Există copii care, încă de la naștere, pot uimi o lume întreagă prin dorința lor de a supraviețui. Vorbim despre bebelușii născuți prematur care ne oferă o adevărată lecție de viață, care ne motivează să luptăm și să învățăm că nimic nu este imposibil. Soții Mariana și Igor Mitriuc, din orașul Durlești, au învățat definiția curajului de la copilul lor, Lucian. 

img_3082

În urmă cu doi ani și jumătate, Lucian s-a grăbit să ajungă pe lume (în a 27-a săptămână de sarcină). Avea o greutate de doar 780 de grame și o înălțime de 32 de centimetri. Nimic nu indica venirea lui pe lume. Cu trei zile înainte de naștere, părinții au mers la ecografie și medicii le-au zis că totul este bine.

_z7a8699

Lucian a fost conectat la incubator și alimentat, timp de trei luni, pe cale artificială prin intermediul unei sonde naso-gastrice. Cei câțiva ml de lapte stors de la mama, pe care-i primea zilnic, i-au permis să-și dezvolte reflexul de înghițire, necunoscut de el până atunci. Părinții spun că Lucian a avut parte de îngrijiri medicale de calitate și de supraveghere din partea medicilor de la Institutul Mamei și Copilului.

foto

Mariana își amintește că, în acel an, în maternitate, erau circa 40 de copii prematuri, însă insuficiente incubatoare care să asigure îngrijirea acelor copii. O parte dintre incubatoarele și lămpile fototerapeutice au fost donate de UNICEF cu scopul de a salva sute de nou-născuți prematuri care aveau șanse mici de supraviețuire. În total, 11 maternități din țară au beneficiat de echipament performant.

img_3046

Soții mai păstrează în arhivă câteva fotografii de-ale lui Lucian din acea perioadă. Copilul știe că el este bebelușul din fotografie și zice de fiecare dată că are „buba”.

„A fost foarte greu pentru noi, ne-am aflat într-o stare de șoc. Când eram studentă, am auzit despre asemenea cazuri, însă niciodată nu m-am gândit că mi s-ar putea întâmpla mie. După naștere, medicii nu ne spuneau că va fi totul bine, ci doar că timpul o să le arate pe toate. Așa a fost timp de trei luni, cât ne-am aflat în spital. Chiar și atunci când Lucian a început a acumula în greutate, medicii nu ne spuneau că va fi bine”, povestește mama.

img_2965

Imediat cum am pășit pragul casei, Lucian ne-a întâmpinat bucuros și ne-a arătat una dintre jucăriile lui preferate – motocicleta cu ochi.

img_2903

Lucian nu a ezitat să ne arate și patul său.

img_3062

Întotdeauna, mănâncă stând în scaunul de masă. Mama îi fixează centurile care nu-i permit lui Lucian să se ridice sau să cadă.

img_2877

Mariana ne povestește că Lucian mănâncă puțin și nu întotdeauna. Obișnuiește să guste mâncarea servită și doar apoi să decidă dacă mănâncă sau nu. Are și unele mâncăruri preferate pe care nu le refuză niciodată: mâncărurile cu pește, supa și zeama. Leguma preferată este morcovul. Până la vârsta de 2 ani, Lucian nu a știut ce gust au ciocolatele, fructele fiindu-i cea mai importantă sursă de zaharoză.

img_2886

Părinții au început diversificarea mai târziu – când Lucian avea 8-9 luni. Primele alimente introduse în meniu au fost terciul de morcovi, sucul de morcovi, broccoli, perele și prunele. A urmat introducerea cărnii albe și a ouălor de prepeliță.

„Lucian aduna în greutate, în primul an de viață, câte 5-10 grame pe zi. Pentru noi era sărbătoare când el acumula 20 de grame. Acum are 11 kg. Unii medici spun că e o greutate sub media corespunzătoare vârstei, alții spun că e bine, mai ales dacă ne referim la greutatea pe care o avea la naștere”, spune mama.

img_2942

Lucian este un copil hiperactiv. Părinții cu greu reușesc să facă față energiei și impulsivității lui. Ambii părinți se implică în educarea copilului privind igiena orală, mereu îl supraveghează și îi explică cât de important este să „alunge microbii de pe mâini, față și dinți”.

img_2917img_2935Un copil născut prematur are nevoie de îngrijire specială și de mai multă atenție din partea părinților. Lucian încă nu merge la grădiniță, de aceea de luni până vineri se află sub supravegherea bunicii, la Telenești. În weekend, părinții profită de fiecare moment pentru a se juca împreună cu el.

img_2923

Lucian știe că trebuie să-și strângă jucăriile. Părinții îi arată cum să le aranjeze, însă nu fac curățenie în locul lui, ci doar îl îndrumă, dezvoltându-i astfel anumite abilități.

img_3072

Momentul pentru prânz. Lucian profită că mama pregătește bucatele, ca să facă curățenie și în mașina de spălat. Este una dintre ocupațiile lui preferate.

img_2892

Până la doi ani, Lucian a fost inclus în programul „Follow-up”, care presupune supravegherea regulată de către specialiști a stării de sănătate a copiilor născuți prematur. Ambii părinți sunt medici de specialitate (mama – medic infecționist, tatăl – medic de urgență) și știu cât de importantă este imunizarea. Deși mai târziu, lui Lucian i-au fost administrate toate vaccinurile.

image-0-02-05-653f7272760d66e6409a74df246549d73f4559deff08c653ff34f0295b25bfd4-v

Doar în astfel de momente părinții îl văd pe Lucian stând calm.

img_2959

După câteva ore de somn, Lucian e din nou în mișcare. De această dată, computerul a fost punctul de atracție.

img_2961

Lucian obișnuiește să-și ungă fața cu orice tip de cremă găsită în casă.

img_2986

Deocamdată, creațiile lui Lucian sunt linii pe hârtie.

img_3110

„Întotdeauna ne-am susținut reciproc. Pe măsură ce speranțele de viață ale lui Lucian scădeau, speranțele noastre deveneau mai puternice. Eram pregătiți pentru orice, știam că bebelușii născuți prematur nu rezistă întotdeauna, dar speram că Lucian al nostru va învinge această luptă pentru viață și, în cele din urmă, a învins”, își amintește Mariana.

img_3095

Pentru că Lucian nu stă locului niciun minut, părinții sunt provocați să improvizeze orice tip de joc. De data aceasta s-au jucat de-a v-ați ascunselea.

img_3112

img_3120

Timpul pentru a ieși afară. În casă e o adevărată competiție la alergat când Lucian trebuie să fie îmbrăcat.

img_3116

Și-a ales căciulița.

img_3131

Mama i-a înlocuit-o. Înainte însă, i-a explicat că această căciulă e mai potrivită și că afară e frig.

img_3144

Lucian nu iese din casă până nu-și „lustruiește” încălțămintea.

img_3163

Jocurile în aer liber îi potolesc energia inepuizabilă.

img_3025

Desenele animate educative în limba engleză – preferatele lui Lucian. El învață repede unele expresii, cum să se descurce în anumite situații și își dezvoltă modul de gândire.

„Dorim să mai avem un copil – o fetiță. E adevărat că nașterea prematură a lui Lucian ne-a trezit inițial frică, dar asta nu ne-a descurajat. Cu răbdare, dragoste și grijă, Lucian a devenit un copil sănătos”, ne spun soții.

img_3006

Supraviețuirea bebelușilor prematuri este o victorie a copilului, a părinților și a medicilor. O victorie obținută greu – conectat la incubator, înconjurat doar de tuburi și aparate și cu incertitudinea zilei de mâine.

„Îmi priveam copilul și nu puteam să-l ating, plângeam și îi spuneam că va fi bine, că va crește, va merge acasă, vom ieși la plimbare. Acești copii sunt speciali, perseverenți și isteți. Aveți răbdare și speranță, încredere în medici. Iubiți-vă copilul, nu-l abandonați și nu vă fie rușine de el. Nu fiți dezamăgiți de un copil care a luptat pentru viață”, este îndemnul Marianei.

La 17 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Prematurității. La nivel global, 15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an, un milion dintre ei însă nu supraviețuiesc. Conform datelor Ministerului Sănătății, anual în Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 1.700 de nașteri premature. 

Cauzele nașterii premature pot fi diverse (vicii, alimentație deficitară, stres, infecții, boli cronice), însă unele dintre ele sunt inexplicabile. 

Fotografiile au fost realizate de Dan Guțu

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.