Scrima - un sport aristocratic pentru copii, cu lecții gratuite, la Chișinău
Școlar

Scrima – un sport aristocratic pentru copii, cu lecții gratuite, la Chișinău

By 23/05/2018 iulie 27th, 2020 No Comments

A luat naștere în antichitate ca o formă de instruire militară și a devenit, la sfârșitul secolului al XIX-lea, un tip de sport și o activitate de agrement. Scrima, considerată unul dintre cele mai nobile tipuri de sport, ne duce cu gândul la Zorro, la cei trei mușchetari sau la D’Artagnan. Acest sport, numit și „șahul în formă fizică”, dezvoltă ambiția, concentrarea, intuiția, rezistența și agilitatea.

În Republica Moldova există o singură instituție unde este predată scrima – Şcoala sportivă specializată de scrimă a rezervelor olimpice pentru copii şi juniori, care se află la Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău.

Scrima reprezintă arta de a mânui trei arme albe: floreta, spada și sabia. Obiectivul general pentru fiecare luptător este același: atinge-ți oponentul cu vârful armei, fără să fii atins. Atacurile cu floreta sunt executate numai cu vârful. Suprafața valabilă de împuns este trunchiul, cu excepția membrelor. Și spada este o armă de împuns. Spadasinii însă pot „lovi” oriunde (de la cap până la vârful picioarelor), ceea ce implică o libertate mai mare, precum și o mai mare viteză de reacție și concentrare. 

Spre deosebire de floretă și spadă, sabia este o armă pentru împuns, tăiș și contratăiș. Tușele (loviturile care ating adversarul) pot fi executate cu vârful și cu ambele laturi ale lamei. Suprafața valabilă „de lovit” include doar partea superioară a corpului – capul, trunchiul, brațele, manșeta mănușii și masca.

Fiecare tușă este semnalizată cu ajutorul unui aparat electric. Armele sunt prevăzute cu o priză la care este conectat firul de corp (acesta face legătura între aparatul electric şi arma sportivului, indicând momentul lovirii adversarului). Firul este fixat sub bluza trăgătorului. În cazul unei tușe valabile, lampa colorată (verde sau roșie) se aprinde din partea trăgătorului care a lovit. Atunci când lampa arată culoarea albă, tușa este nevalabilă.

Fiecare duel conține trei reprize a câte trei minute (cu pauză de un minut între reprize). În cazul floretiștilor sau sabrerilor, dacă sunt loviți în același timp, are prioritate cel care a executat atacul. Regulile spadasinilor sunt diferite: acolo nu există prioritate, marchează tușa primul care lovește.

Școala de scrimă din Chișinău a fost fondată în anul 1979. În prezent, aici își fac studiile peste 170 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 8 și 25 de ani. Cei care doresc să participe la Jocurile Olimpice sunt transferați la Centrul sportiv de pregătire a loturilor naționale (inclusiv persoane cu vârsta de până la 35 de ani). 

Aceștia mânuiesc doar două arme – floreta și sabia. Spada a fost exclusă din 2003, din motiv că instituția nu dispune de un antrenor. Aici, copiii se antrenează gratuit, întrucât Școala se află în gestiunea Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău. 

Echipamentul pentru copii este oferit gratuit de autoritățile locale. Și părinții se implică în procurarea celor necesare, atunci când banii alocați de stat nu sunt suficienți – firul de corp, mănușa etc. Mai dificil este în cazul seniorilor. Echipamentul pentru maturi costă aproximativ 1.500 de euro.

Directorul actual, maestru în sport și antrenor-profesor, Vitalie Cojocari, a început să mânuiască armele albe tot în această școală. Își amintește și acum cât de entuziasmați erau el și colegii săi când au auzit despre Școala de scrimă. Au decis imediat să se înscrie la lecții, din dorința de a le călca pe urme celor trei mușchetari și lui D’Artagnan.

„La început era interesant. Treptat, antrenamentele deveneau tot mai dificile. Mă trezeam la 5:30, ca să fiu în sală la ora 7:00. Al doilea antrenament începea la 17:00 și se încheia la 19:00. Ulterior, antrenamentele se încheiau la 20:00 și a doua zi dimineața trebuia să fiu din nou în sală, inclusiv duminică. Doar sâmbăta era zi liberă”, spune Vitalie Cojocari. 

În clasa a V-a a participat la prima competiție de scrimă, unde a obținut locul I. În clasa a X-a a învins la Campionatul Republicii Moldova de scrimă. De atunci a fost selectat ca membru al lotului național de seniori. Au urmat multe concursuri care i-au adus în palmares numeroase diplome și trofee… atât de multe, încât Vitalie Cojocari nici nu le mai știe numărul. A decis să predea copiilor după ce antrenorul lui i-a zis că pleacă și l-a încurajat să îi continue calea. În 1991, Vitalie Cojocari a fost admis la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport și, în 2007, a fost ales ca director al Școlii.

(fotografie preluată de pe Facebook) 

Soția lui, Olga Cojocari, la fel este o campioană. A început să mânuiască floreta la nouă ani și a continuat să lupte până la 28 de ani. Printre cele mai bune rezultate ale ei se numără: locul 8 la Campionatul Europei (2003), medalia de aur la Campionatul Republicii Moldova, categoria floretă la seniori; medalia de aur la Campionatul Bielorusiei; medalia de aur la Campionatul deschis al Republicii Moldova la floretă, categoria seniori (2008). De asemenea, s-a întors cu locuri de frunte de la Campionatul din Ucraina și de la Campionatul Mondial de Scrimă.

La vârsta de 28 de ani a decis să își încheie cariera de floretistă și să împărtășească copiilor experiența ei. A devenit antrenoare de floretă și, din 2012, este președintă a Federației de Scrimă din Republica Moldova.

Școala de scrimă se mândrește cu doi arbitri internaționali – Olga Cojocari (în acest an, a făcut parte din comisia Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori, de la Soci) și Mihail Paghiev. Cel din urmă este singurul antrenor moldovean care a jurizat la Jocurile Olimpice de la Londra (2012) și din Rio de Janeiro (2016). 

Chiar dacă scrima era considerată un sport pentru bărbați, care luptau în duelurile de onoare, a fost îndrăgită și de femei. Abia în anul 1924, în programul olimpic a fost introdusă proba de floretă feminin, care a marcat recunoașterea dreptului fetelor de a practica scrima.

Soții Cojocari au inspirat-o și pe fiica lor să practice acest sport. În vârstă de 12 ani, Maria mânuiește cu îndemânare floreta și spune că niciun alt sport nu a impresionat-o într-atât de mult.

Când am ajuns în sala Manejului, câțiva copii erau ghidați de antrenoarea de floretă Svetlana Didic, în timp ce alții efectuau exercițiile de încălzire. Svetlana Didic a învățat să mânuiască floreta la vârsta de opt ani. În următorii 10 ani a simțit gustul victoriei în duelurile cu adversarii. A făcut parte și din echipa națională.

Printre cele mai bune rezultate ale ei se numără: de trei ori campioana Republicii Moldova, floretă feminin; locul 8 la Cupa Floreta din Circuitul European U14 la nivel de juniori; locul III și IV la Campionatul deschis al României, floretă feminin; locul II și III la Campionatul deschis al Ucrainei, floretă feminin.

Floreta nu este un sport periculos, întrucât trăgătorii au un echipament de protecție, dă asigurări antrenoarea:

„Este un sport care nu doar te menține în formă, ci și îți dezvoltă reflexele și coordonarea, motricitatea și rezistența. Te mai învață să iei decizii într-un timp scurt, să te controlezi și să te autodisciplinezi. În fiecare an crește numărul copiilor care aleg acest sport. Îi acceptăm pe toți și le oferim oportunitatea de a se descoperi. Ce-i drept, nu toți supraviețuiesc”. 

Dumitrița Josan este una dintre floretistele care doresc să devină campioane mondiale. Practică acest sport de trei ani și jumătate, timp în care a reușit să se impună în fața multor adversare. În 2017 s-a clasat pe locul II la European Circuit, care s-a desfășurat în Austria. În luna februarie a acestui an, a adus țării noastre locul III la European Circuit, floretă feminin individual, care s-a desfășurat în județul Satu Mare, România.

Cel mai bun rezultat al ei este locul I la Campionatul de Scrimă din Ucraina, categoria juniori, care s-a desfășurat în acest an în orașul Nikolaev.  

Directorul Școlii, Vitalie Cojocari, susține că totuși există o reticență din partea multor părinți, care consideră că copiii ar trebui să învețe box, karate sau taekwondo, ca să se poată apăra:

„Un părinte m-a întrebat ce reprezintă scrima și cât costă lecțiile. Atunci când i-am spus că lecțiile sunt gratuite, mi-a răspuns că își va da copilul la școala de taekwondo, pentru că serviciile gratuite sunt mai puțin profesioniste. Păcat că părinții nu conștientizează cât de multe abilități dezvoltă scrima. E vorba de o dezvoltare integrală a copilului”.

Una dintre problemele cu care se confruntă Școala de scrimă este spațiul mic. Scrimerii sunt nevoiți să împartă sala cu cei care fac acrobatică. Doar o pânză de culoare neagră separă cele două echipe de sportivi.

„Ar fi bine să dispunem de o sală separată. Cei care practică acrobatica au nevoie de muzică, scrima însă necesită concentrare. Când acrobații fac repetiții și ascultă aceeași melodie întreaga zi, e greu să te concentrezi în timpul antrenamentului. Și în România, și în Ucraina, sălile sunt separate. De multe ori suntem invitați la cantonamente în București, unde putem să participăm și să ne antrenăm. În țările vecine, statul investește mult în acest sport”, menționează Vitalie Cojocari. 

Banii oferiți de statul nostru Școlii de scrimă nu sunt suficienți pentru lucrările de reparație, deplasări și echipament, de aceea instituția mai este susținută financiar de Federația Internațională de Scrimă și de Fundația „За будущее фехтования” din Rusia.

„Avem nevoie de resurse financiare ca să dezvoltăm scrima, să participăm la și mai multe competiții și turnee internaționale. Acum e bine, dar până la un nivel. Trebuie să faci schimb de experiență cu alți profesioniști, să înveți ceva nou, să participi. La categoriile juniori și tineret, putem concura cu scrimerii din orice țară. La categoria seniori e mai dificil. Echipamentul este scump, deplasările sportivilor la competiții sunt costisitoare. Ne străduim ca juniorii și cei din echipa de tineret să participe măcar la 34 de turnee internaționale pe an. Banii care ne rămân sunt folosiți pentru antrenamentele și deplasările sportivilor seniori”, adaugă Vitalie Cojocari.

Federația de Scrimă din Republica Moldova intenționează să dezvolte acest sport în țara noastră și să-l facă auzit în rândul părinților și copiilor, pentru a dezvolta potențialul celor mici și pentru a-l face cunoscut dincolo de hotarele țării:

„Mulți adulți nu pun accent pe dezvoltarea fizică a copilului, ci pe reușitele la școală și pe învățarea limbilor străine. Dezvoltarea fizică trebuie să se desfășoare concomitent cu cea intelectuală. Regret că în țara noastră lipsește cultura sportului. Cu 12-13 ani în urmă era o normă ca fiecare copil să se ocupe cu sportul, azi e invers. Și nu mă refer la scrimă în mod special”, povestește Olga Cojocari. 

În scrimă, victoria nu revine celui care are o musculatură puternică, dar sportivului care dă dovadă de mai multă viteză, îndemânare, promptitudine și intuiție.

Suntparinte.md îndeamnă părinții să încurajeze copiii să meargă la sport și să-l practice în mod regulat. Mișcarea este importantă nu doar pentru relaxare și dezvoltarea musculaturii copiilor, ci și pentru dezvoltarea abilităților sociale. 

Fotografiile au fost realizate de Gabriel Encev 

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.