Skip to content Skip to footer

O nouă disciplină opțională în 73 de școli din Republica Moldova

Elevii din 73 de școli din ţară pot să studieze, începând cu acest an, o nouă disciplină opțională – „Educație prin film”.

Aceasta are drept scop sporirea gradului de conştientizare în rândul tinerilor, provocând întrebări şi îndemnând elevii să caute răspunsuri, trasând paralele cu viaţa lor şi încurajându-i să-şi formeze propriile opinii.

Cursul a fost pilotat timp de doi ani și aprobat la ședința Consiliului Național pentru Curriculum. El este destinat elevilor claselor a V-a-XII-a din instituţiile preuniversitare.

La lecții vor fi propuse o serie de filme documentare selectate, în mare parte, din programul „O lume de văzut” al OWH Studio.

„Filmele sunt selectate cu partenerii din Cehia, sunt filme scurte care să poată fi proiectate pe perioada unei lecții, în medie ele au 20-25 de minute, pentru a lăsa loc și pentru discuții, și abordează diferite tematici sociale – de la relația copil-părinte la relații economice, naționale, internaționale”, a declarat directorul general al OWH Studio, Virgil Mărgineanu, în cadrul unei conferințe de presă.

Materialul de studiu este format dintr-un DVD cu 10 filme documentare şi două manuale metodologice pentru profesori care au fost inițial instruiți. Această metodologie a fost deja introdusă cu succes în şcolile din Cehia, Slovacia şi Franţa.

„Profesorul vine în fața elevilor nu ca unul care are o poziție oarecare, adică știe totul, ci ca un moderator și discută cu elevii de la egal la egal. În baza filmelor proiectate, se va dezvolta gândirea critică a elevilor. Ei nu se tem să formuleze întrebări, știu că nu vor fi criticați, astfel ei încearcă să găsească acele soluții care ar satisface necesitățile lor”, a menționat Elena Mardari, profesor la Liceul Toretic „M.Eminescu” din or. Fălești.

Mai mult decât atât, lecțiile vor fi interactive și dinamice, vor fi utilizate tehnici precum: brainstormingul, lucrul în grup, hărţile conceptuale (mindmaps) etc.

Proiectul este implementat de OWH Studio şi PIN Moldova.

Sursa foto: shropshirestar.com

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.