Skip to content Skip to footer

O altă problemă în școlile și grădinițele din Chișinău: „Este pusă în pericol sănătatea copiilor”

O altă problemă în grădinițele și școlile/liceele din Chișinău. Șeful Direcției sănătate, Mihai Moldovanu, a anunțat astăzi că în niciun sector instituțiile nu dispun de cadre medicale în proporție de 100%, iar în unele instituții de învățământ se atestă o supraaglomerare de copii, ceea ce pune în pericol sănătatea acestora.

„În lipsă de cadre medicale nu se face triere dimineața, nu are cine să monitorizeze calitatea produselor alimentare și să intervină în situații de urgență de prim-ajutor în școală sau grădiniță, nu are cine să monitorizeze starea de sănătate a copiilor în școală”, a declarat Moldovanu.

Totodată, s-a constatat că în unele licee, în special în clasele primare, într-o singură sală învață 40-45 de elevi, în timp ce în alte licee își fac studiile doar 100 de elevi. Asta în condițiile în care o clasă nu trebuie să aibă mai puțin de 60 de metri pătrați, revenindu-i unui copil 2 metri pătrați.

Mihai Moldovanu susține că explicația este următoarea: liceele au trecut la autogestiune și directorii se conduc după principiul: banul urmează copilul, prin urmare, cu cât mai mulți copii, cu atât mai multe resurse financiare pentru întreținerea instituției. Potrivit lui, directorii de licee pun vina pe părinți, care ar insista ca școlarul să învețe anume în acea instituție.

Situația nu este mai bună nici în grădinițe: în unele instituții sunt organizate școli, în timp ce alte grădinițe sunt pe jumătate goale.

„Se încalcă regulamentul sanitar, este pusă în pericol sănătatea copiilor, îmbolnăvirile sunt în creștere”, a adăugat șeful Direcției sănătate.

În context, acesta a cerut crearea une comisii complexe care să monitorizeze situația și să vină cu soluții.

Cât ține de alimentație, medicul-şef sanitar de stat, Luminiţa Suveică, a menționat că șefii instituțiilor preșcolare și școlare au participat la un atelier de instruire cu privire la perfectarea meniului-model. Deocamdată, doar instituțiile din sectorul Centru au prezentat meniul-model coordonat.

Menționăm că, în perioada 29 august-15 septembrie, a fost evaluată starea asistenței medicale, dotarea cu utilaj și asigurarea cu medicamente a cabinetelor medicale în grădinițele și școlile din Chișinău.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.