Matineele de 8 martie în școli și grădinițe vor fi permise, dar fără prezența părinților
Știri

Matineele de 8 martie în școli și grădinițe vor fi permise, dar fără prezența părinților

Sursa foto: Casuta.md/Foto-simbol

Matineele de 8 martie vor fi permise și în acest an în grădinițele și școlile din Chișinău, Totuși, festivitățile vor avea loc fără prezența părinților/reprezentanților legali ai copiilor, a rudelor, animatorilor, actorilor, cameramanilor, fotografilor, altor persoane străine.

Despre aceasta a anunțat Direcția generală educație, tineret și sport Chișinău, într-un Ordin care a fost plasat pe pagina oficială a instituției.

Activitățile vor fi organizate doar în cadrul grupei/clasei sau în aer liber, cu respectarea distanței fizice și a orarului de activitate a instituției. Direcția îndeamnă părinții să evite închirierea costumelor pentru copii.

În același context vor mai fi interzise:

  • implicarea personalului din instituție în colectarea banilor sau în gestionarea acestora;
  • oferirea cadourilor pentru personalul din instituție;
  • organizarea meselor dulci pentru copii/elevi în incinta instituțiilor de învățământ.

Amintim că aceleași restricții au fost impuse și în cazul matineelor destinate sărbătorilor de iarnă de la începutul acestui an.

Conform ultimelor informații oferite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, 5 grădinițe și 36 de grupe de copii se află în carantină. 15 copii au fost confirmați pozitiv cu COVID-19, alți 999 de copii se află în autoizolare. 54 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 193 de cadre didactice.

Totodată, 3 instituții de învățământ general din țară și 153 de clase activează la distanță. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 214, alți 3.183 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 230 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 178 se află în izolare.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.