Cea de-a doua experiență le-a schimbat percepția despre procesul de naștere. Au decis că nașterea va avea loc acasă, în prezența soțului și a doulei (moașa psihologică și emoțională a gravidelor). Cu o lună înainte de naștere, au mers la cursuri de dans și mantre (sunete combinate cu vibrații) pentru femeile însărcinate.
Vorbim despre soții Arcadie Cotruță și Irina Zarețcaia-Cotruță, despre care suntparinte.md a scris anterior: Povestea soților Irina și Arcadie Cotruță: mereu în mișcare, descoperind lumea cu cei doi copii
Recent, Irina a devenit mamă pentru a treia oară. Și de această dată, a ales să nască după un travaliu de 30 de ore, departe de pereții maternității și fără epidurale:
„Am născut de trei ori. De trei ori eu însămi, dar în diferite orașe și în condiții diferite. Cât am purtat sub inimă al treilea copil, am fost adesea întrebată a câta sarcină este. Ori de câte ori răspundeam că e a treia, reacția interlocutorului era următoarea: „Eeee, asta-i cum ai merge la magazin – o oră-două și vei naște cât ai clipi din ochi”. Desigur, eu le spuneam că nu trebuie să am asemenea așteptări nici de la mine, nici de la copil, deoarece nu știi ce se poate întâmpla în timpul nașterii. Totuși, în adâncul sufletului speram că voi naște anume așa – cât ai clipi din ochi.
Și, cum se întâmplă adesea, a fost contrariul – dacă pe primul copil l-am născut în 10 ore, pe al doilea – în 20, atunci pe al treilea – în 30 de ore. Totuși, plăcerea nașterii creștea în aceeași proporție, de la mic la mare.
Primul copil, o fetiță, a venit pe lume într-o clinică privată – cea mai bună și cea mai scumpă care exista pe atunci în Chișinău. Chiar dacă am discutat cu medicul ca nașterea să fie cât mai naturală, eu, la fel ca multe alte mame, am mers, ca să spunem așa, „pe bandă rulantă-accelerator“ – medicii au stimulat deschiderea colului uterin, au „rupt apele”, au administrat anestezia epidurală (nu le-a reușit din prima, de aceea în următoarele 10 zile am avut migrene teribile), au tăiat imediat cordonul ombilical, l-au luat pe copil ca să îl spele și nici nu ne-au oferit placenta. Eram atât de tânără și de naivă că tocmai peste 6 luni am conștientizat că tot ce mi s-a întâmplat a fost „violență”. Înainte de aceasta, ca o mamă exemplară, după naștere am fost să-i mulțumesc doctorului cu flori și dulciuri pentru ajutorul incredibil și nașterea minunată.
Exact un an mai târziu, mai aproape de a doua naștere, am devenit mult mai „inteligentă” și am hotărât să evit orice risc de a naște la spital. „Eu voi naște doar acasă”, i-am spus soțului, și nici un fel de „Dar”. Soțul meu a fost de acord, însă cu condiția ca nașterea să nu aibă loc în Chișinău. Am decis să nasc în Barcelona. Am născut cu succes în dormitorul nostru, pe un covor de yoga, fără nicio grabă sau intervenție. Nașterea a fost supravegheată de două doule (femei care oferă sprijin fizic, emoțional și informațional mamei înainte, în timpul și după nașterea copilului), soțul meu și sora mea. Dormitorul nostru s-a transformat într-o adevărată peșteră – cu geamuri fumurii, zeci de lumânări, tămâie, și sunetele mantrei ale lui Deva Premal.
Ah, aceste doule catalane! Erau adevărate magiciene. Timp de 20 de ore, ele au devenit umbra mea, stâlpul meu. Intuiau dorințele sau nevoile mele. Au „cântat” cu mine fiecare contracție, m-au ținut în brațe când aveam slăbiciuni, mi-au masat spatele cu uleiuri naturale, mi-au turnat apă caldă pe cap în timp ce îmi trăgeam sufletul în bazin, au citit rugăciunile și mi-au pus pe osul sacral pungi cu ierburi, în timp ce pronunțau încontinuu „Da, Irina, așa…campioană”. Nu vă pot reda în cuvinte cât de important este sprijinul verbal în timpul nașterii – mai ales atunci când nașterea durează mult, este foarte ușor să cădeți în disperare sau să începeți să vă panicați că ceva nu merge bine. Privind înapoi, recunosc sincer: dacă nu ar fi fost doulele lângă mine, nu aș fi reușit. Ele erau atât de prezente, atât de receptive și atente, încât puteam să-mi dau frâu liber controlului.
Este foarte dificil pentru o femeie să nască de una singură. Lăsată singură în sala de nașteri, doar după 3 ore de contracții va fi de acord cu orice – stimulare sub orice formă, anestezie epidurală sau chiar cezariană, doar să se termine mai repede. Credeți-mă, este mult mai diferit când cineva se află lângă tine și știe cum trebuie să te susțină în timpul contracțiilor.
Când fiul nostru a venit în lume, doulele l-au înfășurat în cea mai frumoasă plapumă, i-au urat prin cântec bun venit, au pus placenta într-o vază de cristal, au legat cordonul ombilical cu un fir de mătase (nu au tăiat cu foarfecele!) și au pregătit un cocktail energetic proaspăt pentru părinți (cu portocale spaniole și o bucată de placentă!). Mi-au recomandat să nu țin nicio dietă după naștere și să nu prelucrez buricul cu verde de briliant.
A treia sarcină m-a prins la Kiev și, în ciuda experienței, mi-a provocat aceleași emoții ca prima dată. Știam, cu siguranță, că nu voi naște la maternitate – nu numai din cauza „protocoalelor”, dar și din cauză că designul sălilor de nașteri adesea contrazice și influențează nașterea naturală. De obicei, lumina e foarte strălucitoare, patul este inconfortabil și înalt, podeaua e acoperită cu țiglă, sălile sunt permanent dezinfectate, astfel că nici nu se discută despre lumânări, tămâie, flori și muzică. Având doi copii activi și curioși și fiind la o distanță de o oră de mers cu mașina la Kiev, am căutat alternative prin apropiere.
Iată că am aflat despre proiectul incredibil „nașterea acasă”, care deja timp de 6 luni funcționează în maternitatea din Kiev nr. 5. Am mers în vizită și am înțeles că acel loc chiar este destinat femeilor gravide: ferestre întunecate, lumină slabă, o saltea imensă pe podea, perete suedez, hamac (pentru aeroyog), jacuzzi, fitball confortabil, lumânări și altele.
Am mers la o consultație la medicul-șef pentru a-i solicita ca medicii să nu intervină, dacă nașterea va fi sănătoasă și sigură. De asemenea, i-am zis că doresc ca moașa, doula, nașa fiicei și soțul meu să fie prezenți în timpul nașterii. Dmitri Alexandrovici și-a dat acordul.
Am petrecut 30 de ore de contracții în „peșteră”, înconjurată de cei apropiați și de familie, care au cântat cu mine la fiecare contracție, mi-au împărtășit dragostea și energia lor atunci când aveam nevoie de ele.
Totul a decurs exact așa cum mi-am dorit eu pentru fiica mea. Ea a fost născută chiar în mâinile tatălui, am așteptat „nașterea” placentei, după care tatăl a legat cordonul ombilical cu un fir de mătase, care ne-a rămas din Barcelona. După șase ore după naștere, ne-am întors acasă cu Rada noastră”.
Sursa foto: Irina Zaretskaya/Facebook
