Noi cifre! Încă două decese și 66 de moldoveni diagnosticați cu COVID-19
Știri

Noi cifre! Încă două decese și 66 de moldoveni diagnosticați cu COVID-19

By aprilie 21, 2020 No Comments

Sursa foto: MSMPS/Facebook

Astăzi, 21 aprilie, au fost înregistrate 66 de cazuri noi de infecție cu noul coronavirus, după procesarea a 241 de probe. Un singur caz este de import (Marea Britanie), celelalte 65 – cu transmitere locală. Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 2.614 cazuri.   

Până astăzi, 505 persoane au fost tratate. Pe parcursul a 24 de ore au fost înregistrate alte două cazuri de deces, respectiv numărul persoanelor care s-au stins din viață a ajuns la 72.

În primul caz este vorba despre o femeie de 81 ani, din mun. Chişinău, care a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă pe data de 19 aprilie. Boli cronice: insuficiență respiratorie progresivă gr. III, hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie hipertensivă.

În al doilea caz este vorba despre o femeie de 53 ani, din mun. Chişinău, care a fost transferată de la Centrul COVID-19 la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 pe data de 13 aprilie în stare gravă. Pe lângă COVID-19, pacienta fusese diagnosticată cu pneumonie comunitară bacteriană, evoluţie severă.

De astăzi îşi încep activitatea încă două laboratoare de testare a persoanelor suspecte la COVID-19 din municipiul Chişinău – Centrul Republican de Diagnostic Medical și Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile.


Apelați la 0 80012300 pentru orice întrebare legată de COVID-19 și informați-vă doar din surse oficiale.

Dacă doriți să aflați situația de ultimă oră privind cazurile de Coronavirus (COVID-19) în Republica Moldova, accesați COVID-19 în Republica Moldova: situaţia la zi. Platforma poate fi accesată și de la computer, și de pe telefonul mobil. Este disponibilă și în limba română, și în limba rusă.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.