Skip to content Skip to footer

Vacanța de primăvară a fost prelungită cu o săptămână pentru toți elevii din țară

Vacanța de primăvară în învățământul primar, gimnazial și liceal din Moldova a fost prelungită cu o săptămână. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță că elevii vor sta în vacanță și în perioada 9-15 martie curent.

Ministerul susține că decizia a fost luată ca urmare a consultărilor efectuate cu reprezentanții autorităților publice locale, organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, Consiliului Național al Elevilor, precum și la solicitarea părinților.

Recuperarea orelor va avea loc cu prezența fizică a elevilor, conform unui grafic individual stabilit de administrația fiecărei instituții de învățământ.

Totodată, Ministerul atenționează conducătorii instituțiilor de învățământ publice și private cu privire la stabilirea, în perioada vacanței de primăvară (5-15 martie), a unui regim flexibil sau special de lucru, cu atragerea la serviciu a personalului strict necesar. Personalul activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie în instituția de învățământ va activa la distanță.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării recomandă ca diriginții de clasă, în parteneriat cu familiile elevilor, să monitorizeze locul aflării copiilor pe parcursul vacanței de primăvară.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.