cm.

2. Resuscitarea cardio-respiratorie la copii 

Amplasați copilul pe o suprafață plană dură. Inițiați manevrele cu cinci respirații salvatoare, efectuate doar cu aerul din spatele obrajilor. Comprimați cu două degete cutia toracică, amplasându-vă mai jos de linia intermamelonară cu 1 cm, în număr de 15 compresiuni și reveniți la respirații artificiale (două la număr), cuprinzând gurița și năsucul copilului.

Frecvența este de 100-120 pe minut, iar profunzimea – 1/3 din diametrul cutiei toracice.

3. Obstrucția căilor aeriene la matur și la un copil mai mare de 1 an (pătrunderea unui corp străin în căile aeriene)

Există două tipuri de obstrucție a căilor aeriene – completă și incompletă.

Cea incompletă se manifestă prin apariția în plină sănătate a tusei, respirației dificile, zgomotoase, șuierătoare și a plânsului la copil. În acest caz, când este tuse efectivă (care se aude), este voce, chiar și răgușită, plâns cu voce la copil), trebuie doar de încurajat maturul sau copilul mai mare, care înțelege, să tușească. În caz că acel corp străin nu se elimină prin tuse, se interzice categoric efectuarea altor manevre, deoarece corpul străin poate să se mobilizeze și să obtureze complet căile aeriene. Trebuie chemată ambulanța și transportat pacientul cu atenție spre spital.

În caz de obstrucție completă, pacientul nu mai poate respira deloc. Nu are voce. Tusa este neefectivă – nu se aude. Plânsul este fără glas. În acest caz este necesar de efectuat imediat manevrele de dezobstrucție – cinci lovituri pe spate între omoplați și cinci compresiuni abdominale. Nu contează cu care manevră începeți. Important este să începeți cât mai rapid și să efectuați corect.

Aplicați cinci lovituri între omoplați, și nicidecum „după cap”. Loviturile trebuie să fie energice și destul de puternice, astfel încât corpul străin să fie eliminat. Dacă nu reușiți, treceți la cinci compresiuni abdominale – strângeți o mână în pumn și plasați-o pe abdomen la mijlocul distanței între ombilic și osul stern. Aplicați a doua mână deasupra și apăsați pe abdomen cu forță spre spate și în sus. Astfel, se mărește presiunea în plămâni și corpul străin va fi eliminat. Repetați manevrele până când corpul străin va fi eliminat sau pacientul va deveni inconștient. În acest caz treceți la efectuarea resuscitării.

Informațiile au fost oferite pentru suntparinte.md de șeful Centrului de Instruire al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Andrei Creciun. 

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.