Skip to content Skip to footer

O profesoară de la Liceul „Alexandru cel Bun” din Sîngera, diagnosticată cu rujeolă

O profesoară de clasele gimnaziale de la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din orașul Sîngera a fost diagnosticată cu rujeolă. Înainte de confirmarea diagnozei, profesoara a interacționat cu 134 de elevi din cinci clase, o parte dintre ei nefiind vaccinați împotriva infecției. 

Șefa Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a menționat, la ședința Primăriei Chișinău, că acest caz de rujeolă a fost înregistrat la 21 ianuarie, 2020. Profesoara nu a fost vaccinată contra rujeolei, dat fiind că legislația nu obligă cadrele didactice în acest sens:

„Datele despre imunizări sunt insuficiente, 11 elevi nu dispun de date de nicio doză de vaccin împotriva rujeolei, 2 elevi – din motivul refuzului părinților, alții nu au prezentat date despre imunizări. 40 de elevi nu dispun de date de revaccinare împotriva rujeolei, alți 83 sunt revaccinați contra rujeolei, conform vârstei”.

În acest context, viceprimara capitalei Inga Ionesii a solicitat să fie inițiate acțiuni de informare a populației despre necesitatea vaccinării și prevenirea rujeolei. În prezent, profesoara este internată în spital. Elevii Liceului se află sub supravegherea medicilor. Deocamdată, nu au fost raportate alte cazuri de rujeolă în instituția respectivă. După înregistrarea cazului, câțiva elevi deja au fost vaccinați cu ROR 2 (11 elevi) şi cu ROR 3 (6 elevi).

Menționăm că rujeola, cunoscută în popor ca „pojar”, este o boală infecțioasă cu o contagiozitate mult mai înaltă decât gripa, care poate determina decesul bolnavului. Un copil bolnav poate să infecteze 18 copii. Cea mai eficientă metodă de prevenire a rujeolei și a complicațiilor ei este vaccinarea. Cursul integral de vaccinare constă din administrarea a trei doze de vaccin, cu administrare intramusculară, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani.

Citește și:

Rujeola – de șase ori mai contagioasă decât gripa! Tot ce trebuie să știi despre această boală

Drumul vaccinului: Câți ani durează testarea unui vaccin, înainte de a ajunge pe piață

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.