Republica Moldova intră în stare de urgență până la 30 mai
Știri

Republica Moldova intră în stare de urgență până la 30 mai

Sursa foto: politics.md

Starea de urgență în sănătate publică a fost instituită pe întreg teritoriul Republicii Moldova până pe data de 30 mai. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat de 52 de deputați.

Documentul prevede faptul că, în această perioadă, va fi interzisă desfășurarea adunărilor, manifestațiilor publice și altor acțiuni în masă.

De asemenea, vor fi emise o serie de dispoziții privind:

  • instituirea unui regim special de intrare/ieșire din țară;
  • instituirea unui regim special de circulație pe teritoriul țării;
  • introducerea regimului de carantină și luarea altor măsuri sanitaro-antiepidemice obligatorii;
  • stabilirea unui regim special de lucru pentru toate entitățile;
  • interzicerea demisiei lucrătorilor, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative etc.

Totuși, documentul nu conține acțiuni și restricții concrete pentru această perioadă. Acestea urmează să fie făcute publice ulterior. Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a menționat că starea de urgență nu include instituirea unei carantine totale, ci un control mai riguros al tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Pe durata stării de urgență, Armata Națională va fi implicată în activitățile de asigurare a ordinii publice și respectării de către persoanele fizice și juridice a măsurilor de prevenire și control a răspândirii COVID-19.

Menționăm că ieri, 30 martie, au fost confirmate 917 cazuri noi de infectare cu COVID-19, după ce au fost efectuate 4.469 de teste. Totodată, 46 de persoane au decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19, în timp ce 2.056 de persoane s-au tratat.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.