Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție: Cum puteți contribui la reuşita adolescentului
Adolescent

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție: Cum puteți contribui la reuşita adolescentului

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare întâlnită frecvent la copii. Aceasta se manifestă prin capacitatea scăzută de a se concentra și de a acorda atenție celor din jur. Copiii care suferă de ADHD sunt nervoși și pot fi distrași foarte ușor. 

În adolescenţă, ADHD poate fi diagnosticat dacă observi următoarele:

  • note şi scoruri mici la testele de aptitudini;
  • lipsa abilităţilor de organizare şi planificare;
  • probleme de socializare;
  • imagine de sine negativă şi impresia că e respins de colegi.

În perioada adolescenţei, între 13 şi 18 ani, tulburarea este relativă. În schimb, dacă nu se intervine terapeutic, problemele pot să persiste sau să se agraveze. Adolescenţii cu deficit de atenţie vor avea performanţe şcolare slabe care vor fi depistate în special la schimbarea şcolii sau la promovarea la gimnaziu sau liceu.

Cum pot contribui părinţii la reuşita acestui copil?

  • Anticipează problemele şi alcătuieşte un plan de rezolvare a acestora;
  • Stabileşte reguli clare – care sunt limitele şi aşteptările;
  • Utilizează mai puţine cuvinte când i te adresezi pentru că, de fapt, copilul trebuie să le reţină, alcătuieşte scheme şi liste pentru memorare;
  • Colaborează cu profesorul în legătură cu modificările necesare şi acomodările la acestea;
  • Implică-te în optimizarea performanţelor academice ale copilului;
  • Caută modalităţi de susţinere sau încurajare şi premiere a calităţilor, în special în domeniile extracurriculare;
  • Ajută copilul să-şi formeze o imagine de sine pozitivă prin dezvoltarea apartenenţei la grupul social şi a încrederii în capacităţile sale de învăţare;
  • Ajută copilul să îndeplinească sarcini prin gospodărie. Copiii hiperkinetici nu pot urmări instrucţiunile în executarea unei sarcini, iar atenţia le poate fi uşor distrasă de stimuli exteriori.

Medicii specialişti care pot pune diagnosticul sau pot aplica tratamentul ADHD sunt:

  • medicul de familie;
  • pediatrul;
  • psihiatrul de copii sau de adulţi;
  • neurologul de copii sau de adulţi.

Specialiştii care nu sunt abilitaţi să prescrie tratament medicamentos, dar pot acorda servicii de psihoterapie şi consiliere psihologică, sunt următorii:

  • psihologul, care poate stabili uşor diagnosticul de ADHD;
  • psihoterapeutul comportamental;
  • asistentul social;
  • alt specialist în consilierea psihologică;
  • terapeutul de familie.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.