Skip to content Skip to footer

Campania națională „Școli care inspiră”: Descoperiți bunele practici a zeci de școli din întreaga țară

Școala trebuie să fie un mediu prietenos, incluziv și sigur atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice/nondidactice, acolo unde nu există loc pentru discriminare sau violență, iar condițiile motivează elevii să învețe și să se simtă bine.

Vă întrebați cum arată o astfel de instituție? Vă spunem noi.

Până la sfârșitul acestui an, veți descoperi instituții de învățământ prietenoase, în cadrul Campaniei naționale „Școli care inspiră”. În acest sens, vor fi promovate mai multe videouri, articole și postări, pentru a ilustra instituții care dezvoltă, susțin și promovează programe și inițiative pentru bunăstarea fizică și psihoemoțională a fiecărei persoane din mediul școlar.

Școlile au fost selectate în urma unui anunț public, lansat la sfârșitul lunii septembrie pe rețelele sociale. Într-o singură săptămână am recepționat 105 dosare din întreaga țară, în special din partea școlilor din sate și raioane.

Acestea și-au descris experiența și realizările, în funcție de indicatorii incluși în chestionar, printre care: condiții de igienă decente și vestiare separate; accesul la informație despre sănătate în cadrul lecțiilor obligatorii/opționale și în activitățile extracurriculare; incluziunea socioeducațională a grupurilor vulnerabile; promovarea oportunităților egale pentru fete și băieți; prevenirea bullyingului în rândul elevilor și al cadrelor didactice; asigurarea unui mediu prietenos pentru angajați/te în instituție și în afara instituției; atragerea cadrelor didactice tinere; susținerea acțiunilor de voluntariat și colaborarea cu Centrele de tineret etc.

Toate materialele campaniei vor fi publicate pe paginile de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării, UNFPA Moldova, Centrului Media pentru Tineri și Suntparinte.md, precum și pe site-urile oficiale ale acestor instituții.

Campania este realizată ca parte a Programului de împuternicire a tinerilor prin dezvoltarea deprinderilor de viață, susținut de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în R. Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Centrul Media pentru Tineri și Suntparinte.md, cu sprijinul financiar al Marii Britanii și Suediei.

Urmărește-ne! Devino parte a comunității școlilor care inspiră!

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.