Skip to content Skip to footer

Întârziere în dezvoltarea vorbirii: Recomandările logopedului Ala Fursenco pentru părinți

Copiii sunt individuali, de aceea dezvoltarea abilităților de vorbire diferă de la un caz la altul. Deseori, părinții sunt îngrijorați că cel mic nu vorbește la fel ca alt copil de vârsta lui. Însă nu trebuie să uităm că unii copiii încep să vorbească de la cele mai fragede vârste, în timp ce alții și la vârsta de patru ani pot să se expună cu dificultate. 

În primul rând, părintele ar trebui să îl învețe pe copil să însușească și să pronunțe sunetele animalelor și zgomotele din natură. Odată ce a învățat sunetele și poate să le verbalizeze, este necesar ca micuțul să pronunțe silabele din unele cuvinte, iar apoi să pronunțe câte două silabe, susține Ala Fursenco, medic logoped în cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală din Chișinău. 

La vârsta de doi ani, în mod normal, un copil pronunță și repetă toate cuvintele pe care le aude, însă unii întâmpină dificultăți la pronunțarea literei „r”.

La trei ani, ar fi bine ca micuțul să pronunțe toate sunetele, precum și cuvinte separate sau propoziții simple din două cuvinte, cu prepoziții, și să recunoască obiectele și imaginile cunoscute.

La vârsta de patru ani, cel mic trebuie să vorbească clar, să formeze propoziții complexe pe care le pronunță, la fel, clar. Totodată, copilul trebuie să adreseze întrebări.

Cauzele întârzierii limbajului

Dacă părinții copilului au început să vorbească târziu, la vârsta când aveau patru ani, atunci și copilul poate să vorbească mai târziu. Prin urmare, poate fi vorba despre un factor ereditar. Totuși, acesta nu trebuie să fie un punct de reper și este necesar ca părinții să se adreseze cât mai degrabă la medic.

Un control ordinar la medicul logoped poate fi efectuat atunci când copilul are vârsta de doi ani, când cel mic deja are unele abilități de comunicare verbală.

O consultație nu doar la logoped, ci și la psihiatru ar fi binevenită, deoarece cauzele întârzierii vorbirii pot fi diferite:

  • Ereditară;
  • O diagnoză psihiatrică;
  • Frica;
  • Stresul;
  • Părinți mai puțin comunicativi.

Totuși, părinții nu trebuie să uite că ei au cel mai important rol în dezvoltarea abilităților de comunicare a copilului. Doar atunci când părinții verbalizează fiecare acțiune pe care o fac în familie, copilul își dezvoltă respectivele aptitudini. În fiecare zi, părinții trebuie să-i arate copilului jucăriile, să-i spună cum se numește fiecare. În așa mod, copilul va auzi și va învăța mai repede și mai ușor. 

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.