Știri

Program Național de instruire în domeniul IT pentru fete şi femei din grupuri vulnerabile

By octombrie 2, 2019 No Comments

500 de fete și femei din Republica Moldova au obținut cunoștințele și abilitățile necesare pentru specialitatea Front End Developer. Acest lucru a fost posibil datorită Programului Național de instruire în domeniul IT, aflat la prima ediție, care a fost lansat în septembrie 2018, de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), cu susținerea Suediei și UN Women.

Peste 200 de persoane au înregistrat rezultate remarcabile în cadrul programului, în timp ce 20 de femei au reușit să se încadreze în câmpul muncii în acest domeniu chiar înainte de a absolvi cursul.

Succesele atinse în prima ediție a Programului au stat la baza deciziei de a continua implementarea acestei inițiative. Astfel, cu susținerea Suediei și UN Women, ATIC va lansa în octombrie 2019 a două rundă a Programului de instruire, oferind fetelor și femeilor din Moldova posibilitatea de a acumula cunoștințe și competențe pentru una dintre specialitățile – Front End Developer sau Software Tester sau să obțină competențele digitale (Google Suite, Social Media, Securitatea în mediul online, Platforme de colaborare), solicitate la orice loc de muncă.

De această dată sunt încurajate să participe reprezentantele grupurilor vulnerabile din țară (femei din zona rurală, cu nevoi speciale, de etnie romă, persoane cu HIV, victime ale violenței etc.), să profite de oportunități care le pot redefini viitorul și le pot deschide accesul spre o carieră în unul dintre cele mai dinamice, inovative și atractive sectoare economice.

Pentru înregistrarea în cadrul Programului, fetele și femeile trebuie să completeze formularul online: http://bit.ly/2mCEupY până pe data de 20 octombrie, 2019. Pentru mai multe informații, apelați nr. de tel.: 079931342 sau scrieți pe adresa: ioriol@ict.md.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.