Violența în familie este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului. În Republica Moldova, 63% dintre femei sunt afectate de violența în familie din partea soțului/partenerului pe parcursul vieții, de la vârsta de 15 ani. Într-un stat democratic, victimele supuse violenței în familie trebuie să fie tratate cu respect și să beneficieze de protecție, susținere și acces echitabil la justiție.
Elena (prenume modificat) avea, de 11 ani, o familie exemplară, după cum povestește ea. Viața ei însă a luat o întorsătură neașteptată în mai 2015, după ce soțul a lipsit de acasă câteva zile.
„Într-o singură zi, din familie exemplară am devenit una cu probleme. Când a venit acasă, l-am întrebat unde a fost și de ce nu a răspuns la telefon în tot acest timp. Atunci a început bătaia. M-a lovit… inclusiv cu picioarele, în prezența fetelor, fără ca să știu de ce. A fost un șoc și pentru mine, și pentru fete. Ele nu au văzut niciodată violență în familia noastră. Această experiență a schimbat-o radical pe fiica mai mică, de 10 ani”, își amintește Elena.
Ea nu s-a adresat nimănui. Dorea să evite inițierea unui dosar penal. În plus, dorea să înțeleagă motivul agresiunii din partea soțului. Să spună rudelor? Nici vorbă. Nu voia să-i creeze probleme soțului, își făcea griji de ce vor spune ceilalți. Mai târziu, a aflat că soțul ei își găsise pe altcineva.
Nu a spus nimănui „în speranța că va trece”. Nu a fost așa. Soțul continua să o agreseze, inclusiv psihologic. O folosea și pe fiica mai mică, Iuliana (prenume modificat), pentru a-și provoca soția.
„Iuliana nu mai zâmbea, era agresivă. Atunci când vedea și auzea certurile însoțite de bătaie, intervenea, dorea să pună capăt acestor probleme. Când a înțeles că nu reușește, a deschis geamul și a încercat să sară de la etaj. Atunci am conștientizat că trebuie să intervin imediat.
Am apelat la o psihologă. Doamna venea acasă, făcea consiliere, dar nu era suficient. Mi-a spus că problema este mult mai gravă și mi-a recomandat să apelez la Serviciul de asistenţă psiho-socială a copilului și familiei „AMICUL” al Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC). Iuliana a încercat de trei ori să se sinucidă. O dată mi-a lăsat și un mesaj de adio”, spune mama.
(desenul Iulianei în care arată că va sări de la etaj)
În speranța că va fi ajutată, Elena s-a adresat la colegii soțului ei și le-a povestit despre ce se întâmplă. Nimeni nu a luat-o în seamă. Soțul Elenei a deținut o funcție de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ceea ce urma să-l favorizeze în instanță:
„Mi-au spus că e imposibil, că soțul meu are o reputație impecabilă. M-au îndemnat să nu fabric dosare și să nu-i ponegresc imaginea”.
Elena a decis să se adreseze la Centrul de Drept al Femeilor (CDF), o instituție nonguvernamentală care asigură gratuit informare, sprijin, asistență juridică, psihologică și socială pentru toate persoanele supuse violenței în familie. Acolo a cunoscut-o pe Violeta Andriuța, avocată în cadrul CDF, care se ocupă până în prezent de caz.
Elena și soțul ei lucrează în aceeași instituție. Cererea ei de demisie nu a fost acceptată de directorul instituției. Cel din urmă și-a exprimat susținerea față de ea și a insistat să-și continue activitatea. În noiembrie 2015, soțul Elenei a bătut-o la locul de muncă, într-un birou. Femeia a fost internată la Spitalul de Urgență, având comoție cerebrală. După externare, a urmat tratament acasă timp de o lună. Recunoaște că sechelele acelei traume le simte și astăzi, fiind nevoită să primească tratament de două ori pe an.
Pe faptul violenței în familie a fost pornită urmărirea penală. Totodată, Elena a obținut două ordonanțe de protecție pentru victimele violenței în familie (act prin care instanța de judecată dispune obligarea agresorului de a părăsi locuința comună; obligarea lui de a sta departe de locul aflării victimei și a copiilor minori etc). O singură persoană de la serviciu a acceptat să declare poliției că a auzit când Elena a fost bătută de soțul ei. Ceilalți au tăcut.
La două săptămâni de la expirarea ordonanței de protecție, Elena a ajuns din nou la spital cu diagnosticul „combustie la ochi”. În cadrul unei festivități la serviciu, soțul a stropit-o cu alcool pe față, afectându-i ochii. Ca rezultat, pe numele bărbatului a fost emisă cea de-a doua ordonanță de protecție.
Elena susține că întreaga procedură de examinare a dosarului a fost plină de obstacole. Nici soțul ei, nici avocatul acestuia nu se prezentau la ședințe, pentru a tergiversa intenționat dosarul. Cei doi soți s-au văzut de două ori – atunci când a fost pronunțată prima ordonanță de protecție și când a fost audiată fiica mai mică, în calitate de victimă a violenței psihologice în familie.
„Soțul o lua pe Iuliana la el acasă. Ea fugea de acolo. A fost nevoie și de intervenția psihiatrului, pentru a o scoate din impas. Am discutat și cu profesorii, cu psihologul școlar, ea nu voia să meargă la școală, făcea isterie, nu mai avea performanțele școlare de odinioară. Eram chemată în permanență la școală”, ne spune Elena.
Chiar dacă toate probele și declarațiile Elenei și ale martorilor demonstrau că soțul ei a agresat-o de nenumărate ori și fizic, și psihologic, bărbatul a fost absolvit de pedeapsă.
Cum a fost posibil?
Avocata Violeta Andriuța ne-a explicat că, după șase luni de la intentarea procesului penal, Procuratura Chișinău a emis o ordonanță prin care l-a scos pe agresor de sub urmărire penală, cauza penală fiind clasată din lipsa elementelor infracțiunii în acțiunile agresorului. Procuratura a motivat faptul că nu există legătură cauzală între acțiunile agresorului și leziunile corporale suportate de victimă.
„Reluarea urmăririi penale a fost efectuată formal și, la scurt timp, a fost modificată învinuirea în sensul atenuării răspunderii penale. Procuratura a motivat faptul că tulburările psihologice ale copilului minor nu sunt consecință a violenței în familie, ci a faptului că părinții s-au separat. Procuratura a mai indicat că aceste consecințe la copil nu sunt într-atât de grave, încât să cadă sub incidența legii penale, deși jurisprudența CtEDO indică altceva”, spune Violeta Andriuța.
Avocata de la CDF a depus multiple plângeri privind inacțiunile organului de urmărire penală, a fost nevoie de o expertiză medico-legală repetată care a confirmat încă o dată statutul de victimă a violenței în familie.
„Modificarea învinuirii în sensul atenuării a avut ca scop mai degrabă să-l elibereze pe agresor de răspundere penală. Totodată, judecătorii au examinat superficial cazul și au ignorat unele probe evidente din dosar; procesul de judecată i-a oferit victimei experiența unei atitudini discriminatorii în raport cu agresorul. Autoritățile competente nu au întreprins acțiuni suficiente pentru a-l pedepsi pe agresor și a o proteja pe Elena și pe fiica ei de violența în familie”, adaugă Violeta Andriuța.
În timpul urmăririi penale, pe numele Elenei au fost deschise două dosare penale: pentru escrocherie (ar fi încercat să îl deposedeze de avere pe soțul ei) și pentru violență aplicată, împreună cu fiica mai mare, asupra fetei mai mici.
„Ofițerii de urmărire penală îmi spuneau să partajez bunurile cu soțul, ca să scap de dosar. Eu le-am demonstrat prin acte că proprietatea îmi aparține. Cel de-al doilea caz a avut loc în perioada când fiica mai mare susținea BAC-ul. I-am schimbat numărul de telefon, ca să nu o găsească ofițerii de urmărire penală. Mă sunau în timpul examenului și îmi cereau să o aduc să depună declarații. Am izbutit în ambele cazuri. Nu au avut probe”, menționează Elena.
Femeia a decis să-și caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Responsabilii de acolo i-au expediat deja o scrisoare prin care au confirmat că au recepționat dosarul.
Elena ne-a povestit că a avut parte de un comportament batjocoritor și din partea judecătoarei:
„Când am solicitat să mă expun, dumneaei nu mi-a permis să-mi continui gândul. A început să mă întrebe în baza căror articole din procedura penală mi-au fost încălcate drepturile. Nu îi puteam spune concret articolele, deși în expunere am menționat totul, doamna Violeta m-a ajutat să fac trimitere la legislație, la cauzele CtEDO.
Dumneaei a ridicat tonul vocii, nici nu a vrut să asculte discursul meu, din motiv că programase peste jumătate de oră o altă ședință și nu avea timp să examineze dosarul. Cel mai tare m-a mirat că a întrerupt ședința noastră, fiind numită altă ședință peste jumătate de oră, a invitat în sala unde ne aflam părțile pentru următoarea ședință, le-a spus că amână ședința, după care ne-a zis nouă să așteptăm. Aproape de ora 18:00, ne-a anunțat că nu a reușit să emită decizia și ne-a spus să venim a doua zi”.
În prezent, Elena își reconstruiește viața alături de cele două fiice. Iuliana a început să practice hipismul, ceea ce a ajutat-o să depășească problemele. Întâlnirile cu tatăl ei nu îi mai provoacă anxietate. Elena a devenit o supraviețuitoare a violenței în familie. A fost inclusă în cadrul unui proiect al Centrului de Drept al Femeilor, destinat beneficiarelor care au reușit să rupă cercul violenței. Elena a ales să meargă la cursuri de învățare a limbii engleze. Consideră că învățarea limbii engleze o va ajuta considerabil în activitatea ei și îi va permite să meargă în străinătate în scop de serviciu.
Elena nu este singura femeie care a trecut printr-un proces de judecată marcat de obstacole și tergiversări. Raportul „Monitorizarea proceselor de judecată pe cauze de violență în familie, violență sexuală și trafic de ființe umane”, realizat de CDF, denotă faptul că partea vătămată este, de multe ori, victima sistemului care, prin definiție, trebuie să o protejeze. Pentru a beneficia de asistență, consiliere și recuperare, victima se confruntă cu proceduri pe cât de birocratice, pe atât de umilitoare.
Raportul a fost realizat timp de circa 9,5 luni și include 158 de cauze, selectate aleatoriu, inclusiv 128 de cauze din cele aflate pe rol în Judecătoria Chișinău și 30 de cauze examinate în Curtea de Apel Chișinău.
Natalia Vîlcu, directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor, ne-a explicat principalele probleme care au fost depistate în cadrul monitorizării:
- Sediile instanțelor de judecată din mun. Chișinău nu sunt potrivite pentru procesul de judecare a cauzelor și nu corespund cerințelor necesare pentru siguranța victimei și a martorului în proces. Majoritatea ședințelor de judecată s-au desfășurat în biroul judecătorului, chiar dacă erau și săli de ședințe libere.
- Lipsa unor intrări separate și a locurilor unde victima și martorul să poată aștepta fără a fi văzuți de agresor/inculpat sau alte persoane din anturajul lor. În ședințele de judecată, victima este nevoită să se afle alături sau în imediata apropiere de agresor, fiind despărțită de acesta, după caz, de avocat, angajatul poliției, traducător sau de alți participanți la proces. În asemenea context, victimei îi este greu să facă declarații și trece printr-un proces de revictimizare, fiind afectată de comportamentul amenințător și ofensator al agresorului față de victimă.
- Începerea cu întârziere a circa 70% dintre ședințe, în unele cazuri cu întârziere de 1 oră și mai mult. În tot acest timp, victimele erau nevoite să stea în hol lângă agresor. Nimeni nu o protejează pe victimă, nu există condiții potrivite pentru a-i asigura protecția.
- Tergiversarea examinării dosarelor. De exemplu, doar 12% dintre cauzele contravenționale au fost examinate în termenul maxim permis de lege – 45 de zile. Celelalte – cu depășirea termenului. Au existat cazuri când examinarea cauzelor contravenționale a depășit termenul de prescripție de un an, fapt care a dus la încetarea procesului.
- Atitudine tendențioasă față de victimă, mai ales dacă aceasta nu are în ședință o ținută timidă, inhibată și dezminte activ declarațiile inculpatului. Comportamentul combativ al părții vătămate în proces este perceput de unii participanți în proces drept confirmare că anume ea l-a provocat pe inculpat la violență. Uneori, aceasta influențează măsura de pedeapsă aplicată infractorului.
- Amânarea frecventă a examinării cauzelor din cauza lipsei frecvente a participanților la proces.
„Acest raport va fi un instrument în dialogul nostru cu autoritățile. Nu este o critică a sistemului, ci o constatare a problemelor existente și un imbold că trebuie să fie luate măsuri. Am venit cu o serie de recomandări, inclusiv să fie consolidat mecanismul de verificare a termenilor de examinare a cauzelor și să fie responsabilizați participanții la proces care nu se prezintă în ședințele de judecată.
La fel, am încurajat autoritățile să continue instruirea ofițerilor de poliție, a judecătorilor, a procurorilor și a avocaților, pentru a le consolida capacitatea de a identifica, instrumenta, examina și soluționa cazurile de violență în familie prin prisma efectelor pe care îl are acest fenomen asupra victimelor. Constatările din raport reprezintă o sursă importantă de informație pentru ajustarea curriculumului de instruire a judecătorilor și a procurorilor în aplicarea practică a legislației în domeniul violenței în familie”, a declarat Natalia Vîlcu.
Experiența pe care a trăit-o Elena a făcut-o să învețe câteva lecții importante pe care le împărtășește cu toate persoanele care citesc acest articol:
- După prima bătaie, nu tăceți. Nicio femeie, niciun copil nu trebuie să tolereze violența, apelați la organul de resort. În caz contrar, veți suferi mai mult. Să nu vă fie frică de gura lumii, să nu credeți în „va trece”. Eu am făcut-o și regret.
- Apelați la organele de drept, deschideți ușile, vorbiți despre ceea ce vi s-a întâmplat, apelați la ONG-uri (ele vă vor ajuta, indiferent de starea dvs. materială și statutul social).
- Iubiți-vă pe sine, iubiți-vă copiii, iubiți-i pe cei din jur. Îndemnați persoanele care sunt supuse violenței să nu tolereze bătaia.
Fotografiile au fost realizate de Gabriel Encev
