Skip to content Skip to footer

O zi cu părinții Olga și Dumitru Sliusarenco: „Mă uit în urmă și nu înțeleg pentru ce am trăit până acum”

S-au cunoscut pe băncile facultății, ambii fiind studenți la Drept. După 10 ani de relație, timp în care au avut parte de momente romantice, divergențe și despărțiri, Olga Crainova-Sliusarenco și Dumitru Sliusarenco au decis să formeze un cuplu pentru toată viața.

După mai bine de un an, în viața lor a apărut Anna. Tatăl spunea la început că „omul cu trei fire de păr pe cap și un dinte în gură este realmente cel mai frumos om din Univers”.

_dsc6271

Imediat cum intri în casă, atenția îți este captată de o ramă cu amprentele mâinii și piciorușelor Annei – un cadou de la părinți pentru fiica lor când aceasta avea trei luni. Mulajul formează cuvântul „Love” (dragoste n.red.). Acest tip de ramă este un trend în rândul părinților, care doresc astfel să își amintească de primii ani de viață a celui mic.

_dsc6695

Când echipa Suntparinte.md a venit acasă la familia Sliusarenco, Olga pregătea plăcinte. Anna, curioasă, a decis să îi „ofere” o mână de ajutor mamei.

Olga spune că perioada concediului de îngrijire a copilului nu o împiedică să facă și unele activități pentru serviciu: „Nu sunt obișnuită să stau locului. După ce am absolvit universitatea, imediat am început să lucrez”.

De mică s-a ocupat cu tenisul, iar în prezent lucrează ca director al Departamentului Relații cu Publicul și Comunicare din cadrul Federației de Tenis din Republica Moldova. Pe lângă treburile casnice, ea calculează clasamentele sportivilor, întocmește nominațiile la turnee, traduce în limba rusă diverse materiale etc.

_dsc6292

Olga a gătit două feluri de plăcinte – cu brânză și cu cartofi și ciuperci.

_dsc6692

Tatăl are grijă ca Anna să nu se apropie de aragaz sau de alte aparate electrocasnice.

Cât timp pregătea plăcintele, Olga ne-a dezvăluit unele secrete: „Dumitru nu era printre cei mai cuminți studenți la ore, uneori mai chiulea de la lecții. Eu, în schimb, stăteam toată ziua cu nasul în cărți și mi-a părut straniu că s-a uitat la mine. Era o fire foarte romantică. După prima întâlnire, mi-a lăsat un trandafir pe banca de la facultate. Când am venit dimineața, toți colegii se uitau la mine, să vadă cum voi reacționa. Eram cea mai fericită. Și, iată, de atunci suntem împreună”.

_dsc6258

Soții își amintesc când tatăl i-a schimbat, pentru prima dată, scutecul Annei:

„Într-o zi au rămas ei singuri, că eu ieșisem la magazin, și, când am ajuns acasă, am rămas surprinsă: copilul deja era schimbat. Recunosc, nu m-am așteptat. Dumitru a făcut totul din proprie inițiativă, fără ca eu să îi spun ce trebuie să facă și ce nu. El are o soră mai mică și, probabil, experimentase deja”, spune soția.

_dsc6279

Spre bucuria lui Dumitru, primul cuvânt pe care l-a rostit Anna a fost „ta-ta” – la vârsta de șapte luni. În schimb, fetița a rostit cuvântul „ma-ma” abia cu vreo lună în urmă.

_dsc6316

Familia Sliusarenco a împodobit bradul încă pe data de 25 decembrie. Cu toate acestea, Pomul de Crăciun este făcut și desfăcut zilnic, pentru că Anna vrea să-l împodobească în fiecare dimineață.

_dsc6425

Și de această dată, Anna a dorit să facă o demonstrație pentru echipa Suntparinte.md. :)

_dsc6370

La această vârstă este greu să îl ții pe copil departe de toate decorațiunile viu colorate. De aceea, părinții au ales pentru Pomul de Crăciun doar jucării mari, pe care Anna nu le poate pune în gură sau înghiți.

_dsc6391

Sarcina de a pune steaua în vârful bradului i-a revenit tatălui. Dumitru recunoaște că în timpul zilelor de lucru reușește prea puțin să petreacă timpul împreună cu familia, mai ales că profesia sa de avocat presupune extenuare și uneori lucru peste program.

Dumitru Sliusarenco este avocat în cadrul Asociației „PROMO-LEX”, iar fiecare caz câștigat este o luptă contra corupției, nedreptății, discriminării femeilor și persoanelor cu nevoi speciale.

_dsc6400

A încercat și Anna să agațe un glob colorat, însă nu i-a reușit.

Tatăl a găsit soluția: globul a devenit un cercel personalizat.

_dsc6381

În acest an, părinții au cumpărat un brad artificial, pentru a evita ca Anna să pună în gură acele ascuțite ale bradului natural. De asemenea, au renunțat la globurile de sticlă, în favoarea celor din plastic și din textile, care nu se sparg și, respectiv, nu reprezintă un pericol pentru copil.

_dsc6385

Și ce mici trebuie implicați în activitățile de Revelion.

_dsc6388

Globulețul verde a ajuns la locul dorit.

_dsc6409

Pe lângă brăduțul tradițional, familia a decorat apartamentul cu ghirlande prinse de draperii, șosete de Crăciun și beteală multicoloră.

_dsc6639

Rezultatul muncii a trei membri ai familiei.

_dsc6431

Încă de la o vârstă fragedă, pediatrii recomandă taților să pună accent pe comunicarea cu fetițele – să le țină în brațe, să le mângâie, să le legene și, de ce nu, să le ridice până la tavan (o activitate de care multor mame le este frică, aceasta fiind posibilă datorită tatălui). Specialiștii susțin că relația tată-fiică este influențată inclusiv de contactul față-n față și de atingerile frecvente.

_dsc6466

„Dumitru este un soț și un tată exemplar. Chiar dacă lucrează zilnic, nu refuză atunci când trebuie să rămână cu fetița, ca eu să plec undeva. Mereu se joacă, se distrează, cântă și dansează împreună”, adaugă Olga.

_dsc6472

Anna e tentată să atingă orice găsește în casă, de aceea părinții îi explică ce e periculos și ce nu. Soții Sliusarenco o învață de pe acum să nu atingă anumite lucruri, să nu lovească și o laudă de fiecare dată când Anna se comportă adecvat.

_dsc6474

Pentru a-i bloca accesul Annei la dulapurile din bucătărie, părinții au inventat un „mecanism” simplu – au legat panglici de mânere.

Ora de prânz. Anna are trei mese pe zi, la ore regulate. Din alimentația sa nu lipsesc pâinea, carnea, peștele, fructele, legumele, brânzeturile și biscuiții de acasă. Dulciurile sunt interzise.

De această dată, mama i-a pregătit supă cu carne de pasăre, însă a pus o porție mai mică în farfuria Annei. Din punct de vedere psihologic, consumarea unor porții mici îi dă copilului senzația de victorie și, ca rezultat, el ar putea să mai ceară mâncare.

_dsc6493

_dsc6508

După vârsta de un an, copiii capătă mai multă îndemânare. De aceea, printre tacâmurile Annei se regăsesc o linguriță de plastic, o ceașcă și alte obiecte de bucătărie, care o ajută să le țină corect în mână și să ducă lingurița la gură.

_dsc6526

Copiii învață cel mai bine să mănânce de sine stătător atunci când îi văd pe părinți că fac asta. Olga și Dumitru apelează la o metodă bună de a o învăța pe Anna să mănânce de sine stătător – folosesc două seturi de farfurii și tacâmuri: primul – pentru a o hrăni pe Anna, al doilea – pentru ca Anna să îl aibă în față. În acest fel, micuța o imită pe mama: a deschis gura Olga – a deschis gura și Anna.

_dsc6543

_dsc6544

Aceeași procedură o folosește și tatăl. În acest fel, Anna preia de la părinți modul în care să țină lingurița sau să ia mâncarea din farfurie. Dumitru o încurajează pe Anna să mestece mâncarea și să o înghită.

_dsc6548

De asemenea, tatăl o laudă la fiecare înghițitură care îi reușește Annei.

_dsc6553

Annei îi place să imite sforăitul tatălui și se amuză pe seama lui.

_dsc6571

Lanțul de hrănire în familie: Tatăl o hrănește pe Anna, care îi dă mâncarea mamei.

_dsc6579

Adesea au loc situații neprevăzute, când fetița răstoarnă farfuria cu mâncare.

„Nu mai considerăm asta o problemă. În fiecare săptămână ducem covorul la curățătorie”, râd părinții.

De asemenea, nu o singură dată, Dumitru s-a trezit dimineața cu geanta desfăcută, documentele roase și împrăștiate prin casă.

_dsc6630

În lădița Annei poți găsi tot felul de jucării: mingi, cărți moi, jucării cu forme sau cu sunete, clopoței, jucării cu roți care trebuie împinse etc.

„Uneori, aceste jucării pot fi periculoase pentru viața mea, mai ales că Anna le lasă la nimereală și mă mai împiedic de ele”, glumește Dumitru.

_dsc6622

Muzica dezvoltă intelectual copilul și îi permite să învețe mai ușor limbile străine, după cum se menționează într-un studiu realizat de o revistă americană, de aceea cumpărarea unui instrument muzical la o vârstă fragedă este recomandată de pediatrii din întreaga lume. Părinții i-au cumpărat Annei un xilofon din lemn – o jucărie ecologică și rezistentă. Fiecare culoare reprezintă un sunet diferit, astfel Anna se poate juca împreună cu părinții învățând sunete.

_dsc6610

O altă jucărie educativă – ceasul din lemn cu forme geometrice. Cadranul conține 12 piese cu forme şi culori diferite, pe care copilul trebuie să le aranjeze corect. Fiecare formă se potrivește într-o singură poziție pe ceas. Astfel, Anna va învăța culorile, cifrele, formele și ora.

_dsc6636

Părinții o supraveghează mereu, pentru că piesele au dimensiuni mici pe care Anna ar putea să le pună în guriță.

_dsc6667

Annei îi plac cântecele în limba engleză, din seria „Super Simple Songs” (Cântece super simple n. red.), și anume „The Hokey Pokey!” (Hocus-Pocus n. red.). Cântecele sunt destinate pentru copiii de orice vârstă, folosesc un limbaj simplu și îi învață pe copii cum să se comporte adecvat în diverse situații.

_dsc6653

Când cântă „Hokey Pokey”, toată lumea dansează!

collage1

În familia Sliusarenco, majoritatea jucăriilor sunt „botezate” de Dumitru. De exemplu, aceste animăluțe se numesc Jean-Piere și Paulic.

_dsc6699

Faceți cunoștință cu Kuzmici.

2

Ei sunt Vasile Stepanovici și Whoopi Goldberg :D.

collage3

Valea și Hashtag :).

_dsc6701

Acesta este Timofti.

_dsc6711

După zbânțuială, e momentul pentru porția de lăptic de la mama. Deși are un an și trei luni, Anna este alăptată de 4-5 ori pe zi, la dorința sa, fără a fi omise celelalte mese esențiale.

„Ea are anumite preferințe atunci când este alăptată – folosește un sân pentru lăptic, iar altul – pentru a se juca”, râde mama.

Soții Sliusarenco doresc să mai aibă doi copii, pentru că – spun ei – o familie numeroasă este și una fericită. Dumitru consideră că, după ani de studii, lucru și efort pentru a obține succesul în viață, cea mai mare fericire i-au adus-o două silabe repetate: „tea-tea”:

„Anna mi-a schimbat radical viața. Eram conștient că venirea pe lume a unui copil schimbă tot, dar eu mi-am schimbat până și scopurile, principiile. Mă uit în urmă și nu înțeleg pentru ce am trăit până acum. Cunosc părinți care nu mai pot rezista, doresc să meargă la distracție, în cluburi. Noi însă reușim să fim și părinți, și soți împliniți, și angajați responsabili”, spune Dumitru.

Fotografiile au fost realizate de Gabriel Encev

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.