Infecția HIV este deseori asociată cu risc sporit de infectare și lipsa șanselor la o viață socială obișnuită, ceea ce este total greșit. De fapt, cei infectați cu HIV pot avea o viață plină și îndelungată, lucru care îl demonstrează foarte multe persoane.

Virusul Imunodeficienței Umane (HIV) este un virus care atacă sistemul imun și îngreunează lupta organismului cu infecțiile și cu bolile. HIV este virusul care produce Sindromul Imunodeficienței Dobândite (SIDA). Totuși, a fi infectat cu virusul HIV nu înseamnă a avea SIDA. SIDA este ultimul și cel mai sever stadiu al infecției cu virusul HIV, care se transmite pe următoarele căi: contactul sexual neprotejat și contactul direct cu sângele infectat.

Lipsa de informare duce la stigmatizare

Vladimir a aflat că este infectat cu HIV acum 20 de ani, la vârsta de 21 de ani. El spune că, în 1998, cazurile de infectare cu HIV apăreau precum ciupercile după ploaie.

„Foarte mulți prieteni și cunoscuți care consumau droguri au fost diagnosticați cu HIV”, își amintește Vladimir.

În anii ’90 practic nu existau informații despre această infecție și tot ceea ce se vehicula era faptul că persoanele cu HIV nu au șanse la supraviețuire. Astfel, din cauza lipsei de informare, persoanele care aflau că sunt infectate ajungeau la disperare.

„Erau timpuri foarte dificile. Despre această problemă nu se prea cunoștea și mereu se vehiculau diverse povești negative. Nici eu, nici rudele mele nu știam nimic despre HIV. Nu cunoșteam cum se transmite și nici cum să trăiesc mai departe. Când am aflat, am decis că nu am niciun viitor și am hotărât să trăiesc la intensitate maximă puținul timp care îmi rămăsese”, povestește bărbatul.

Chiar și prietenii și cunoscuții lui aveau o atitudine diferită. În timp ce unii îl acceptau fără să facă diferența, alții îl ignorau, refuzând să-i întindă mâna în semn de salut. În consecință, lipsa de informare și ignoranța au dus la stigmatizarea lui Vladimir.

Era o presiune foarte mare asupra mea. Asta mă afecta foarte mult și aveam gânduri de sinucidere. Criza internă era greu de depășit și singura ieșire pe care o vedeam atunci era să amorțesc durerea cu ajutorul substanțelor narcotice”, mărturisește bărbatul.

„Diferența dintre mine și celelalte persoane este că eu beau pastile”

O familie din orășelul natal al lui Vladimir a atras atenția asupra lui. Membrii acesteia îl invitau acasă, discutau cu el, beau împreună ceai. Astfel, ei au reușit să creeze o atmosferă în care el se simțea confortabil și, cel mai important, acceptat.

„Atunci, am înțeles că nu este totul pierdut”, își amintește bărbatul.

Tot ei i-au propus lui Vladimir să meargă la un centru de reabilitare și i-au dat contactele organizației „Viață Nouă” din Chișinău (n.r. în prezent este „Inițiativa Pozitivă”).

„Am acceptat să merg la reabilitare. Spre surprinderea mea, acolo am întâlnit băieți care se aflau în aceeași situație, care au consumat droguri la fel ca mine. În cealaltă viață, i-am întâlnit, i-am văzut. Acum însă, ei aveau alte valori, alte gânduri și asta mi-a dat speranță”, spune Vladimir.

Pe parcursul a 9 luni, Vladimir a trecut cursul de reabilitare. În acest timp, spune el, a simțit aceeași căldură pe care a primit-o din partea familiei din orășelul lui natal. Acest lucru l-a motivat să se uite cu alți ochi la infecția pe care o avea și, cel mai important, a început să se accepte așa cum este: „Cea mai mare problemă cu care se confruntă persoanele cu HIV este faptul că nu sunt în stare să se accepte”.

Atunci a înțeles că viața lui nu se termină și că dependența de substanțele narcotice poate fi tratată. Vladimir a decis că în viața lui pot fi făcute schimbări radicale și acest lucru l-a stimulat să meargă mai departe.

Totodată, el a început tratamentul antiretroviral, care prevede o combinație de medicamente care acționează asupra procesului de înmulțire a virusului, adică îl blochează. De menționat, tratamentul antiretroviral nu asigură vindecarea bolii. Acesta scade la minimum riscul de transmitere a infecției și asigură o viață socială obișnuită.

„Zilnic, la aceeași oră, beau aceleași pastile. Datorită lor, virusul este blocat și, atunci când merg la analize, el nu este identificat. În prezent, riscul de infectare este de 2%Diferența dintre mine și celelalte persoane este că eu beau pastile, ele nu”, precizează Vladimir.

Cu speranță în ziua de mâine și cu gândul la familie

După finalizarea cursului de reabilitare, Vladimir era optimist și trăia cu speranța în ziua de mâine. A început să viseze, să-și creeze planuri de viitor și să se gândească la întemeierea unei familii.

Atunci a observat-o pe Irina, colega lui de grupă de la Colegiul de Teologie.

„Împreună cu mine învăța soția mea. Ea nu avea nicio legătură cu substanțele narcotice și nu a încercat niciodată să fumeze. Mi-a atras atenția prin modul în care gândește”, își aduce aminte Vladimir.

A început să-i facă curte și, în momentul în care a înțeles că relația avansează, Vladimir a decis să-i spună Irinei că a fost diagnosticat cu HIV.

„I-am spus Irinei despre trecutul meu. Ea mi-a zis că nu este nicio problemă și că oamenii se schimbă. Atunci am crezut că ea nu înțelege despre ce este vorba și a doua zi i-am adus mai multe cărți și broșuri pentru a se informa despre HIV. Ea însă a spus că știe această informație”, mărturisește bărbatul.

(Sursa foto: Inițiativa Pozitivă/Fotograf: Constantin Dimitrenco)

Sinceritatea și grija – cu aceste calități a reușit Vladimir să o cucerească pe Irina. Ea spune că faptul că Vladimir i-a povestit de la început despre experiențele lui din trecut și diagnoza HIV a fost foarte important: „M-a lăsat să decid dacă doresc sau nu să-mi construiesc viitorul alături de el. Asta este foarte important și responsabil”.

Cei doi au întemeiat o familie. Vladimir, spune Irina, este întotdeauna grijuliu, atent și receptiv.

„Dragostea și dorința de a fi împreună și, desigur, maturitatea ne-a ajutat să construim relația și familia noastră. Alături de Vladimir am mers pas cu pas, fără să fiu lăsată în urmă pentru că sunt femeie, mă refer la părere, viziune, studii sau dezvoltare personală. Vladimir a fost și este foarte răbdător. Este grijuliu, atent și receptiv la necesitățile familiei noastre. El este eroul nostru, capul familiei, sursa de înțelepciune și răbdare”, susține Irina.

(Sursa foto: Inițiativa Pozitivă/Fotograf: Constantin Dimitrenco)

Vladimir și Irina au decis să declare public despre faptul că sunt un cuplu discordant (n.r. discordant se consideră un cuplu în care unul dintre parteneri este HIV-pozitiv, iar celălalt este sănătos) și să fie un exemplu pentru alte cupluri.

„Cred în faptul că poți să te simți liber doar atunci când nu ascunzi nimic. Eu știu ce înseamnă stigmatizarea și disperarea. Știu și cealaltă parte a medaliei. Știu că există fericire, speranță, dragoste și mulțumire. Consider că experiența și exemplul meu pot fi utile pentru cei care se confruntă cu această problemă”, menționează Vladimir.

Irina spune că, atunci când au declarat că sunt un cuplu discordant, oamenii au reacționat diferit:

„Reproșuri nu au fost, dar am văzut în ochii unor oameni atât respect, cât și nedumerire. Cred că nedumerirea venea din cauză că nu înțelegeau cât de mult curaj trebuie să ai pentru a lua o asemenea decizie. Pentru mine, diagnoza HIV nu este un impediment sau un act de curaj. Atitudinea mea față de Vladimir nu a reieșit niciodată din existența diagnozei și nu se va schimba nimic dacă apare tratament definitiv”.

(Sursa foto: Inițiativa Pozitivă/Fotograf: Constantin Dimitrenco)

În prezent, Vladimir și Irina sunt părinții unui băiețel perfect sănătos și îl așteaptă pe cel de-al doilea copil.

„E firesc ca, atunci când doi oameni se iubesc și au o relație frumoasă, să-și dorească copii. Am planificat sarcina și am respectat anumite reguli recomandate de medic. Totul a decurs ca în orice sarcină planificată. Cu a doua sarcină am făcut același lucru și suntem siguri că vom avea un copil sănătos”, menționează Irina.

Exemplul lui Vladimir și al Irinei demonstrează că nimic nu este imposibil.

„Mulți mă întreabă dacă aș vrea să îmi schimb trecutul și eu răspund că nu aș vrea. Dacă nu aș fi trecut prin acele situații, nu aș fi fost cel care sunt acum. Îmi place ceea ce fac, îmi plac oamenii care mă înconjoară. Datorită experienței negative începi să prețuiești mai mult viața”, precizează Vladimir.

În prezent, Vladimir este coordonatorul comunității terapeutice din cadrul Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă” și contribuie la reabilitarea și integrarea persoanelor care au fost diagnosticate cu HIV.

Potrivit statisticilor, în Republica Moldova, la evidența specialiștilor se află 8.505 persoane cu HIV, dintre care 5.162 urmează tratamentul antiretroviral. 

Acest articol a fost realizat cu susținerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al SDC.

 Fotografiile au fost realizate de Ana Gurdiș

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.