Skip to content Skip to footer

Decis! De luni, 27 aprilie, moldovenii vor putea ieși la plimbare în parcuri

Mai multe restricții vor fi anulate începând cu ziua de luni, 27 aprilie. Astfel, moldovenii vor putea ieși la plimbare în parcuri, păduri sau în alte locuri publice deschise, dar vor trebui să respecte distanța socială. Totuși, nu vor fi permise grupurile mai mari de 3 persoane. Declarațiile au fost făcute de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

Decizia a fost luată chiar dacă, doar în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 184 de cazuri noi de infecție cu noul coronavirus, după procesarea a 857 de probe. Toate cazurile sunt cu transmitere locală.

Accesul pe terenurile de joc, pe terenurile de sport și în zonele de agrement este, în continuare, interzis.

Totodată, de luni va fi reluată activitatea de comerț cu amănuntul a tuturor tipurilor de mărfuri pentru unitățile comerciale specializate, cu excepția centrelor comerciale și piețelor (inclusiv piețe auto).

De asemenea, va fi sporit numărul curselor aeriene charter pentru repatrierea cetățenilor Republicii Moldova. Luni, 27 aprilie, circulația transportului public din Chișinău și Bălți va fi sistată.

Toate deciziile adoptate la ședința de azi se regăsesc în Dispoziția nr. 21, care poate fi accesată aici.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.