BebelușȘtiri

Mamele nu vor mai primi cutiile pentru nou-născuți. Indemnizația unică la naștere va fi majorată

Postat de iulie 1, 2019 No Comments

(Actualizare 10.07.2019). Guvernul a aprobat astăzi Hotărârea privind majorarea indemnizației unice cu 1.608 lei, care constituie contravaloarea cutiei cu bunuri pentru nou-născuți. 

Începând de astăzi, mamele nu vor mai primi cutiile cu bunurile de primă necesitate pentru nou-născuți, în cadrul Programului „O nouă viață”. În schimb, vor primi o indemnizație unică la nașterea copilului majorată. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco. O Hotărâre de Guvern în acest sens urmează să fie aprobată de Cabinetul de miniștri.

Aceasta susține că o comisie din cadrul Ministerului a constatat o serie de nereguli privind acest program, inclusiv în cadrul procedurii de achiziție publică. Până în prezent, indemnizația unică la naşterea copilului născut viu în ianuarie 2019 constituia 6.303 lei. Aceasta va fi majorată cu 1.608 lei și va ajunge la 7.911 lei.

Implementarea proiectului va fi realizată din contul mijloacelor aprobate în bugetul de stat pentru anul 2019. Astfel, banii alocați de către Guvern pentru procurarea cutiilor în anul 2019 vor fi redirecționați pentru majorarea indemnizației unice la nașterea copilului.

„Majorarea reprezintă valoarea acestei cutii la nașterea fiecărui copil. Am decis să facem acest lucru, deoarece ne-a impus situația și mămicile nu trebuie să sufere. Credem că mămicile ar putea folosi această sumă pentru acele lucruri pe care le vor considera necesare. De asemenea, credem că fiecare familie are dreptul să decidă ce este mai bine pentru copil și care sunt nevoile urgente, în loc să asigurăm cu profit niște companii. Totodată, vom evalua părerea mămicilor, ca să vedem ce preferă ele – setul cu bunuri sau valoarea monetară. Decizia ulterioară se va baza exclusiv pe interesul mămicilor și pe securitatea nou-născuților”, a menționat Ala Nemerenco. 

Mamele urmează să răspundă la întrebări prin intermediul unui chestionar, în perioada când se vor afla în maternitate. Implementarea proiectului se va realiza din contul mijloacelor aprobate în bugetul de stat pentru anul 2019.

Lasă un comentariu