Mulți dintre acești beneficiari nu ar trebui să se afle în internat, ci în familie, alături de părinți. Ei sunt condamnați să trăiască o viață întreagă rupți de societate, ignorați, fără dragostea părinților. Vorbim despre persoanele aflate la Internatul Psihoneurologic din comuna Cocieri, raionul Dubăsari, care ascund povești răscolitoare.

Pentru că s-au născut cu dizabilități, au fost abandonați de părinți la naștere sau lăsați după o perioadă în casele de copii. La Internatul din Cocieri, doar a patra parte dintre beneficiari menține legătura cu rudele. Unii primesc periodic un sunet, în timp ce alții trăiesc fără a ști dacă cineva își amintește de ei. La Internat sunt beneficiari care au fost aduși chiar și la vârsta de 15 ani și și-au petrecut următorii 40-50 de ani departe de familie.

Internatul psihoneurologic din Cocieri este o instituţie de plasament temporar sau permanent, unde persoanele adulte cu dizabilităţi mintale (cu vârsta cuprinsă între 29 și 90 de ani – situația în prezent) beneficiază de servicii sociomedicale. Instituția are drept scop asigurarea protecţiei sociale a beneficiarilor, prin acordarea măsurilor de recuperare, menţinerea capacităţilor şi (re)integrarea socială.

La Internatul din Cocieri întâlnești persoane cu dizabilități de diferite categorii (cu boli mintale severe sau simple): retard mintal, schizofrenie, epilepsie, inclusiv persoane care nu se orientează în timp și spațiu.

Internatul a fost înființat încă în 1978. În acele vremuri, instituția era divizată în două clădiri: internatul pentru persoanele cu dizabilități și azilul pentru bătrâni. După Războiul de pe Nistru, clădirile au fost distruse și multe informații despre beneficiari s-au pierdut. După reconstrucția blocurilor, clădirea Internatului a fost destinată doar Centrului Psihoneurologic.

„În prezent, avem niște rămășițe de la Uniunea Sovietică. Din toamna anului 2015, a demarat reforma privind descentralizarea acestor instituții rezidențiale, astfel încât beneficiarii să se reîntoarcă în familiile biologice sau să fie plasați în serviciile sociale alternative de tip familial și în serviciile comunitare”, ne-a spus asistentul social al instituției, Zaharia Glod.

În ziua în care echipa Suntparinte.md a vizitat Internatul din Cocieri, în instituție se aflau 344 de beneficiari – un număr prea mare raportat la cei 160 de angajați.

„Beneficiarii sunt atât de sinceri. Îmi spun când coafura nu mi se potrivește sau haina nu este adecvată. Nu mă supăr, sunt cei mai buni critici”, ne-a spus Ana Iavita, asistentă superioară.

Blocul nr. 3 este destinat persoanelor „cu risc de evadare”, după cum mai sunt numiți. „Beneficiarii mai grei” sunt persoanele care nu se orientează în timp și în spațiu, de aceea sunt izolați și nu reprezintă pericol pentru ceilalți beneficiari. 

La Internat l-am cunoscut pe Ruslan Șaptelici, diagnosticat cu epilepsie. Are 36 de ani, însă întreaga viață și-a petrecut-o prin internate și spitale de psihiatrie.

„Nu știu de ce soarta a fost atât de crudă cu mine. Mama m-a abandonat la maternitate și am petrecut mai mulți ani la o casă de copii. Când am împlinit 4 ani, am fost transferat la un centru de plasament din Slobozia”, ne povestește Ruslan. 

A mers în clasa I la Școala-internat din satul Cupcini, Edineț. S-a atașat într-atât de mult de prima sa învățătoare, încât, de fiecare dată când aceasta pleca la Bender, el își făcea griji și o aștepta să se întoarcă. Următorii ani i-a petrecut dintr-o instituție în alta: Spitalul de psihiatrie din Bălți, Școala-internat din orașul Rezina, Internatul psihoneurologic pentru persoane adulte cu dizabilităţi mintale din satul Bădiceni, raionul Soroca, Spitalul de psihiatrie din satul Curchi, Orhei.

Își amintește cu tristețe de momentele când era ținut într-o cameră cu 25 de persoane, nu avea permisiunea de a ieși afară, nu putea face baie, primea somnifere fără permisiunea sa ori era impus să semneze pentru a-i fi injectate soluții.

Când se afla la Internatul din satul Bădiceni, Ruslan a decis să își caute mama, a scris anunțuri în ziare, cu speranța că femeia care i-a dat viață va citi și va veni să-și ia fiul. Mesajul a ajuns la mama sa, însă gestul ei nu a fost tocmai cel așteptat de el. Inițial, l-au vizitat două surori de-ale mamei lui.

[dt_quote type=”pullquote” layout=”right” font_size=”big” animation=”none” size=”1″]„Nu știam ce să fac, cum să le răspund, am simțit că-i al meu, însă nu era căldură în ele. Peste ceva timp a venit mama mea. Îi era rușine, am îmbrățișat-o, dar era foarte rece. Am vorbit cu ea și a hotărât să mă transfere la Cocieri, fără să mă întrebe. M-a dus la Spitalul de psihiatrie din Orhei și a obținut o trimitere la Cocieri”, spune Ruslan.[/dt_quote]

De 14 ani, tânărul se află la Internatul din Cocieri. De când a venit, simte că aici nu e locul lui, ci în societate. Vrea să lucreze, să își întemeieze o familie, însă nu are posibilități:

„Am avut și gânduri de suicid, dar ceva din interior mi-a spus: „Nu ceda”, credeam că nu are rost să trăiesc mai departe. Nu aveam o persoană de suport, îmi era greu”.

Pe tatăl său nu l-a cunoscut niciodată. Vrea să fie alături de mama sa, însă îi este greu să îi adreseze întrebarea: „Ce facem? Stăm aici sau mergem mai departe?”. 

Ruslan a învățat să coase la mașină și să brodeze. Credea că aceste activități sunt doar pentru femei și că un bărbat nu poate lucra cu ac și ață. Cu multă voință și efort, a reușit să brodeze în cruciuliță. Își vinde lucrările, pentru a se putea întreține.

Tânărul a mers la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar nu a găsit nimic. A încercat să lucreze ca operator, însă, din cauza problemelor de vedere, nu poate sta mult timp în fața computerului. În plus, are nevoie de o pereche nouă de ochelari. Nici profesia de bucătar nu este potrivită. Zgomotul puternic și sunetul apei îi creează disconfort, din cauza afecțiunii.

Timp de patru luni, Ruslan a lucrat ca bucătar auxiliar și chelner la Întreprinderea socială „Floare de cireș”, fondată de Asoсiaţia Obştească „Eco-Răzeni”. Chiria și facturile la utilități au fost achitate de organizatorii proiectului, cu suportul SOIR Moldova (IM Swedish Development Partner). Participanții au beneficiat de instruire (cursuri teoretice și practice), de materiale pentru curs, cazare gratuită şi cheltuieli de transport.

În calitate de angajaţi, au învățat să prepare mâncare, să deservească clienții, să gestioneze corect banii etc. Ruslan a fost impresionat de acest program, mai ales că și-a făcut prieteni și a primit un salariu. Din banii obținuți și-a cumpărat tot ce avea nevoie. Tânărul nu primește niciun ajutor din partea statului, de aceea orice ofertă de muncă este binevenită, la fel ca orice doritor de a cumpăra una sau mai multe dintre lucrările sale.

Ruslan a făcut și voluntariat la Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă” din Bălţi, unde a fost implicat în tot felul de activități legate de serviciile adresate tinerilor, persoanelor care trăiesc cu HIV și persoanelor dependente de droguri.

Ruslan Șaptelici vrea să uite de toți anii petrecuți departe de familie și să înceapă o nouă viață, dincolo de pereții Internatului. Are gradul II de dizabilitate, însă este apt să muncească și cu o mare dorință de schimbare.

Mama sa locuiește în Dubăsari, dar nu i-a permis să locuiască cu noua ei familie, din motiv că nu ar avea suficient spațiu în casă. Ruslan se întâlnește periodic cu ea, însă recunoaște că îi lipsește mult dragostea părintească.

O altă beneficiară a Internatului este Elena Popa. A fost abandonată de părinți și lăsată în grija unei surori. Întrucât sora sa nu mai putea face față, Elena a fost adusă la Internatul din Cocieri. Avea 20 de ani când a ajuns la Internat. Ea insistă că nu are nicio afecțiune. Totuși, asistentul social ne-a spus că toți cei care ajung la Internat suferă de o afecțiune mintală. Alinarea Elenei sunt fratele, care o vizitează periodic, și o fotografie cu rudele sale.

Elena își împarte camera cu domnul Vitalie, un bărbat de 40 de ani. Deja de 24 de ani, Elena are grijă de el, întrucât bărbatul are dizabilități locomotorii și depinde de un scaun rulant. Doamna Elena mai lucrează ca infirmieră în cadrul Internatului patru ore pe zi. În plus, ea primește pensie pentru atingerea limitei de vârstă.

Femeia are 52 de ani, însă nu își imaginează să meargă în altă parte, să se integreze în societate. „M-am obișnuit deja aici”, spune ea. Persoanele care știu să se orienteze în spațiu au permisiunea să iasă de pe teritoriul Internatului, să meargă la magazin sau în sat, ca să lucreze cu ziua.

Elena, împreună cu alți 10 beneficiari, merge la atelierul de creație din cadrul instituției. Acolo face broderii, coase pantaloni, albituri, pijamale, halate. Toate sunt oferite beneficiarilor din cadrul instituției. Multe lucrări sunt prezentate la expoziții.

Asistentul Zaharia Glod susține că Internatul pune accent și pe educația vocațională, astfel încât persoanele cu dizabilități să cunoască diferite tipuri de locuri de muncă şi să acumuleze experiență. În atelierul de artă al Internatului sunt trei mașini de cusut. Acolo, dizabilitatea este transformată într-o abilitate de a crea lucruri frumoase și de a promova capacitățile persoanelor cu dizabilități, care merită să fie apreciate.

O altă beneficiară se află la Internatul din Cocieri din anul 1995. Când are timp liber sau afară este frig, împletește ciorapi. Nu îi vinde, ci îi oferă drept cadou rudelor. 

Beneficiarii pot merge și la bibliotecă. Cărți sunt pe placul tuturor, în limbile română (cu grafie latină și chirilică) și în rusă. Ruslan citește în prezent o carte de-a lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Elena citește mai mult în limba rusă.

Asistentul Zaharia Glod ne-a spus că mulți dintre beneficiari scriu în chirilică sau nu știu a scrie și nici a calcula. De aceea, una dintre prioritățile angajaților este de a instrui beneficiarii și de a reduce analfabetismul.

Anul trecut, Internatul s-a abonat la ziare. Beneficiarii au selectat ziarele pe care doresc să le citească. Când afară e frig, sala de lectură e plină de beneficiari. Cei care nu știu a citi cel mai des se uită la imaginile din reviste.

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării” – unul dintre principiile după care se ghidează instituția. Beneficiarii se pot folosi de un computer cu acces la Internet și dispozitiv Wi-Fi. Ce-i drept, la bibliotecă există un singur computer.

Pe fiecare hol este instalat un televizor. Beneficiarii cu deficiențe locomotorii dispun de un televizor în cameră.

Această femeie este una dintre beneficiarele care au primit un telefon mobil conectat la Internet. Donația a fost oferită de Asociaţia „Keystone Moldova”.

În cadrul Internatului a fost amenajată o sală de kinetoterapie. Medicul specialist face o evaluare funcțională și alcătuiește un plan de tratament farmacologic si nonfarmacologic. Cel din urmă include diferite proceduri specifice: fizioterapie, kinetoterapie, masaj. Kinetoterapeutul se ocupă de prevenirea, diagnosticarea și tratarea persoanelor cu afecțiuni dizabilitante, le permite să își recupereze capacitățile fizice și cognitive și alte funcții alterate în urma unor procese patologice.

Fiecare procedură trebuie să dureze 45 de minute, însă nu toți rezistă. Conform regulamentului, kinetoterapeutul trebuie să asiste doar opt persoane. Dat fiind faptul că mulți refuză să vină la proceduri, specialista reușește să asiste mai multe persoane.

Unii beneficiari efectuează procedurile în salon (cei care suferă de obezitate, epilepsie etc.), în timp ce alții vin în sală. Exercițiile sunt diverse: de la cele mai simple (respirație) până la cele complicate – pentru mâini și picioare. 

În instituție activează un singur kinetoterapeut. Fiecare beneficiar este monitorizat zilnic, iar toate reușitele sau nereușitele sunt înregistrate în caietul de evidență. În prezent, 23 de persoane beneficiază de tratament. Procedurile însă sunt efectuate în funcție de dispoziția beneficiarilor. Dacă vreunul dintre ei nu dorește, atunci specialistul revine a doua zi:

„Trebuie să vorbești cu ei, să glumești, să îi iei de mână. De exemplu, ieri nu a vrut să vină la proceduri, dar azi mă așteaptă la poartă”.

Întrucât puțini oameni din afară pășesc pragul acestei instituții, beneficiarii sunt mereu bucuroși să arate ce au confecționat, cât de curată le este camera sau ce au plantat în grădină. În multe dintre încăperi, dulapurile au lacăt.

„E ceva specific pentru ei, e un fel de protejare a intimității. Mulți dintre ei au o fotografie cu rudele, o hăinuță pe care vor să o țină departe de ceilalți. E ceva doar al lor”, ne-a explicat Ana Iavita.

Am găsit-o pe doamna Iulia în timp ce lucra în seră. Verifica roșiile, gogoșarii și mărarul de care are grijă. Femeia suferă de schizofrenie, însă este mereu activă: face curățenie în cameră, plantează flori, lucrează în seră. Acasă pleacă foarte rar, de aceea internatul i-a devenit casă, iar beneficiarii și lucrătorii – familie.

Roada obținută este dusă în bucătăria Internatului, ca ulterior să devină mâncare pentru beneficiari. În activitatea de grădinărit, beneficiarii sunt supravegheați de un instructor de muncă.

Și bărbații se ocupă de grădinărit. De exemplu, Ruslan a cumpărat semințe și a plantat mai multe tipuri de flori. Preferatele lui sunt lalelele. Instructorul de muncă i-a explicat cum să aibă grijă de ele.

În timpul liber, beneficiarii mai pot practica voleiul sau tenisul de masă.

Internatul dispune și de o sală de festivități. Animatorul cultural care activează în instituție instruiește beneficiarii și îi pregătește pentru evenimente. 

Ruslan Șaptelici își dorește mult să participe în cadrul unui concurs comun, ca să cunoască beneficiarii din alte instituții de acest tip și să-și împărtășească experiența.

Beneficiarii internatului mănâncă la cantină de patru ori pe zi: dejunul (ora 8:00), prânzul (ora 13:00), cina-1 (18:00), cina-2 (20:00).

Unii beneficiari ne-au spus că nu le place întotdeauna mâncarea, de aceea cumpără produse alimentare de la magazin (cașcaval, salam, unt, dulciuri). Cei care nu beneficiază de pensie sau indemnizație primesc produse de la rude sau se bucură doar de mâncarea oferită de Internat.

Persoanele cu dizabilități locomotorii primesc mâncarea în cameră.

Asistentul social Zaharia Glod activează din octombrie 2015. Susține că personalul Internatului depune eforturi pentru a schimba sistemul prestării serviciilor rezidențiale și pentru a trece la prestarea serviciilor comunitare:

„Internatele nu ar trebui să existe, ci înlocuite cu serviciile sociale alternative îngrijirii rezidențiale. Instituțiile rezidențiale și-au îndeplinit misiunea, dar nu vor să mai funcționeze”. 

În viziunea lui, soluția este de a dezvolta locuințe protejate și case de tip familial, precum și de a împărți beneficiarii în funcție de localitatea de origine, sporind astfel calitatea prestării serviciilor sociale.

[dt_quote type=”pullquote” layout=”right” font_size=”big” animation=”none” size=”1″]„Raportul între educator și beneficiari e de 1:2, dar să nu uităm că sunt și beneficiari care necesită un suport foarte mare. Unii nici nu ar trebui să fie aici, conform cerințelor de azi. Unii se află aici de la 16 ani. Noi îi pregătim pentru trai independent, însă ei se tem. Trebuie să-i scoatem din zona de confort, să-i integrăm în comunitate”, adaugă Zaharia Glod. [/dt_quote]

Conform recomandărilor „Keystone Moldova”, opt persoane de la Internatul din Cocieri sunt pregătite pentru trai independent. Din lipsă de bani și fără suportul familiei, acestea sunt obligate să își petreacă viața în instituții rezidențiale.

„În fiecare țară există persoane cu dizabilități, respectiv trebuie să existe servicii. Comparativ cu situația din trecut, acum nu orice persoană poate ajunge la internat. Trebuie să demonstreze și familia, și Direcția asistență socială din localitate că nu poate ajuta cu nimic. Consider că, doar atunci când în internat vor rămâne 150 de oameni („cei mai grei”), vom putea vorbi despre un succes în domeniu. Este îmbucurător faptul că, din octombrie, numărul beneficiarilor a scăzut de la 354 la 344, dintre care patru beneficiari au fost reintegrați în familie. Unii dintre cei care erau incapabili acum pot citi, scrie, calcula și gestiona banii”, a menționat asistentul social. 

Dumitru Sliusarenco, avocat Promo-LEX, este de părere că paradigmele învechite și sovietice despre persoanele cu dizabilități, pe care le-am moștenit, au condamnat practic acești oameni la o viață în izolare, fie în instituții între patru pereți, fie stigmatizați, fie ignorați și nedoriți de societate.

„Ei nu merg la mare, nu-și duc copiii în parc, nu se duc la teatru. Majoritatea nu cunoaște ce înseamnă să fii student, să te îndrăgostești, să creezi o familie ori să trăiești entuziasmul amenajării propriei locuințe. Dar ei ar vrea, ei tot sunt oameni, deloc diferiți de restul”, mai spune avocatul.

Cât ține de legislația care se referă la persoanele cu dizabilități instituționalizate în Moldova, expertul consideră că aceasta este încă departe de a fi bună: „Ea predispune spre izolare și diverse forme de abuzuri, de ex.: tratament forțat, condiții proaste ori discriminare din partea personalului instituției în care sunt deținute. Greutățile pe care le întâmpină acești oameni în procesul de integrare socială, cum ar fi gradul redus de autonomie, dificultăți de comunicare ori lipsa aptitudinilor sociale, sunt cauzate în mare parte nu de dizabilitatea lor, ci de excluderea din societate, de lipsa de comunicare”.

„La moment, în Republica Moldova, se lucrează la reforma în domeniul sănătății mintale, inclusiv la mecanisme de dezinstituționalizare. Pentru a oferi acestor oameni posibilitatea de a dispune de drepturile fundamentale și, elementar, de șansa unei vieți normale, este necesar de a schimba abordarea statului și atitudinile față de aceste persoane. Ei trebuie susținuți în implicarea în diverse activități sociale, educație incluzivă, acces la studii superioare și servicii de suport pentru angajarea în câmpul muncii. Cel mai important, acești oameni au nevoie de căldură, de familie și de înțelegere, pentru că majoritatea dintre ei ajung izolați, nu din cauza incapacității de a se adapta în societate, ci pentru că familia nu i-a dorit. Odată asigurate acestea, oamenii cu dizabilități intelectuale sau psihosociale nu vor mai părea atât de diferiți de noi”, a subliniat Dumitru Sliusarenco.

Anual, la 10 octombrie este marcată Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 450 de milioane de oameni din întreaga lume sunt afectați de probleme de sănătate mintală, tulburări de comportament, tulburări neurologice și de consecințele utilizării substanțelor interzise.

În Republica Moldova locuiesc circa 60 de mii persoane cu probleme de sănătate mintală, dintre care circa 28 mii au grad de dizabilitate. Totodată, în țară activează 182 de medici psihiatri, adică 5 psihiatri la 100 de mii populaţie.

Fotografiile au fost realizate de Danu Țîcu

Nota Bene! Fețele, numele și istoriile persoanelor au fost publicate cu consimțământul protagoniștilor și al administrației Internatului 

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.