Skip to content Skip to footer

Transportul public din Chișinău și Bălți nu va circula deloc sâmbătă și duminică

Transportul public din Chișinău și Bălți va fi sistat în zilele de sâmbătă și duminică, 11-12 aprilie curent. Măsura se regăsește în ultima Decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Pe site-ul Primăriei Chișinău este menționat că interdicția este valabilă pentru troleibuze și autobuze.

Totodată, termenul de sistare a activității taxatorilor în transportul public de pasageri din mun. Chișinău și mun. Bălți a fost prelungit până la 24 aprilie. Măsura a fost luată pentru a evita interacțiunea taxatorului/șoferului cu pasagerii. Întreprinderile municipale vor presta aceste servicii, fără a percepe bani de la pasageri.

Nerespectarea prevederilor stabilite de Comisia pentru Situaţii Excepţionale constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei de tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.