Tu te-ai născut în sufletul meu

Oferă-i unui copil o familie! Cum poți deveni asistent parental profesionist

By ianuarie 2, 2017 No Comments

CCF/HHC Moldova a lansat campania „Tu te-ai născut în sufletul meu” de promovare a serviciului de asistență parentală profesionistă. Acțiunea este organizată în parteneriat cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și UNICEF.

În context, Suntparinte.md a creat o pagină dedicată asistenților parentali profesioniști (APP) – un serviciu în dezvoltare în țara noastră, menit să asigure un mediu familial prielnic de creștere și dezvoltare a copiilor rămași fără îngrijire părintească.

Aici găsiți informații relevante pentru doritorii de a deveni asistenți parentali. Tot aici veți găsi poveștile asistenților parentali care oferă un mediu familial cald și prietenos copiilor aflați într-o situație dificilă.

Dacă credeţi că puteţi schimba în bine viaţa acestor copii şi le puteţi dărui căldura părintească de care au atât de mult nevoie, în familia dumneavoastră, DEVENIŢI ASISTENT PARENTAL PROFESIONIST.

Ce este Asistenţa Parentală Profesionistă?

Un Asistent Parental Profesionist asigură la domiciliul său îngrijirea, creşterea şi educarea temporară a copilului. Pentru mulţi copii din Moldova, Asistenţa Parentală Profesionistă înseamnă un cămin, iar asistenţii parentali pot deveni pentru ei părinţi adevăraţi. Serviciul de Asistenţă Parentală Profesionistă este una dintre cele mai bune soluţii pentru copiii separaţi de familia lor naturală.

Totodată, Asistentul Parental Profesionist este angajat în câmpul muncii, primeşte un salariu (poliţă de asigurare medicală şi carnet de muncă, contract individual de muncă). În Asistenţa Parentală Profesionistă pot fi luaţi în plasament un copil, doi sau maximum trei copii dacă sunt fraţi şi surori. Nu puteţi lua în plasament copii care vă sunt rude.

Cum poţi deveni Asistent Parental Profesionist?

Pentru mai multe detalii, sunați la Direcția asistență socială din raionul în care te afli sau apelează pentru o consultație la CCF/HHC Moldova: 068888581.

Asistent parental profesionist poate deveni orice persoană care doreşte şi dispune de capacităţile şi condiţiile necesare de a lua în plasament temporar unul sau mai mulţi copii (dar nu mai mulţi de trei copii în acelaşi timp, dacă sunt frați și surori), pentru a-i însoţi în parcursul lor de pregătire, socializare şi reîntoarcere în familia biologică, extinsă sau adoptivă.

Veţi avea parte de o primă discuţie telefonică cu coordonatorii acestui serviciu, veţi beneficia de o consultaţie telefonică primară şi veţi stabili o ulterioară întâlnire directă la Serviciul de Asistenţă Parentală Profesionistă.

Dacă sunteţi din alte raioane ale Republicii Moldova, depuneţi o cerere la primărie, la asistentul social sau la secţia de Asistenţă Socială Raională, în care anunţaţi autorităţile că doriţi să deveniţi Asistent Parental Profesionist. Împreună cu această cerere veţi prezenta şi un set de acte despre starea sănătăţii, venitul familiei, spaţiul locativ de care dispuneţi ş.a.

După depunerea cererii, asistentul social din localitate va veni acasă la dvs. pentru a efectua o evaluare. În baza evaluării şi a setului de acte depuse, comisia va lua o decizie finală.

De ce sprijin veţi beneficia din partea statului?

Copilul plasat beneficiază de alocații anuale şi lunare. Mai detalii despre mărimile alocaţiilor pentru copiii plasaţi în serviciul de asistenţă parentală profesionistă, vedeți aici: http://ccfmoldova.org/ro/ce-facem/servicii-alternative-de-tip-familial

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.