Dizabilitatea nu este o sentință. Dragostea, dorința și speranța într-un viitor mai bun îi motivează pe unii tineri cu nevoi speciale să depășească momentele dificile prin care trec și să-și creeze viața la care au visat mereu. Alina și Nichita Nicolae sunt un exemplu în acest sens.

Ambii s-au născut cu paralizie cerebrală infantilă. Boala nu a afectat abilitățile locomotorii ale lui Nichita, în timp ce Alina se deplasează în scaun rulant. Soarta a făcut ca ei să se întâlnească la Internatul Psihoneurologic din municipiul Bălți.

Alina a ajuns la internat la vârsta de 17 ani, din proprie inițiativă.

„Bunica era bătrână și m-am gândit că nu mai are putere să aibă grijă de mine. Tata era bărbat și mă rușinam când trebuia să mă ajute să fac baie. O aveam pe sora, care urma să se căsătorească, însă nu doream să aibă probleme în familie din cauza mea. Uneori, rugam fetele din mahala să mă ajute, dar și ele aveau treburile lor și nu veneau tot timpul. Astfel, am decis să mă duc la internat”, își amintește Alina.

Nichita a crescut la casa de copii. A ajuns la internat după ce a absolvit clasa a IX-a.

Au făcut cunoștință chiar din prima zi când Alina a ajuns la internat. Nichita a fost rugat de o prietenă să o ajute pe Alina să ducă hainele în camera ei. Cu timpul, ei s-au cunoscut mai bine, s-au îndrăgostit și au devenit un cuplu.

Nichita a îndrăgit-o pe Alina pentru faptul că este gospodină și că face mâncare gustoasă, mărturisește el.

„M-a atras prin faptul că este frumoasă și gospodină. Nu m-a speriat că este în scaun rulant. Nu am văzut asta ca o problemă. Am zis că, atunci când o să ies la plimbare, o să o ajut să meargă împreună cu mine și nu va exista nicio problemă”, spune tânărul.

Inițial, au locuit împreună la internat, unde aveau propria cameră. Ulterior, au decis să se căsătorească. „Nu este corect să faci cunoștință și repede să te căsătorești, trebuie să cunoști persoana”, spune Alina.

Cât s-au aflat în internat, au avut parte de multe momente grele, povestesc tinerii.

„Cea mai mare greșeală a fost să plec la internat. Dacă aș putea întoarce timpul înapoi, nu aș merge acolo”, spune Alina, cu lacrimi în ochi.

„Dacă nu respectam regulile lor, ne închideau în blocul doi. Acolo eram izolați și nu aveam acces afară”, își amintește Nichita.

Dragostea însă le-a dat puteri să facă față greutăților. Un stimul care i-a făcut și mai puternici a fost sarcina Alinei, pe care au ascuns-o de angajații instituției mai bine de patru luni.

„Nu am spus nimănui că sunt însărcinată până la termenul de 4 luni și ceva, deoarece mă temeam. Anterior, angajații m-au forțat de două ori să fac avort. Îmi spuneau că copilul o să se nască la fel ca mine, „invalid”. Mă speriau cu multe lucruri”, precizează tânăra, cu lacrimi în ochi.

În pofida acestor lucruri, ei erau siguri că copilul lor va fi perfect sănătos. Alina s-a informat, urmărind mai multe emisiuni TV despre cazuri asemănătoare, când se nășteau copii sănătoși: „Când am aflat că sunt însărcinată, am zis: Doamne, oare de ce să nu las acest copil?”.

Faptul că urmau să aibă un copil le-a amplificat dorința să plece din internat: „Am vrut să ieșim mai repede, deoarece știam că o să crească burta și o să mă trimată din nou acolo (n.red. să facă avort)”.

Întâmplarea a făcut ca în acea perioadă, la internat, să vină reprezentanții „Keystone Moldova”, organizație care dezvoltă servicii comunitare de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și care promovează dezinstituționalizarea și reintegrarea lor în familii și comunitate.

Astfel, cu ajutorul „Keystone Moldova”, cu un an în urmă, Alina și Nichita au ieșit din Internatul Psihoneurologic din municipiul Bălți. Tinerii s-au întors în localitatea de baștină a Alinei, satul Hăsnășeștii Mari, raionul Drochia, unde au primit în dar o casă, care a fost procurată de un medic basarabean stabilit în România. Locuința a fost reabilitată și amenajată astfel încât Alina să nu întâmpine dificultăți în deplasare.

Acum, sensul existenței lor se numește Maria.

„Prima mea întrebare după naștere a fost dacă este sănătoasă și medicul mi-a răspuns că este perfect sănătoasă”, povestește, cu bucurie în ochi, Alina.

Maria este cea care le umple casa de fericire și le dă curaj, chiar dacă unele persoane îi judecă pentru condiția fizică pe care o au: „Unii mi-au spus în față: ești „invalid” și faci copii. Lumea se uită altfel la un om cu dizabilități. Se uită cu alți ochi”.

Ei însă sunt optimiști și cred că ziua de mâine va fi mai bună, mai ales că sunt în așteptarea celui de-al doilea copil.

„Indiferent de condiția noastră, o să facem tot posibilul să le oferim copiilor noștri tot ceea ce este mai bun. Vrem să-i ajutăm să crească adevărați oameni. Niciodată nu vom lăsa mâinile în jos”, menționează ei.

În total, cu implicarea și ajutorul organizației „Keystone Moldova”, din instituțiile rezidențiale din țară au fost dezinstituționalizate 300 de persoane. 

Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului „Abilitare prin comunicare”, susținut de Reprezentanța IM Swedish Development Partner. IM și donatorii săi inițiali nu împărtășesc în mod obligatoriu opiniile exprimate de organizația parteneră și doar autorul este responsabil pentru conținut.

Fotografiile au fost realizate de Leonid Bzovîi

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.