Skip to content Skip to footer

„Super părinți” – proiectul inedit în care copiii spun cum văd un părinte bun

De mică asculta emisiuni radio pentru copii, participa la concursurile organizate de emisiunea „Ora copiilor” de la postul public de radio, devenind ulterior voluntară în cadrul emisiunilor destinate celor mici. Vorbim despre Luminița Alexandreanu, redactor- editor al emisiunilor radio pentru copii de la Radio Moldova.

Și-a făcut studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Facultatea Filologie, însă a ajuns să coordoneze alături de jurnalistele din Studioul radio pentru copii şi adolescenţi singurele emisiuni radio pentru copii din țară.

„Dragostea pentru radio mi-a inspirat-o Victoria Gorincioi, ex-redactorul emisiunii „Licurici”, pe care o consider prima mea profesoară de jurnalism radio şi căreia îi mulțumesc pentru că a avut încredere în mine. Eram un ascultător fidel al emisiunii „Ora copiilor”, am sunat într-o zi la radio și i-am sugerat că ar fi bine să facă un material de la o casă-internat. Ea mi-a spus: „Du-te și fă-l tu”. Astfel, primul material pe care l-am făcut a fost de la o casă-internat. A fost ceva diferit, mai ales când copiii mi-au zis „mama””, mărturisește Luminița Alexandreanu.

În timp ce era studentă în anul 1999, i-a fost încredințată emisiunea „Licurici”, căreia i-a schimbat recent conceptul și denumirea în „Licurici – Voie bună la cei mici” , conferindu-i astfel un caracter mai informativ şi util pentru micii ascultători şi părinţii acestora. Deși se află, în prezent, în Germania, continuă colaborarea cu postul Radio Moldova, în calitate de voluntar. Se implică la realizarea emisiunilor„Voie bună la cei mici” , „Ora copiilor”  și „Tineradio” .

Luminița Alexandreanu spune că reușește să se descurce de la distanță, mai ales că are parte de colege care o susțin. Regizorul Aurica Mirca, redactorii Victoria Tomuz, Alexandra Enceva şi Lidia Puşcaşu sunt mereu aproape de copiii ce fac parte din echipa Luminiţei, le oferă cu multă grijă ceai şi biscuiţi pentru inspiraţie. Tinerii jurnaliști pe care îi are sub „aripă” au vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Nu îi lasă singuri pentru niciun moment, este alături de ei în timpul emisiunilor, comunică zilnic pe rețelele de socializare. Este fericită de ceea ce face. „E o pasiune și, de dragul ei, accepți orice”, spune ea.

Recent, a scos la lumină un nou proiect, denumit  „Super părinți” – un miniserial din opt episoade, care are scopul de a transmite părinților mesaje instructiv-educative din partea copiilor. Luminița spune că în cadrul emisiunilor pentru copii e bine să predomine și elementul utilitar, adică copiii nu doar să asculte muzică și să se relaxeze, ci și să audă o informație utilă pentru ei. Inițial, aceste storytelling-uri aveau forma unor spoturi audio. Acum însă, ele au căpătat culoare: fiecare spot este însoțit de imagini realizate de copiii ale căror voci răsună în spoturile audio.

„Emisiunile de la radio trebuie să conțină efecte, elemente acustice, astfel încât să poată fi văzute, gustate vizual. Este bine că emisiunile noastre sunt ascultate de părinți și bunici. Copiii conferă informațiilor mai multă credibilitate, mai ales că cei mai buni mesageri ai necesităților copiilor sunt înșiși copiii. Fiecare părinte are secretele sale, dar și copiii văd într-un anumit mod un părinte bun și pot să îi sugereze un model de superpărinte”, adaugă Luminița.

Toate cele opt episoade ale miniserialului au la bază mesaje promovate de UNICEF și de Convenția cu privire la drepturile copilului, potrivit cărora părinții trebuie să își protejeze copilul, să îi fie alături, să îi creeze un mediu emoțional adecvat, să aibă un comportament civilizat.

„De asemenea, punem accent pe supravegherea copilului atunci când iese în stradă, pe alimentația sănătoasă, pe jocul educativ, pe aplicarea diferitor forme creative de a-i insufla copilului bunele practici. Optăm pentru creșterea unei generații sănătoase”, mai spune aceasta.

Luminița susține că copiii sunt cei care au educat-o și au crescut-o, fapt pentru care le mulțumește.

În continuare, vă invităm să urmăriți câteva dintre episoadele realizate de copii, adresate părinților:

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.