Știri

Toți elevii din Chișinău sunt invitați cu părinții la curățenia generală de primăvară

Postat de martie 28, 2018 No Comments

Părinții și elevii sunt invitați sâmbătă, 31 martie, la acțiunile de salubrizare care se desfășoară anual în cadrul campaniei „Curățenia generală de primăvară”. Direcţia generală educaţie, tineret şi sport anunță că aceste acțiuni vor avea loc în afara orelor de studii, sub supravegherea și cu participarea maturilor împreună cu copiii.

„Instituția de învățământ este spațiul în care se cultivă principii de viață și valori, formându-se personalități și caractere. La acest proces participă deopotrivă atât școala, cât și părinții. Dragostea de patrie, oraș și spațiul în care locuiești se educă încă de la o vârstă fragedă. Învățându-i de mici, prin propriul exemplu, despre importanța curățeniei la locul unde învață, se joacă, își petrec timpul, demonstrându-le importanța implicării în acțiuni de voluntariat, le vom forma un spirit civic bine dezvoltat”, se menționează în anunț.

În context, autoritățile își exprimă speranța că toate cadrele manageriale şi didactice, părinții și elevii se vor implica în acțiunile de salubrizare a spațiilor instituțiilor de învățământ și a spațiilor adiacente.

Lasă un comentariu