Util pentru părinți

Umilirea în public îl „învață” pe copil că nu are valoare pentru adult

Postat de octombrie 11, 2016 No Comments

Fiecare zi este o nouă oportunitate pentru a crea amintiri plăcute pentru tine și copilul tău. Ne dorim să reușim să ne educăm copiii în așa fel încât să devină adulți echilibrați, cu încredere în sine, independenți, empatici și plini de compasiune. Ne frământăm când par să nu coopereze, să ne sfideze (în public sau acasă), când devin violenți sau agresivi.

Dorești să fii ascultat? Îți dorești un copil căruia să îi spui să fie cuminte și imediat să facă ceea ce îi ceri ? Înainte de a cere copilului obediență, poate ar trebui să te întrebi dacă așteptările tale sunt realiste. De această părere este psihologul Rodica Rudei, cu care am discutat despre o problemă frecvent întâlnită în societatea noastră – umilirea în public a copilului:

12190911_10203983409500698_469682018426984818_nCert este faptul că un copil nu este un bun ascultător, pentru că el este un bun imitator. Așa că poate noi, ca părinți, în această etapă din viața lor ar trebui să spunem mai puțin și să facem mai mult, imunizându-i cu modele pozitive și fortificatoare.

Umilirea afectează imaginea de sine a copilului, îl „învaţă” că nu are valoare pentru adult. Unii părinţi văd în acest gest o rezolvare rapidă, urmărind să-l facă pe copil să se simtă vinovat şi să înceteze manifestarea unui anumit comportament. Chiar dacă în unele cazuri se obţine un rezultat imediat, efectele pe termen lung sunt dăunătoare pentru copil, întrucât el nu are maturitatea emoţională de a procesa ruşinea şi umilirea. Copiii umiliţi se simt expuşi, de parcă ceva nu este în regulă cu ei, atacaţi, li se pare că toată lumea ar fi împotriva lor şi sunt atât de ruşinaţi încât ar dori să dispară.

Acești părinţi se simt ruşinaţi de comportamentul copiilor, însă nu se gândesc la dezvoltarea copilului. Ei se gândesc mai mult la ce impresie face un copil care se comportă inadecvat în public şi la faptul că vor fi judecaţi de „proastă educare”.

Părinţii sau educatorii violenţi nu pot empatiza, nu pot simţi durerea pe care o cauzează umilirea; nu îşi pot stăpâni furia; ei folosesc umilirea pentru a-şi face viaţa mai uşoară şi pentru a se simţi puternici. Chiar şi observarea unui copil care este umilit este o experienţă dureroasă. Deseori, părinţii fac asta în prezenţa altor copii pentru a se folosi de „puterea exemplului”. Ceilalţi copii care observă pot suferi aceleaşi consecinţe precum copilul în cauză: neîncredere, ostilitate faţă de ceilalţi, anxietate, depresie, deoarece ştiu că pot fi în această situaţie oricând. Pentru copii, astfel de pedepse sunt prea dure şi depăşesc capacitatea lor de apărare. Respectaţi-vă copilul: respectaţi corpul lui, mintea lui şi sentimentele lui şi nu subestimaţi niciodată pericolul de a răni grav un copil atunci când îl umiliţi.

Oricât de multe greșeli ar face un copil, el trebuie să primească îmbrățișările și încurajările părinților săi.
Nu contează dimensiunea obstacolelor, ci dimensiunea motivației de a le depăși. De aceea, este fundamental pentru sănătatea psihică să știi că, după cea mai neagră furtună, urmează cel mai frumos răsărit de soare.

Sursă foto: chicagoaccidentattorneys.com

Lasă un comentariu