Terci cu viermi la Spitalul pentru Copii „Valentin Ignatenco”. Reacția instituției
Știri

Terci cu viermi la Spitalul pentru Copii „Valentin Ignatenco”. Reacția instituției

Viermi în terci – asta au găsit copiii internați în Secția de pediatrie nr.1 de la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” din capitală. Cazul a avut loc duminică, în seara zilei de 25 septembrie curent.

Suntparinte.md a discutat cu doi dintre părinții care se aflau în acel moment în cantina spitalului. Din motive evidente, am preferat să nu le divulgăm identitatea:

I părinte: „S-a întâmplat seara, când am mers la cină. În timp ce copilul mânca terci, am observat un vierme. Am tăcut, nu am vrut să creez agitație printre copii. Desigur, copilul nu a mai mâncat după ce am văzut cele întâmplate. După câteva minute, o mamă de la masa vecină a început să strige că terciul este cu viermi, după care o altă mămică a spus că și în farfuria copilului ei era un vierme. Nimeni nu a mai mâncat apoi.

M-am adresat doamnei care servește bucatele, însă am primit întrebarea: „Ce, de parcă acasă nu se întâmplă așa ceva?”. Luni dimineața, vicedirectorul Spitalului a rugat să îi transmit fotografiile. Ulterior, și-a cerut scuze și atât. Copiii de 11-13 ani nu au mai mâncat terci nici dimineața, nici seara, ci doar covrigi și pesmeți cumpărați de părinți. M-am adresat la Ministerul Sănătății. Reprezentanții instituției au tăcut două zile, după care ieri mi-au scris să transmit probele foto și datele mele de contact”.

Al II-lea părinte: „În seara zilei de duminică, în farfurie am găsit un vierme. Am luat farfuria și am dus-o medicilor, ei însă nu au spus nimic. Doar ne-au zis că bucătăresele nu-s vinovate, că produsele sunt aduse și că sunt cazuri când și acasă se întâmplă așa ceva”.

La solicitarea Suntparinte.md, instituția a venit cu o reacție. În comunicatul expediat, administrația susține că s-a autosesizat vizavi de cazul invocat, pe care îl califică „drept unul excepțional, regretabil și, cu siguranță, intolerabil”.

Mai mult decât atât, a fost inițiată o anchetă de serviciu pentru a fi elucidate circumstanțele acestui caz și identificate persoanele ce se fac vinovate.

„Una dintre versiunile de bază este probabilitatea livrării de către operatorii economici, câștigători ai procedurilor de achiziții publice, a unor produse alimentare necorespunzătoare cerințelor contractuale și standardelor de alimentație a pacienților. De asemenea, sunt întreprinse toate măsurile de control sporit, pentru a evita pe viitor asemenea cazuri. Ținem să vă asigurăm că în cadrul SCMC „V. Ignatenco” se acordă o atenție sporită calității alimentației pacienților-copii. Ancheta urmează să depisteze la ce etapă s-a deviat de la aceste standarde existente, după care vom revenim cu mai multe detalii”, se mai menționează în comunicat.

14479590_1041482375970861_5776411891300828258_n

Sursa foto: Facebook 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.