PreșcolarȘcolar

„Unii oameni credeau că e prost-crescut. Până și eu am crezut că fiul meu este leneș”

By iunie 21, 2018 mai 15th, 2020 No Comments

Este una dintre cele mai întâlnite tulburări de învățare și, în același timp, una dintre cel mai puțin cunoscute în țara noastră. Puțini părinți și profesori din Republica Moldova pot recunoaște copiii care suferă de dislexie. Mulți dintre ei nu știu că, în spatele unor performanțe școlare scăzute, se ascunde o problemă de sănătate.

Dislexia face parte din grupul „tulburărilor specifice de învățare”, care se caracterizează prin dificultăți în citire și scriere de mână, în numirea rapidă (a obiectelor, de exemplu), în funcționarea memoriei, în viteza înțelegerii și dezvoltarea deprinderilor, precum și prin tendința de a inversa literele.

Multe celebrități au primit acest diagnostic, printre ele fiind: Will Smith și Tom Cruise (actori), Quentin Tarantino (regizor de film), Walt Disney (regizor și scenarist), Pablo Picasso (artist plastic), Leonardo da Vinci (pictor și inginer), Hans Christian Andersen (scriitor), Alexander Graham Bell (inventatorul telefonului), Thomas Edison (inventatorul becului cu filament) și Albert Einstein (fizician).

Mihai (prenume modificat) a fost diagnosticat cu dislexie abia la vârsta de 7 ani, când era elev în clasa I. Până atunci, întreaga familie a trăit în incertitudine. Mama lui Mihai, Angela I., povestește că și sarcina, și nașterea au decurs bine.

Primele simptome au apărut la vârsta de 3 luni: „Când îl culcam, el dădea din cap. Credeam că are dureri. Am mers la Costiujeni, pentru că acolo erau cele mai bune aparate, unde medicii au depistat că el avea hipertensiune intracraniană”.

Copiii cu dislexie încep să vorbească mai târziu și nu pot pronunța corect cuvintele. Mihai a făcut primii pași când avea un an și o lună, însă nu vorbea deloc. A vorbit pentru prima dată la 3 ani și jumătate, însă după o lună-două a început să se bâlbâie. Era greu să îl înțelegi, își amintește mama. Logopezii spuneau că Mihai va vorbi pe la 4 ani, neștiind însă cauza întârzierii vorbirii.

Mihai se plângea încontinuu că are dureri de cap (în zona tâmplelor), dormea doar până la miezul nopții. Abia la vârsta de cinci ani a început să doarmă pe parcursul întregii nopți.

Când a ajuns la grădiniță, problemele s-au înmulțit. Copiii cu dislexie nu reușesc să execute rapid acțiuni complexe, se îmbracă greu, uită unde și-au lăsat lucrurile și, deseori, își pierd obiectele personale.

Aceeași situație era în cazul lui Mihai: „La grădiniță se îmbrăca în aproape trei ore. Veneam prima după el și ieșeam ultima. Voiam ca el să se îmbrace de sine stătător. Uita în doar câteva minute ce îi spuneam să facă”.

Mai mult decât atât, în primii ani de grădiniță, Mihai nu era implicat la matinee și stătea mereu în spatele celorlalți copii, pentru că, după cum spunea educatoarea: „Nimeni nu înțelege ce spune el”. 

Până în clasa I, medicii nu stabiliseră niciun diagnostic. În asemenea condiții, Mihai nu putea fi înscris la școală:

„Medicii ne-au spus că toate analizele indică faptul că Mihai e sănătos. După ce am insistat să scrie un diagnostic în cartela medicală, pentru a-l putea înscrie la școală, aceștia au indicat „reținere în dezvoltarea vorbirii”. În clasa I a început grozăvia”, își amintește doamna Angela. 

„Nu puteam înțelege ce se întâmplă cu el, cum e posibil să nu poată desena niște bețișoare. Îi sunt recunoscătoare primei învățătoare, Ana Adam. Înțelegea că lui Mihai îi este greu să scrie, de aceea nota în agenda lui tema pentru acasă, scria „Bravo!” pentru orice efort depus de Mihai. Era, într-adevăr, un progres pentru el”, menționează mama. 

(caietele lui Mihai în primul an de studii și în al doilea an) 

„Caietele lui erau un dezastru, el inversa literele, făcea greșeli de ortografie. Într-unul era scris „Nu murdări caietul!”. Am ajuns chiar să i le calc, pentru că erau atât de boțite. Apoi am înțeles că trebuie să scriem cu creionul, ca să putem șterge. Mai târziu am înțeles că, atunci când Mihai face temele, trebuie să iau totul de pe masă, ca să nu-i distragă atenția. Peste ceva timp am înțeles că trebuie să închid ferestrele, ca el să nu audă niciun sunet, nici măcar cel al frigiderului, pentru că îl deranja. Unii oameni credeau că e prost-crescut. Până și eu am crezut că fiul meu este leneș. Îi reproșam că nu poate să scrie o literă, că nu face nimic. Când îl întrebam ce se întâmplă, nu plângea, nu îmi spunea nimic, doar tăcea”, adaugă mama.

În schimb, îi plăcea să deseneze și să coloreze.

Singurul lucru pe care-l putea scrie era „Lucrul în clasă”. În vacanța de iarnă, Angela I. a decis să caute pe internet informații pornind de la simptomele lui Mihai. Așa a găsit termenul „dislexie” și filmul „Звездочки на земле” („Taare Zameen Par” – varianta primară):

„Se vede clar că acest film este realizat anume pentru părinții care au copii în clasele primare și pentru învățătorii de clasele primare. Mi-am regăsit copilul în acel film. L-am sunat imediat pe neuropediatru și l-am întrebat: „Copilul meu are dislexie?”. A urmat doar o liniște”.

Angela I. a decis să meargă la Timișoara la un neuropsiholog (a înțeles că nu era nevoie de neuropediatru) – Constantin Lupu, neuropsiholog pentru copii și adolescenți. I-a arătat toate caietele, desenele și fișele cu evaluări.

„Prima întrebare a fost: „Cum a supt sânul? I-am răspuns: „Nicicum. Îl trăgeam întruna de nas din dorința de a-l face să prindă cu gurița sânul”. El mi-a explicat că, dacă copilul nu suge, înseamnă că mușchii feței, ai obrajilor și ai limbii sunt blocați. I-am arătat și medicamentele care i-au fost prescrise, preparate aduse din Rusia. Ne-a spus că sunt foarte bune, doar că acestea trebuiau prescrise în prima lună de viață”. 

După câteva teste, medicii i-au spus că există suspiciune de dislexie.

„Mihai a fost diagnosticat cu dislexie (tulburarea cititului), disgrafie (tulburarea scrisului) și dislalie (tulburare de pronunție, de articulare, inversarea și înlocuirea literelor). Domnul Lupu ne-a explicat că această boală nu e nouă, doar că, în timpul Uniunii Sovietice, copiii cu această afecțiune erau considerați leneși sau retardați mintal”, menționează mama.

Recomandarea medicului i-a uimit pe părinți: Mihai trebuie să repete clasa I, pentru că el nu a înțeles și nici nu a învățat nimic în primul an de studii.

„Acești copii ar trebui să se afle în grădinițe cu grupe logopedice. În aceste grădinițe, copiii niciodată nu ies la vârsta de 7 ani pentru a merge în clasa I, ci la 8-9 ani. Chiar dacă urma să rămână fără colegii lui, fără învățătoare, am înțeles că trebuie să îl lăsăm din nou în clasa I. La fel mi-a spus logopeda Zinaida Navoloacă, din Chișinău, care ne-a ajutat foarte mult și m-a învățat cum să lucrez cu Mihai, cum să facem exerciții pentru gură și pentru limbă”. 

Pentru a stabili vârsta psihologică a copiilor dislexici, medicii apelează la desen. Micii pacienți trebuie să deseneze oameni (ființele trebuie să aibă gât, urechi, mâini, degete la mâini și la picioare). La vârsta de 7 ani, Mihai avea vârsta psihologică de 4 ani. 

Femeia din desen este mama lui Mihai. Nici până în prezent, Mihai nu îi desenează gâtul.

Mihai învață la Școala primară-grădiniță „Ilie Fulga” din com. Stăuceni. În această instituție își fac studiile cinci copii cu cerințe educaționale speciale (CES).

El a terminat clasa a II-a. Progresele sale sunt vizibile. O demonstrează și evaluările Serviciului de Asistență Psihopedagogică (SAP). Membrii SAP l-au evaluat în 2016 și, ulterior, în 2018.

„În 2016, nu mi-au spus că situația e atât de gravă. Au zis doar atât: „Pentru Mihai nu ne facem griji, el are o mamă bună”. Aceste vorbe au fost un imbold pentru mine. Atunci am înțeles că doar eu pot să îl ajut și să soluționez această problemă. Comisia a venit peste doi ani și mi-a spus că, dacă nu m-aș fi implicat, el ar fi rămas la nivelul 0”, ne povestește doamna Angela. 

Totuși, Mihai înțelege că este mai mare decât ceilalți colegi și că ar fi trebuit să treacă în clasa a IV-a. Recent, i-a spus mamei, cu lacrimi în ochi: „Promit că voi învăța bine, vreau să merg în clasa a IV-a”. 

De două ori pe săptămână, el merge la Centrul de resurse din cadrul școlii. Din februarie 2018, cadrul lui de sprijin este Violeta Bălățel:

„Nu este nevoie să stau cu el la lecție. Este activ în clasă și se implică la lecții. Ne bucurăm de succesele lui. Aici rezolvăm testele, facem temele pentru acasă, pentru asta el are nevoie de liniște. Citim împreună itemii, îi ofer unele sugestii. În rest, se descurcă singur. Ultimul test l-a scris cu calificativul foarte bine”, spune doamna Bălățel.

Mihai învață în baza unui curriculum adaptat la limba română, matematică și engleză (programă școlară simplificată). La celelalte discipline, este la nivelul colegilor lui și învață în baza curriculumului generalizat. 

Marina Stanciu, directorul adjunct al instituției, susține că, în următorul an de studii, va fi convocată Comisia Multidisciplinară pentru a propune celor de la SAP ca Mihai să nu mai studieze în baza unui curriculum adaptat, ci în baza PEI (Plan Educațional Individualizat). 

„Copiii dislexici văd totul în imagini, de aceea lor le este greu să înțeleagă cuvintele de legătură. De exemplu, „câinele aleargă și sare peste bordură”. Mihai vede câinele, vede cum el aleargă, cum sare, vede bordura, dar nu are o imagine pentru cuvântul „peste”. În asemenea momente, el începe să își facă griji. La început, Mihai nu îmi spunea că literele sar. El nu înțelegea că în cazul celorlalți copii nu se întâmplă așa. Uneori, poartă ochelari de vedere, ca să îi mărească puțin literele și să le vadă mai ușor. Nu îi mai este rușine să îmi spună: Unde îmi sunt ochelarii, că sar toate literele?”, ne spune mama.

„În acest an ne-am ciocnit cu o altă problemă: Cum poate luna decembrie să fie prima lună de iarnă, care este primul anotimp, și, în același timp, ultima lună a anului? Aparent e simplu, dar lor le e greu să înțeleagă”, adaugă ea.

Atunci când Mihai obosește, cadrul de sprijin apelează la odihna activă:

„Îi place să coloreze, să alerge, să facă așezări. Copiii cu dislexie sunt creativi, au o imaginație bogată și talent în domeniul artei”.

Adesea, copiii cu dislexie desenează același lucru. Când încep să deseneze altceva, înseamnă că situația se schimbă spre bine.

Angela I. a observat că Mihai se apropia tot mai mult de carte atunci când citea. Explicația a aflat-o ulterior: vederea acestor copii este 100%, însă ei văd diferit. În timpul controlului, oftalmologul i-a arătat lui Mihai o imagine cu un cerc și o cruce în el. Întrebat ce vede, Mihai i-a spus că vede și cercul, și crucea, doar că crucea este lângă cerc.

Copiii cu dislexie au probleme și la orientarea în spațiu. Le este greu să deosebească stânga de dreapta, de aceea ar fi bine să joace fotbal acasă sau într-un cerc restrâns, pentru a evita strigătele sau criticile din partea celorlalți jucători.

Angela I. susține că a întâlnit mulți copii cu dislexie, inclusiv la Școala primară-grădiniță „Ilie Fulga”. Părinții lor însă au refuzat să o creadă și au ignorat-o.

Marina Stanciu, directorul adjunct al instituției, confirmă că mulți părinți refuză să își dea copiii la centrul de resurse, ca să beneficieze de serviciile cadrului de sprijin. De asemenea, ei nu permit Comisiei Multidisciplinare să le fie evaluați copiii sau să le facă PEI:

„Doamna Angela e un părinte model, ne bucurăm că avem asemenea părinți, care se preocupă și lucrează mult cu copilul. Da, este și meritul învățătoarei, al cadrului de sprijin, dar, în primul rând, e meritul mamei”. 

În primul an de studii, tatăl lui Mihai îl ajuta să pregătească temele pentru acasă, din motiv că știe bine limba română (mama lui Mihai este vorbitoare de rusă). După ce a plecat peste hotare, părinții au angajat o pedagogă care vine în fiecare zi acasă și se ocupă cu Mihai.

Aceste teste demonstrează progresele lui Mihai la nivel de scris, calcule și formarea propozițiilor.

În clasă, Mihai se află în prima bancă, mai aproape de învățătoare, pentru că are nevoie de ghidare: „Ai grijă, fii atent, scrie”. 

„Când doamna directoare ne-a anunțat că Mihai va veni în clasa noastră, ne-a spus că va veni un soare. După câteva zile, ne-am dat seama că a avut dreptate. Întotdeauna, Mihai face glume, vede partea pozitivă a lucrurilor. Și-a făcut ușor prieteni, socializează cu toții, este foarte vesel”, spune Cristina Negura, diriginta clasei a II-a. 

„Observăm munca mamei și a pedagogăi. Mai greu este că Mihai se concentrează pentru 1-2 minute, se uită pe geam în timp ce copiii scriu, poate să îmi spună ce s-a întâmplat în familia lui. Trebuie să îl ghidez, să îi spun să scrie. În timpul evaluărilor înțeleg că el știe totul, doar că, din cauză că puterea lui de concentrare este relativ scăzută, efectuează exercițiile mai încet”, mai spune învățătoarea. 

Cristina Negura recunoaște că, în unele momente, nu înțelege scrisul lui Mihai și chiar se miră când mama lui descifrează în câteva secunde: 

„Are însă o logică dezvoltată și chiar cunoștea tabla înmulțirii, spre deosebire de ceilalți colegi. Cel mai mult îi place arta plastică. Nu desenează ceea ce îi spun, dar ceea ce simte”. 

El este cel mai bun prieten al lui Mihai. Doamna Angela ne-a mărturisit că relația lui cu colegii nu a fost bună dintotdeauna. Au existat cazuri când copiii au râs de el sau chiar l-au lovit:

„Cu două luni în urmă s-a închis în cameră, nu voia să vorbească cu nimeni, mă întreba de ce l-am născut anume în acel an. Nu a dorit să îmi spună ce s-a întâmplat. Într-o zi, în timp ce îi făceam masaj, el mi-a spus că îl doare. Abia atunci mi-a povestit că copiii îl bat la școală și că râd de el, pentru că scrie și citește greu”.

Mama ne-a povestit, cu lacrimi în ochi, că găsea în ghiozdanul lui Mihai biscuiți pentru bebeluși sau că altcineva îi mânca prânzul. De asemenea, numele lui Mihai era afișat pe lista celor mai obraznici copii din instituție.

„Am lucrat mult cu copiii din fiecare clasă. Trebuie să trăiești acolo, ca să îți salvezi copilul”, a spus doamna Angela. 

Pentru a-i învăța pe copii ce înseamnă respectul, compasiunea și grija față de persoanele cu CES, administrația instituției le-a prezentat câteva secvențe din filmul „Звездочки на земле”.

„Copiii cu dislexie, pe lângă dificultățile de învățare, întâmpină dificultăți de dezvoltare în sfera emoțională, a comportamentului, de integrare în societate. Deseori, au stima de sine scăzută, întâmpină dificultăți de relaționare cu colegii de clasă, sunt anxioși, manifestă stări de frică și nervozitate”, spune psihologa școlară, Marina Zorila.

La ședințele individuale, psihologa se axează pe dezvoltarea atenției lui Mihai. Ședințele în grup (circa 12 copii de vârste diferite) pun accent pe sporirea încrederii în sine și pe gestionarea emoțiilor. 

„Facem jocuri de rol, vizionăm filmulețe, discutăm, desenăm, cântăm. Mihai vine de două ori pe săptămână sau la necesitate. De exemplu, atunci când se iscă vreun conflict cu un coleg de clasă”. 

Când echipa noastră a asistat la una dintre ședințele individuale, Mihai studia emoțiile și stările de spirit. Trebuia să deseneze fața omului în funcție de starea lui – fericit, trist, mirat, speriat etc.

Ne-a spus că s-a simțit fericit atunci când a pregătit toate temele de sine stătător și a avut timp să se joace. După ce a construit un puzzle, a recunoscut cu ușurință starea băiatului, după care ne-a povestit că și el s-a speriat într-o noapte, când a văzut umbra crengilor unui copac.

Specialiștii din instituțiile de învățământ nu sunt suficient de pregătiți la acest capitol. Ne-a spus-o chiar Marina Stanciu, care are studii în psihopedagogie și învățământ primar:

„Da, noi am studiat unele aspecte ale dislexiei, dar nu avem o pregătire suficientă. De aceea am vizionat filmulețul, am studiat suplimentar. Altfel nu faci față. Trebuie să știi care îi sunt dificultățile și cum trebuie de acționat. Mihai are o imaginație bogată, le spune colegilor că are un volan în mână și „conduce” pe holuri, gesticulează. Alteori, spune că are o chitară. Copiii îl admiră, mai ales pentru curajul și îndrăzneala lui”.

La început, Mihai devenea anxios când își vedea fratele, Denis, că făcea temele pentru acasă într-o oră, în timp ce el reușea să facă în trei ore temele doar la o disciplină.

„Ambii au caracter de lider. Când Mihai a înțeles că Denis se descurcă mai bine, deși este în clasa I, au început conflictele. Le-am spus că fiecare copil își are atuurile sale. De exemplu, Mihai are o logică de invidiat. Chiar și profesorii se miră când el reușește să rezolve exercițiile de logică în două minute”, ne-a explicat mama. 

Ședințele în cabinetul logopedei sunt organizate în grup, cu copii care au aceeași vârstă ca Mihai.

„Deseori, vine la activitate fără motivație. Ca să lucreze, ar trebui să stau mai mult lângă el, să mă implic, nu doar să îl urmăresc de la distanță. Îl sustrage orice sunet”, ne-a comunicat logopeda Anastasia Bobeica. 

În clasa I, Mihai făcea exerciții de vorbire, acum – pentru corectarea scrisului. Fiecare literă este modelată din plastilină sau construită din castani și macaroane, pentru ca Mihai să o poată reține. După ce însușește alfabetul, continuă cu formarea cuvintelor și a propozițiilor. 

În timp ce colegii lui nu învață în vacanța de vară, Mihai recapitulează tot ce a învățat în clasa a II-a.

„Pedagoga lucrează cu el inclusiv în timpul verii. Acești copii nu au vacanță, ei uită, au o memorie de scurtă durată. Pentru perioada de vară am pregătit un program de logică și recapitularea informației din clasa a II-a”, ne-a spus doamna Angela. 

Angela I. i-a înscris pe ambii copii la Școala Calculului Mintal „Soroban”, o platformă online care dezvoltă, prin intermediul aritmeticii mintale, viteza gândirii și sporirea progresului în studii.

Cursurile aritmeticii mintale au o durată de doi ani și includ lecții săptămânale în clasă și exerciții care sunt efectuate în fiecare zi (15 minute de exerciții pe un simulator online Soroban).

Angela I. regretă că dislexia este atât de puțin cunoscută în instituțiile de învățământ din țara noastră și că acești copii, de multe ori, nu sunt înțeleși, ci dați la o parte, tratați ca leneși sau neascultători.

„Acești copii ar fi trebuit să beneficieze în fiecare zi de kinetoterapeut, logoped, psiholog, psihopedagog. Toate aceste servicii trebuie să fie asigurate de stat și adaptate pentru copiii cu dislexie. Prea târziu am aflat că în țara noastră există un singur centru unde copiii beneficiază gratuit de bazin, sală de masaj, logoped și psiholog. Mulțumesc conducerii Școlii primare-grădinițe „Ilie Fulga”, învățătorilor și cadrului didactic de sprijin, pentru că ne sunt alături, ne oferă sprijin, se preocupă de sănătatea lui Mihai și îl fac să se simtă parte a colectivului de elevi”.

Ea vine cu un apel către toți părinții, în special către cei care s-au regăsit în această istorie:

  • Dacă copilul nu a început a vorbi până la doi ani, căutați un psihoneurolog. Nu vă fie frică!
  • Vizionați filmul „Звездочки на земле”.
  • Excludeți, până la vârsta de trei ani, telefoanele, desenele animate sau emisiunile dezvoltative. Nu are nevoie de ele!
  • Dacă există vreo suspiciune de dificultăți de învățare, permiteți Comisiei Multidisciplinare să vă evalueze copilul.
  • Dacă copilul are dislexie, bateți din palme, puneți-l să facă așezări, treziți-l atunci când el obosește. 
  • Implicați-l în activități de desenat, lipit, colorat.
  • Nu-l suprasolicitați, nu-i spuneți să facă mai multe sarcini în același timp. Nu va putea.
  • Permiteți-i să doarmă nu mai puțin de 10 ore. E obligatoriu ca la ora 21:00 să meargă la culcare. 

Ne-am adresat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pentru a afla câte persoane cu dislexie se află în țara noastră și ce servicii există pentru ele: „Dislexia nu e dizabilitate, ci o tulburare, de aceea Ministerul nu dispune de statistici și nici nu a elaborat politici pentru această categorie, la fel cum nu există politici pentru fiecare dizabilitate”. 

Acest articol a fost realizat cu susținerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al SDC.

Fotografiile au fost realizate de Cristina Vizitiu

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.