Skip to content Skip to footer

Toți lucrătorii medicali care au suportat COVID-19 vor putea beneficia gratuit de investigații, datorită Fundației Medpark

De la declanșarea situației epidemiologice, Spitalul Internațional Medpark a căutat în permanență modalități de a-și proteja pacienții și colaboratorii, precum și de a contribui la diminuarea efectelor pandemiei asupra societății.

La această etapă, echipa Medpark a identificat necesitatea de a se implica și în susținerea colegilor din domeniul medical care au suportat infecția cu noul coronavirus, lansând primul proiect al Fundației Medpark – „Grijă pentru colegi”.

Proiectul prevede oferirea asistenței medicale gratuite pentru toți angajații din sistemul de sănătate aflați în faza de convalescență: medici, asistenți medicali, infirmieri, șoferi de ambulanță și întreg personalul auxiliar. Deoarece efectele noului coronavirus sunt de durată, iar infecția în forme moderate și severe poate lăsa sechele asupra anumitor organe (plămâni, ficat, inimă, rinichi etc.), după tratarea COVID-19, pacienții necesită atenție specială.

Pentru aprecierea stării lor de sănătate, depistarea eventualelor consecințe și tratarea lor la timp, Fundația Medpark le va oferi serviciile medicale necesare, acoperind integral costul acestora. 

Sistemul de sănătate, atât la nivel național, cât și la nivel mondial, se confruntă cu provocări fără precedent, iar presiunea este mult mai mare decât în mod obișnuit. Suntem solidari cu colegii noștri și dorim să susținem lucrătorii medicali în această perioadă, motiv pentru care am lansat acest proiect social. Suntem siguri că împreună putem face față pandemiei și ne dorim să reducem din efectele sale negative”, a declarat Elena Mornealo, președinta Fundației Medpark.

Serviciile oferite în cadrul proiectului „Grijă pentru colegi” includ toate evaluările și investigațiile necesare pentru aprecierea stării de sănătate în urma suportării infecției COVID-19, depistarea posibilelor consecințe și corijarea acestora. Printre acestea se numără:

  • evaluarea terapeutică;
  • aprecierea stării funcționale a plămânilor și imagistica prin tomografie computerizată;
  • examinarea cardiologică prin investigații specifice;
  • aprecierea funcției hepatice și renale prin intermediul analizelor de laborator;
  • consiliere psihologică, în caz de necesitate.

Toate serviciile sunt prestate gratuit în cadrul Spitalului Internațional Medpark. Costul lor este acoperit integral prin donație de către Fundația Medpark. 

Dacă sunteți angajat al unei instituții medicale, ați fost spitalizat pentru tratamentul COVID-19 și acum vă aflați în faza de convalescență, apelați la tel. 079 010 701, pentru a afla cum puteți beneficia de programul „Grijă pentru colegi” al Fundației Medpark. 

Fundația Medpark este o organizație neguvernamentală și necomercială, fondată de către Spitalul Internațional Medpark. Scopul Fundației este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și a serviciilor medicale din Republica Moldova, prin dezvoltarea proiectelor sociale în domeniul sănătății și promovarea inovațiilor în medicină.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.