Siguranța familiei

„Spunea că sunt soția lui și că trebuie să întreținem relații sexuale oricând vrea. Ajunsesem să cred că e ceva normal”

By septembrie 14, 2019 No Comments

Trăim într-o societate în care mai persistă percepția că „este de datoria femeii să întrețină relații sexuale cu soțul ei ori de câte ori acesta dorește, contrar voinței ei”. Violul marital/conjugal continuă să fie un subiect tabu și rușinos, considerat mai degrabă o obligație ce reiese din relațiile de familie, decât o infracțiune.

Legislația din Republica Moldova interzice violul marital, însă acest fapt nu le salvează pe soții/concubine: din frică și rușine, din lipsă de cunoștință de cauză, din lipsă de probe etc. Începând cu anul 2010, violul marital a obţinut statut de infracţiune penală în Republica Moldova. Articolul 171 din Codul penal prevede faptul că „raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică de către un membru al familiei față de alt membru al familiei este recunoscut drept viol”.

Și în Declarația privind Eliminarea Violenței față de Femei, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în anul 1993, violul marital este recunoscut drept o formă de violență față de femei (art. 2).

„Mi-a spus că nu mă pot opune, pentru că încă suntem căsătoriți legal și are tot dreptul”

Protagonistei noastre îi vom spune Irina. A acceptat să ne povestească experiența pe care a trăit-o pentru a informa alte femei despre faptul că violul marital chiar există și, cel mai important, pentru a le motiva să nu tolereze, dar să iasă din acest cerc vicios, cum a făcut și ea:

Ne-am cunoscut în 2007, atunci când mă aflam peste hotare, unde învățam și lucram în același timp. Relația noastră era una frumoasă și simplă. Existau și situații care-mi provocau disconfort, dar consideram că e ceva normal. Când aveam 19 ani, am decis să ne căsătorim.

Eu eram condusă mereu de dorința de a învăța și de a persevera în carieră. El absolvise gimnaziul și nu dorea să mai studieze. Devenise gelos și posesiv, din cauză că eram înconjurată la serviciu de mulți oameni, inclusiv bărbați. Într-o zi i-am propus să lucrăm împreună. El a acceptat, a mers și la niște cursuri, astfel încât să se descurce la noul loc de muncă. 

Atunci când am împlinit 20 de ani, am aflat că sunt însărcinată. Într-o dimineață am simțit că ceva nu este în regulă, începuse o hemoragie. L-am rugat să cheme ambulanța. Ceea ce mi-a răspuns m-a lăsat fără cuvinte: „Întârzii la serviciu. Mă vor da afară din cauza ta”. A plecat și m-a lăsat într-o baltă de sânge. L-am sunat și l-am rugat să se întoarcă acasă. A venit, dar nimic nu a mai putut face. Suferisem un avort spontan. Atunci am înțeles că nu voi putea conta nicicând pe el.

Soțul meu era dependent de relații sexuale cu elemente perverse și de filmele porno. Îi spuneam că nu sunt de acord cu multe dintre propunerile lui și îi explicam de ce. Dar nu mă auzea. Voia să încerce tot ce vedea în filme. Acesta era unul dintre motivele pentru care ne certam foarte des. Nu mai era loc pentru romantism și dorință. 

******************

Am început să lucrăm foarte mult. După doi ani am rămas însărcinată din nou. El insista să lucrez încontinuu, chiar dacă eram epuizată, îmi spunea că voi rezista. Am lucrat până la termenul de 8 luni și jumătate de sarcină. Trebuia să stau în spital trei săptămâni, el mi-a zis că trebuie să ies, ca să lucrez.

Paradoxal, nimeni nu-și imagina ce se întâmpla în realitate. În public era mereu drăgăstos, îmi dăruia flori și cadouri. Cei din jur credeau că suntem perechea ideală. Eu însă știam ce trăiam. Eram ca într-o colivie de aur, dar în care nu mă simțeam bine. Soția lui trebuia să fie cea mai sexy, cea mai deșteaptă, să fim cea mai superbă pereche și nu conta ce se întâmpla în familie.

Era obsedat și de curățenia în casă. Verifica să-i fie călcate toate cămășile, să fie totul curat, să găsească mereu mâncare proaspătă. Nu se implica deloc în treburile casnice. Într-adevăr, până a naște, era perfect curat în casă. Situația s-a înrăutățit după ce a venit pe lume fetița noastră. 

****************

După doar două săptămâni de la naștere am început a lucra din nou. Mi-a fost greu să mențin curățenia în casă, să gătesc și să am grijă de copil. Am intrat în depresie, eram doar eu și copilul meu, îmi spunea mereu că m-am schimbat. Și părinții lui s-au mutat la noi. Îmi reproșau că mă trezeam la ora 9:00, ceea ce este „rușinea rușinilor”. Pentru ei nu conta că eu stăteam până la 4 dimineața în picioare, cu copilul în brațe, atunci când nu-l lăsam cu mama mea. Nu conta că mă trezeam la fiecare două ore în timpul nopții, atunci când copilul plângea sau voia să fie hrănit. 

Eram decisă să divorțăm. În țara în care ne aflam, procesul dura circa 3 ani și implica prea multe cheltuieli. Iată de ce i-am propus să ne întoarcem în Moldova. Voiam să văd cum va decurge relația noastră și, dacă nu va funcționa, să divorțăm. 

Am revenit acasă. Am început să construim o casă. Desigur, nu e posibil sa faci reparație și să nu fie murdărie în interior. La început mergeam încălțați. Îl deranja că este murdărie peste tot.

Am finisat reparația, deja îl deranja că jucăriile sunt împrăștiate pe jos. Îi explicam că e ceva normal, copilul nostru se joacă. Îmi reproșa că nu reușeam să fac curățenie. Păi cum să le fac pe toate? El mai mereu nu era acasă, copilul necesita atenție. Ce-i drept, el îi făcea mereu băiță. Este unul dintre momentele frumoase care mi-au rămas în memorie.

Certurile deveneau mai dure și mai frecvente. Plângeam, eram în depresie, nu voiam să vorbesc cu nimeni. Iată de ce am decis că vreau să învăț. Am angajat și o bonă. Îl enerva că vreau să învăț. Devenise și mai gelos, insinua că aveam pe altcineva, mă controla mereu când voiam să ies la plimbare. Erau momente când nu voiam să întreținem relații sexuale, doar că el îmi spunea încontinuu că sunt femeia lui. Poate avea dreptate, credeam eu. Totuși, eram căsătoriți. Nu-i plăcea să se protejeze, iată de ce beam pe ascuns contraceptive. El era decis să rămân însărcinată în cazul în care voiam să divorțez de el. 

****************

După doi ani în care l-am rugat să divorțăm, a acceptat. Și acum îmi amintesc momentul în care a adus o foaie și banii pe care-i aveam în casă (nu aveam cont bancar), ca să partajăm bunurile. Doar după partajare urma să scriem cererea de divorț.

Am scris toată averea, în afară de casă, cu valoarea estimativă a fiecărui bun. M-a întrebat despre tot, inclusiv despre produsele cosmetice, m-a pus să semnez că nu voi solicita nimic ulterior. Mi-a lăsat doar cinci lucruri, printre care laptopul, cuptorul cu microunde și aragazul. Nu i-a păsat că multe dintre bunuri, inclusiv mașina, erau necesare pentru copil. 

Pentru bunurile pe care le-a luat a pus o valoare foarte mică, pentru ale mele – suma cu care le-am cumpărat. Respectiv, mi-a întors o sumă mică și puține bunuri. A luat până și uscătorul de păr.

****************

Părea că s-a încheiat căsnicia noastră. Ne lega doar fiica. S-a mutat deoparte, însă venea foarte des să o vadă. Ceea ce a urmat m-a marcat. 

Într-o seară a venit să vadă fata. Ne aflam încă în perioada de așteptare a deciziei privind încetarea căsătoriei. Eu dormeam, fiica mea era cu alți copii în curte, unde era și fratele meu cu câțiva oaspeți. După ce a văzut fata, a urcat în camera mea și m-a forțat să întreținem relații sexuale.

Mi-a spus că nu mă pot opune, pentru că încă suntem căsătoriți legal și are tot dreptul. A fost cea mai mare traumă, cea mai mare umilință. Nu am putut să strig, era fiica mea, erau oaspeții. M-am luptat cu el, dar fără rezultat. Mă simțeam murdară, folosită, nesemnificativă. A doua zi mi-a scris un mesaj precum că speră că voi rămâne însărcinată. 

De fapt, multe dintre aceste momente s-au repetat și înainte de divorț. Mă forța să întreținem relații sexuale, îmi spunea că sunt soția lui și că e ceva firesc într-un cuplu. Ajunsesem să cred că e ceva normal.

Rămăsesem doar eu și copilul meu, nu voiam să implic pe nimeni și nici nu povestisem nimănui durerea mea. El continua să mă tortureze. Chiar dacă divorțasem, mă căuta mereu, intra cu forța în casă (era nevoie să chem și poliția ca să-l scoată), voia să mă întoarcă. Îmi spunea că-s urmărită, că-mi ascultă toate conversațiile telefonice, devenisem speriată, mă temeam de tot și de toți, slăbisem foarte mult. El continua să se afișeze ca un tată grijuliu – venea la concertele fetiței și făcea fotografii cu ea, ca să-l vadă toată lumea. 

****************

Trecuseră 3 ani după divorț, iar eu mă simțeam și mai doborâtă. Timp de două săptămâni nu am putut să mă ridic din pat din cauza unei hemoragii. M-am adresat la câteva spitale; medicii nu înțelegeau ce se întâmplă. Hemoragia a durat două luni, până medicii au decis să cheme psihologul ca să discute cu mine. Atât de mult mă terorizase fostul soț, încât devenisem o persoană cu tulburări psihice și hormonale. Doar după ce am mers la psiholog și am urmat un tratament medicamentos, a încetat hemoragia.

Am decis că trebuie să ies din această prăpastie, copilul meu are nevoie de mine. Am început să primesc tot mai multe oferte de muncă, am întors toate datoriile și mi-am revenit psihologic. M-am recăsătorit și acum sunt o femeie fericită. Soțul meu îmi cunoaște întreaga istorie și îmi este alături, niciodată nu m-a judecat și nu m-a etichetat pentru toate câte am tolerat.

Iată de ce, dragi femei, nu tolerați nicio formă de violență și nici relațiile sexuale fără consimțământul vostru. Chiar dacă, aparent, e ceva personal, ce ține doar de patul vostru, problema va deveni într-atât de gravă, încât vă va afecta și familia, și copilul, și viața. Creați-vă o relație bazată pe respect, înțelegere și pe acord reciproc”. 

Poliția nu dispune de statistici privind cazurile de viol marital din țara noastră 

Suntparinte.md a solicitat de la Inspectoratul General al Poliției (IGP) statistici cu privire la cazurile de viol marital înregistrate din 2010 până în prezent. Totuși, nu am primit nicio informație în acest sens, din motiv că ar fi vorba de „un subiect prea îngust”.

Informațiile oferite de IGP fac referire la infracțiunile totale cu caracter sexual comise în familie (fiind incluși și copiii, și soțiile, și concubinele, și rudele etc.):

„Poate vă împăcați, poate nu-i strici viața băiatului” 

Centrul Internațional „La Strada” nu dispune de statistici ce se referă la violul marital. Directoarea Programului Femei în cadrul Centrului, Daniela Misail-Nichitin, susține că femeile care sună la Telefonul de Încredere nici nu relatează că ar fi fost abuzate sexual de către soț/concubin, referindu-se doar la violența fizică, psihologică sau economică.

Pe parcursul primului semestru al anului 2019, la Telefonul de Încredere pentru Femei (0 8008 8008) au fost recepționate 1.205 apeluri, 816 dintre acestea fiind apeluri unice. Din totalul de 677 de apeluri încadrate în categoria „Violența în familie”, 41 de apeluri se referă la violența sexuală, dintre care 16 apeluri sunt unice.

„Legea a devenit mai funcțională în 2017 când au fost operate modificări în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. În Legea nr. 196 a apărut prevederea ce ține de emiterea ordinului de restricție de urgență ca o formă de protecție a victimei violenței în familie. În cadrul aceleiași legi a fost introdusă componenta agravantă privind violul comis de un membru al familiei față de alt membru al familiei”, spune Daniela Misail-Nichitin.

Pe de altă parte, potrivit ei, a crescut numărul femeilor care raportează cazurile de violență (nu se referă neapărat la violența sexuală):

„A scăzut sentimentul de frică și rușine care persista cu 4-5 ani în urmă. Totuși, ceea ce se înregistrează oficial și ajunge în judecată sunt cazurile foarte grave sau cele în care femeia are o persoană de suport. Sunt stereotipizați și specialiștii. Chiar și în cazul violurilor din afara familiei, am auzit replici de tipul „Poate vă împăcați, poate nu-i strici viața băiatului”. Este mult de lucru la capitolul educarea, schimbarea atitudinii populației față de tot ce e legat de sexualitate”.

Avocatul Promo-LEX, Dumitru Sliusarenco, consideră că relațiile sexuale, ca multe alte domenii alte vieții private, sunt expuse influenței prejudecăților de gen și modelelor de comportament:

„Atunci când apar primele manifestări ale violenței sexuale, una dintre explicații este că soții sunt unul altuia datori, aparțin unul altuia și ar trebui să treacă chiar și peste barierele psihologice sau emoționale, pentru a face pe plac partenerului. Asta începe a fi perceput ca o datorie. Bărbatul e dator să aducă bani acasă, soția – să aibă grijă de bărbat, inclusiv sexual. Într-o astfel de relație, consimțământul comun nu mai este tot timpul relevant, deoarece deja violența și agresivitatea se manifestă într-o formă sau alta.

Este foarte dificil de rupt acest vicios, fără a afecta relația, însă e recomandabil ca între parteneri să existe o relație de încredere și ca aceștia să discute toate momentele dificile, pentru a nu ajunge la punctul când soluționarea amiabilă nu mai este posibilă”.

„Știți că noi, femeile, nu putem spune „Nu” chiar la tot, măcar atât să le oferim”

Psihologa Rodica Rudei a cunoscut mai multe femei care au trecut prin experiența violenței în familie, inclusiv când a activat la Asociația împotriva Violenței „Casa Mărioarei”. De cele mai multe ori, acestea povesteau că au fost bătute sau abuzate psihologic.

„Ele nu povesteau că au fost abuzate sexual, pentru că nu considerau că raportul sexual cu soțul, chiar și fără voința lor, poate fi numit violență. Cu părere de rău, factorul cultural, rușinea și lipsa de informare le determină pe femei să tacă și să nu se adreseze la medic sau la psiholog/ă.

 „Este obligațiunea mea să-i satisfac necesitățile. Dacă nu eu, cine? Să se ducă la alta?”, „S-a băgat la mine. Știți că noi, femeile, nu putem spune „Nu” chiar la tot, măcar atât să le oferim” – sunt câteva dintre declarațiile pe care le-am auzit de la femeile supuse violenței. Am observat că violența sexuală este tratată ca infracțiune doar atunci când este comisă de o persoană străină sau de prieten, însă nu de soț/concubin. Iată de ce ar trebui să ne implicăm și mai mult în informarea societății, a oamenilor legii și a altor actori responsabili de prevenirea și combaterea violenței, să fim mai sensibili și mai atenți atunci când comunicăm cu o victimă a violenței sexuale, pentru a nu-i provoca și mai multă durere”.

 

Soțiile nu aparțin soților și invers. Relațiile sexuale nu trebuie să devină o obligativitate pentru femeie. O relație sănătoasă, fie căsătorie, fie concubinaj, trebuie să se bazeze pe grijă, iubire, comunicare, înțelegere și respect. 

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Media pentru incluziunea tinerilor”, susținut de Reprezentanța IM Swedish Development Partner. IM și donatorii săi inițiali nu împărtășesc în mod obligatoriu opiniile exprimate de organizația parteneră și doar autorul este responsabil pentru conținut.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.