Parenting

O însoțitoare de bord a alăptat un bebeluș, după ce mama lui a rămas fără lapte

Postat de noiembrie 10, 2018 No Comments

Gest emoționant la bordul unei aeronave a companiei Philippine Airlines. O stewardesă a alăptat un bebeluș, în timpul zborului, după ce mama acestuia a rămas fără lapte praf.

Patrisha Organa, în vârstă de 24 de ani, este mamă a unui copil de nouă luni. În ziua de 6 noiembrie, aceasta se afla la bordul unei aeronave cu destinația Filipine. Ea a decis să-și împărtășească experiența într-o postare pe Facebook:

„Am auzit strigătul unui copil, un strigăt care te determină să vrei să faci ceva pentru a-l ajuta. M-am apropiat de mama copilului și am întrebat-o dacă totul este bine. Cu ochii în lacrimi, ea mi-a spus că s-a terminat laptele praf. Toți pasagerii au început să privească la micul și fragilul copil care plângea. I-am spus mamei că nu există lapte praf la bord. M-am gândit la mine, un singur lucru pe care aș putea să i-l ofer este propriul meu lapte. M-am oferit să o ajut”, a scris Patrisha.

(Patrisha și fetița ei) 

Imediat ce copilul a fost hrănit, acesta s-a liniștit. Fotografia în care Patrisha Organa apare în timp ce alăptează bebelușul a devenit virală pe internet.

Recent, o polițistă din Argentina a ajuns în atenția internauților, după ce a alăptat un copil de cinci luni care fusese adus la secție în urma unei operațiuni a polițiștilor locali. S-a întâmplat după ce mama copilului fusese arestată în stațiunea Mar del Plata din estul Argentinei, provincia Buenos Aires.

Lasă un comentariu