Globul pământesc le-a devenit casă, în timp ce viața le este plină de aplauze, experiențe noi și multă mișcare. Soții Denis și Silvia Velenciuc, de profesie artiști de circ, sparg monotonia și plictiseala așa cum poate fi greu de crezut: mereu în rulote sau vagoane de tren, în diferite colțuri ale lumii. 

Denis Velenciuc vine dintr-o dinastie de artiști de circ (tatăl și doi feciori) și face parte din echipa „Voltijorii Acrobaţi”, care a primit titlul de trupă de talie mondială datorită numărului „Saltul pe picioroange”, unic în lume.

„După ce am prezentat pentru prima dată numărul de acrobatică pe picioroange, în multe ziare și reviste din lume jurnaliștii au scris că am lansat un nou gen în lumea circului, de aceea am avut oferte de lucru în foarte multe țări”, ne povestește domnul Velenciuc.

Tatăl său, Dumitru Velenciuc, deține titlul de artist emerit al Republicii Moldova și, începând cu anul 2000, este Artist de Clasă Mondială, după cum a fost premiat de Federaţia Internaţională a Circului, la Viena. Trupa pe care o conducea a evoluat atunci în haine naționale pe fundalul muzicii populare.

Întrucât viața artiștior de circ presupune multă mișcare, Denis Velenciuc a fost „purtat pe drumuri” de când avea opt luni. La vârsta de 15 ani a debutat pe arena mare a Circului din Chișinău, ca membru al trupei „Voltijorii Acrobaţi”. Trupa a evoluat și pe arene cu o capacitate de 100 de mii de spectatori. De la 22 de ani se ocupă cu jongleria. A studiat patru ani la Universitatea Slavonă din Moldova, specialitatea regizor de teatru.

Soția sa, Silvia, a absolvit Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, unde a studiat psihologia și limba engleză. În timpul anilor de studenție, a făcut parte din Ansamblul de dansuri populare al universității, însă niciodată nu și-ar fi imaginat că va evolua pe o arenă de circ.

Soții s-au cunoscut prin intermediul unei rude:

„Mătușa lui Denis văzuse în mine o potențială prietenă și mi-a propus să mergem la o zi de naștere. Înainte însă, am trecut pe la Circ. Ulterior, am înțeles că zi de naștere nu va fi și că am fost adusă la Circ pentru a face cunoștință cu Denis. Așa a început totul”, își amintește Silvia.

În 2004, Silvia a decis să adere la dinastia de artiști de circ. Acum, prezintă împreună cu soțul un număr de jonglerie și unul de iluzie transfer de rochii, adică schimbă mai multe rochii în doar câteva secunde. Pentru prima dată a încântat publicul din Londra cu măiestria sa de a-și transforma rochiile într-un timp foarte scurt.

„În jonglerie nu poate fi totul perfect. Sunt momente imprevizibile, de exemplu, când cade o minge. Atunci lumea îl aplaudă pe Denis și începe să-l susțină. În cazul meu, una dintre rochii nu s-a deschis la un spectacol și nu înțelegeam unde este”, își amintește Silvia Velenciuc.

Și-au făcut prieteni în întreaga lume și sunt bucuroși atunci când se revăd după 5-6 ani.

Liza a absolvit în acest an clasa a IX-a. A decis să calce pe urmele părinților săi și să facă parte din lumea circului. Viața sa este împărțită între Republica Moldova și alte țări ale lumii. Când a fost elevă în clasa 0, a învățat câte o săptămână în orașe diferite ale Angliei, întrucât Circul se muta permanent.

„Poate părea ireal, dar așa e viața copiilor artiștilor de circ. Liza avea statut de elev imigrant. În fiecare săptămână avea colegi diferiți, profesor diferit și manuale diferite, însă acest lucru nu a împiedicat-o să învețe. Eu la fel am învățat – școli diferite în fiecare lună. Susțineam examenele în instituția în care ajungeam”, ne povestește Denis Velenciuc.

„Niciodată nu am primit critici din partea apropiaților. Din contra, ne spuneau că ne admiră pentru că reușim să fim uniți”, adaugă soția, Silvia.

A doua fiică, Diana, este elevă în clasa a III-a. Participă des la repetițiile și spectacolele părinților și surorii. Deocamdată, nu știe dacă va deveni artistă de circ și nici părinții nu insistă să aleagă acest domeniu. Diana face gimnastică și de ceva timp frecventează cursurile de dans.

„Chiar dacă suntem mereu în mișcare și nu avem o viață stabilă, nu ignorăm educația copiilor. În străinătate, există și grădinițe ambulante – mașini amenajate cu cărți, tablă, bănci și scaune, unde copiii de la circ pot învăța. În America, de exemplu, exista un vagon special pentru școală, unde învățătorii predau copiilor diferite discipline. Astfel, copiii reușeau să aibă rezultate bune la învățătură, indiferent de orașul în care se aflau”, menționează doamna Velenciuc.

Denis Velenciuc a vizitat 24 de țări de pe aproape toate continentele, iar numărul orașelor unde și-a arătat talentul la jonglat și acrobație este de necrezut – peste 1.000 de orașe:

„În Norvegia, circul se mută în fiecare zi. În șase luni am evoluat pe arena a 134 de orașe. Dimineața, instalezi circul, la ora 18:00 are loc spectacolul, după care strângi și pleci. A doua zi, te trezești în alt oraș. Așa este deja de 25 de ani”.

Familia a reușit să adune o colecție impunătoare de clovni din porțelan, din peste 15 țări. Pe aceste două rafturi se află doar câteva exemplare. Soții țin minte și țara de unde a fost cumpărat fiecare bibelou.

După spectacol e timpul pentru familie. Fetele joacă „Monopoly” împreună cu tatăl, o activitate care dezvoltă creativitatea, spiritul competitiv și atenția.

„Jocul poate dura și 2-3 zile. E nevoie de multă răbdare”, râde mama.

O altă pasiune a familiei – șahul.

Fiica Diana este campioana familiei la șah.

Cleo (prescurtat de la „Cleopatra”) face parte din familia Velenciuc de doi ani. Este atașată cel mai mult de tatăl Denis și devine geloasă inclusiv atunci când soția, Silvia, încearcă să îl îmbrățișeze.

Recent, Cleo a adus pe lume un cățel. Acesta însă s-a născut mort, existând riscul ca nici Cleo să nu supraviețuiască. Familia a reușit să o salveze și acum are grijă de ea.

În trecut, Cleo obișnuia să fure creioanele fetelor și să le distrugă. Alteori, fura hainele din baie și le scotea în hol. Hainele tatălui sunt preferatele ei.

Liza are o slăbiciune pentru Cubul Rubik. A învățat să îl rezolve de la un clovn în timp ce se afla în Anglia. Cu doi ani în urmă, a primit în dar un cub și de atunci a exersat încontinuu. În prezent, poate rezolva un cub în 40 de secunde.

„Este nevoie de logică și să înveți formulele. Există o serie de reguli pe care trebuie să le respecți: faci o cruce albă, apoi rezolvi colțurile, după care folosești formulele. Acestea sunt diferite pentru fiecare culoare și față a cubului”, ne spune Liza.

În timpul liber, Liza face lucrări pe bază de noduri.

Familia Velenciuc are o colecție de cărți de prin lume adunate. La moment, Diana citește o carte despre Grecia Antică.

Familia are și o cutie cu amintiri, unde păstrează toate revistele și ziarele în care se menționează despre performanțele dinastiei Velenciuc.

„La circ nu există vârstă de pensionare. Unii artiști au 70-80 de ani și continuă să lucreze. Totul depinde de starea de sănătate și dorința fiecăruia”, menționează domnul Velenciuc.

Eliza ne demonstrează un număr de magie și mister cu ajutorul inelelor.

„La circ, copiii pot câștiga bani de la o vârstă fragedă. Odată ce au ieșit în manej, ei sunt apreciați financiar. Liza, de la 12 ani, avea salariu oficial în Anglia, la fel ca toată echipa. De asemenea, copiii vând baloane, popcorn și câștigă astfel un ban în plus”, ne spune mama.

Fetele stau bine și la capitolul artă culinară. Liza și Diana au învățat a face sarmale și își ajută mereu mama la bucătărie.

„Nu ne impune nimeni interdicție la mâncare, însă noi înșine trebuie să fim conștienți de ceea ce consumăm. Un artist trebuie și să arate bine în timpul prestației. Pregătim salată, paste, sucuri proaspete”, menționează mama.

Dianei îi place să o urmărească pe mama în timp ce gătește și să învețe de la ea cum să mănânce sănătos.

Cum se îmbină spectacolul de circ cu psihologia? Silvia Velenciuc e de părere că orice poți încerca doar dacă ai voință și îți place ceea ce faci. În plus, faptul că este psiholog o ajută să combată „nedreptatea” atunci când aude fraza: „Ce gălăgie și haos. Parcă sunteți la circ!”:

„La circ există un regim strict, fiecare știe când se antrenează, când evoluează pe arenă. Totul este bine organizat. Nu ai timp să te cerți și nici să te plictisești”.

De doi ani soții Velenciuc nu au plecat în afara țării. Au participat la spectacole doar pe teritoriul Moldovei, însă în curând vor trebui să pornească din nou la drum. De când a fost închisă arena mare a Circului din Chișinău, fiecare artist trebuie să se descurce pe cont propriu și să caute spectacole unde să evolueze.

„Aș vrea să mai stau acasă, de mic copil sunt în mișcare. Să fii mereu în rulotă, să împachetezi-despachetezi lucrurile, să dormi departe de casă și să te trezești dimineața în alt oraș – este greu, ireal pentru unii, dar asta e viața noastră. Circul a devenit o parte din noi și vom continua să ducem faima țării în întreaga lume”, conchide Denis Velenciuc.

Fotografiile au fost realizate de Ana Gurdiș/arhiva personală a familiei

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.