Ludmila Nistor, primara com. Pîrlița: „Am auzit discuții precum că locul femeii e la bucătărie și că voi sta des în concediu medical, pentru că am trei copii”
Util pentru părinți

Ludmila Nistor, primara com. Pîrlița: „Am auzit discuții precum că locul femeii e la bucătărie și că voi sta des în concediu medical, pentru că am trei copii”

By 08/04/2021 iulie 7th, 2021 No Comments

Sursa foto: calm.md

În anul 2019, Ludmila Nistor a devenit a 32-a persoană care ajunge la conducerea comunei Pârlița din raionul Ungheni. Își amintește că a fost o luptă dură, auzind foarte des replici precum că nu-și va onora pe deplin obligațiunile sau nu se va descurca din motiv că este femeie și are trei copii de care va trebui să aibă grijă.

„Am auzit multe discuții precum că locul femeii e acasă, la bucătărie, că am trei copii pe care trebuie să-i cresc, că voi sta des în concediul medical. Da, sunt mamă, am trei băieți. Am stat foarte puțin în concediul de maternitate. Ultimul băiat, Arsenie, avea trei luni atunci când am ieșit la muncă. Am făcut-o nu pentru bani, ci din dorința de a socializa. Cunoaștem că multe femei, după ce nasc, din lipsă de comunicare, riscă să intre într-o stare depresivă”, a povestit Ludmila Nistor în cadrul instruirii online „Femeia și bărbatul – doi oameni cu drepturi egale și dorințe diferite”.

Primara comunei Pîrlița spune că a reușit să ajungă la conducere datorită soțului, familiei și datorită oamenilor din comunitate:

„Oamenii din Pîrlița au crezut și au încredere într-o femeie. Este o comună mare, de 6.000 de oameni, sunt mândră de oamenii noștri. Acest succes dă dovadă că progresăm”.

Ludmila Nistor consideră că noțiunile ce țin de „egalitatea de șanse și oportunități” ar trebui să fie introduse încă de la grădiniță, într-un limbaj accesibil și simplu, după care aprofundate la școală, alături de celelalte discipline școlare.

În cadrul instruirii, Anisia Gulica, directoare adjunctă pentru educație și profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic „A. Mateevici” din Pîrlița, a menționat că, deși Republica Moldova mai este o societate patriarhală, în care stereotipurile de gen persistă, totuși țara noastră înregistrează progrese și la capitolul egalitate de gen în familie în ceea ce privește îngrijirea copilului și distribuirea treburilor casnice:

„Împreună am făcut dezordine, împreună am dat viață unui copil, împreună mâncăm gustos și pe urmă tot împreună trebuie să spălăm. Să nu avem roluri împărțite, dar să avem roluri comune, pentru că doar atunci armonia va dăinui în fiecare familie”.

Instruirea a fost organizată în cadrul proiectului „Tinerii, tinerele și autoritățile locale, împreună pentru o comunitate fără violență și stereotipuri de gen”, implementat de Centrul Media pentru Tineri (fondatorul Suntparinte.md), ca parte a Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova. Discuția a fost ghidată de avocata Arina Țurcan-Donțu.

Localitățile implicate în proiect sunt:

  • Raionul Cahul – Andrușul de Jos, mun. Cahul, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zîrnești
  • Raionul Ungheni – Mănoilești, Măcărești, Pîrlița, Rădenii Vechi, mun. Ungheni, Zagarancea

Următoarea etapă constă în faptul că tinerii și adulții din aceste localități vor forma grupuri de inițiativă și vor propune idei de inițiative locale privind promovarea egalității de gen și prevenirea violenței. Șase cele mai bune idei vor fi susținute financiar prin oferirea granturilor.

Acest articol este realizat de Suntparinte.md (fondat de Centrul Media pentru Tineri), în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). 

Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.