Skip to content Skip to footer

Un grup de moldoveni din SUA a adunat circa 25 000 de lei pentru copiii de la Casa-internat din Orhei și pentru bătrânii din satul Susleni

Un grup de moldoveni aflați în Statele Unite ale Americii a adunat aproape 25 000 de lei pentru tinerii de la Casa-internat pentru copii (băieți) cu deficiențe mintale din Orhei, precum și pentru azilul de bătrâni din satul Susleni, Orhei. Ideea de a ajuta familii, copii și bătrâni nevoiași din Moldova le-a venit Ilonei Drameș și Olesei Corobciuc – două moldovence stabilite în SUA, după ce au participat la cea de-a treia ediție a Convenției Moldo-Americane care s-a desfășurat la New York.

Banii (24 914,60 de lei) au fost colectați prin intermediul platformei gofundme.com. Pentru tinerii de la Orhei a fost procurată tehnică de uz casnic: frigider, plită pentru gaz, mașină de spălat, cuptor cu microunde, aspirator și ceainic. Totodată, pentru cei 203 beneficiari aflați în instituție a fost organizată o masă de prânz cu multe bunătăți. Copiii au fost plăcut surprinși, în special Vasile, un tânăr care împlinise în acea zi 29 de ani. Pentru Vasile a fost pregătit un tort mare, care ulterior a fost împărțit cu ceilalți colegi ai lui.

În context, organizatoarele mulțumesc Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor din Orhei, care s-a implicat în organizarea frumoasei sărbători. Tinerii au cântat, au dansat și au recitat. De asemenea, le-au arătat oaspeților lucrările lor handmade, diferite traiste împletite, bijuterii și felicitări. Oaspeții au fost impresionați de condițiile de la Casa-internat, de activitățile în care sunt implicați tinerii, precum și de bunăvoința personalului.

Partea rămasă a fondurilor (3.462,91 de lei) a fost cheltuită pentru masa de prânz și dulciurile pentru azilul de bătrâni din satul Susleni, Orhei. În instituție se aflau 33 de beneficiari, dintre care 18 au fost prezenți la masă, ceilalți fiind hrăniți în odăile lor (din cauza problemelor locomotorii). Bătrânii au recitat poezii și au cântat, cu lacrimi în ochi, piesele din timpul războiului.

„Condițiile în azilul de bătrâni lasă de dorit, e foarte murdar și neîngrijit. Important este că bătrânii au fost foarte mulțumiți, au transmis salutări și mulțumiri pentru toți donatorii din SUA și s-au rugat pentru sănătatea tuturor. Ne-au rugat să nu-i uităm”, susține Olesea Corobciuc.

Aceasta nu este singura acțiune de caritate a moldovenilor din SUA. Primul proiect a fost realizat în 2016, cu denumirea „Backpack for hope”. Ca rezultat, au fost colectate 37 de ghiozdane pline cu rechizite școlare, haine, încălțăminte, dulciuri și jucării pentru familiile nevoiașe cu copii din satul Găvănoasa, Cahul.

Un alt proiect frumos organizat de moldovenii din SUA s-a desfășurat în orașul Cricova. Atunci au fost colectate cărți, dicționare, enciclopedii, povestioare în limba engleză pentru biblioteca „Alexei Mateevici” din Cricova. Totodată, o fetiță cu deficiențe locomotorii, din mun. Bălți, a primit un scaun rulant, ca să poată merge la școală de sine stătător. Ulterior, o familie cu doi copii părăsiți de tată, dintre care un nou-născut, a primit haine și toate cele necesare pentru copilași.

Sursa foto: Olesea Corobciuc

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.