Skip to content Skip to footer

Studiu: Ibuprofenul poate duce la scăderea fertilității în rândul bărbaților

Ibuprofenul este un bun calmant al durerii, însă administrarea îndelungată a acestuia poate duce la scăderea fertilității în rândul bărbaților. Sunt concluziile unui studiu realizat de specialiști din Copenhaga, publicat în jurnalul „Procesele Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite ale Americii”, scrie New York Times.

În cadrul cercetării au fost analizați 31 de sportivi, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. 14 sportivi au luat zilnic Ibuprofen, o substanţă antiinflamatoare cu efect analgezic, pe o perioadă de până la 6 săptămâni. Celorlalți 17 bărbați le-a fost administrat un medicament prescris în scopuri experimentale.

În concluzie, s-a stabilit că administrarea unor doze mari de Ibuprofen (1.200 mg/zi, timp de şase săptămâni) a avut efecte de perturbare severă asupra sistemului endocrin al tinerilor. Rezultatele arată că utilizarea regulată a Ibuprofenului duce la inhibarea funcțiilor testiculelor, manifestându-se printr-un deficit de testosteron.

Unul dintre autorii studiului, David Møbjerg Kristensen, de la Universitatea din Copenhaga, susține că acest medicament este într-atât de răspândit, încât persoanele îl consideră sigur pentru sănătatea lor.

„Doar pentru faptul că poți cumpăra acest medicament fără prescripție medicală, nu înseamnă că poate fi luat oricând, deoarece are efecte secundare. Mesajul nostru este să nu abuzați de Ibuprofen și să administrați cea mai mică doză, pentru o perioadă foarte scurtă de timp”, a precizat Kristensen.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.