Skip to content Skip to footer

Realitate alarmantă la capitolul exploatare și abuz sexual. În cinci ani, statul nostru nu a făcut practic niciun pas înainte

Republica Moldova înregistrează restanţe la capitolul protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzului sexual. Asta chiar dacă țara noastră a ratificat, cu cinci ani în urmă, Convenția de la Lanzarote, care reglementează toate formele de violență sexuală față de copii. În context, Centrul Internațional „La Strada” a prezentat astăzi mai multe constatări alarmante, precum și recomandări adresate părinților, profesorilor, autorităților. 

Elena Botezatu, consultantă în politici publice și una dintre autoarele raportului despre exploatarea și abuzul sexual față de copii, a menționat că sunt înregistrate carențe în toate domeniile: prevenire, măsuri de intervenție față de abuzatori, protecția și asistența copiilor, coordonare și cooperare la nivel național și internațional.

Este îngrijorător faptul că multe dintre cazurile de abuz sexual și exploatare sexuală au fost săvârșite în cercul de încredere a copilului (părinți, îngrijitori, tutori, educatori). Victimele au o vârstă fragedă, existând și cazuri când copiii de 12 ani sau mai mici au devenit victime ale traficului de copii, în scop de exploatare sexuală.

„O altă tendință este utilizarea, din ce în ce mai des, a tehnologiilor informaționale și de comunicație (TIC), la săvârșirea acestor infracțiuni. Practic lipsesc programe de instruire a specialiștilor din diverse domenii (învățământ, sănătate, protecție socială, poliție, justiție, sport, cultură și divertisment). Cât privește educația asigurată copiilor, lipsesc educația sexuală și educația despre utilizarea TIC și riscurile exploatării sexuale online. Nu există nici programe de reabilitare şi reintegrare complexe şi de lungă durată a copiilor victime”, a relatat Elena Botezatu.

La capitolul măsuri pentru abuzatori sexuali, s-a constatat că statul nu a elaborat programe de asistență şi intervenție pe durata ispășirii pedepsei, nici programe de resocializare și monitorizare a celor care și-au ispășit pedeapsa.

Pentru a depăși aceste probleme, Centrul Internațional „La Strada” propune mai multe recomandări, printre care:

  • introducerea în școli a educației sexuale și a celei privind utilizarea în siguranță a Internetului;
  • lansarea unei dezbateri deschise privind protecția copilului și necesitatea de a preveni/elimina stigmatizarea copiilor care au fost supuși uneia dintre aceste forme de violență sexuală;
  • elaborarea programelor de asistență specializată pentru victime și familiile lor;
  • instruirea specialiștilor care lucrează cu abuzatorii, precum și monitorizarea abuzatorilor după eliberarea lor din detenție;
  • crearea unui grup de lucru în vederea evaluării necesității unei legi speciale care ar proteja copiii de orice formă și abuz sexual etc.

„Există o sumedenie de programe, curriculumuri, programe educative, alternative, testate, pilotate și ușor importabile în Republica Moldova. Lipsește, în primul rând, o voință de a face acest pas – comunicarea cu partenerii de dezvoltare, cu societatea civilă. Recomandarea față de autorități este ca aceste subiecte să se regăsească în programul obligatoriu de formare a copilului”, a conchis Ana Revenco, președinta Centrului Internațional „La Strada”.

Menționăm că, pe data de 18 noiembrie, la nivel european, este marcată Ziua pentru Protecția Copiilor împotriva Exploatării Sexuale și Abuzului Sexual.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.