Știri

Însărcinată în urma unui viol. Maria a păstrat copilul, dar are nevoie de ajutorul nostru pentru a-l crește

Postat de decembrie 20, 2018 No Comments

Maria este una dintre beneficiarele Centrului Maternal „În braţele mamei”. Cu două luni în urmă, ea a adus pe lume o fetiţă, Andreea, care luminează zilele mămicii şi ale educatorilor de la Centru Maternal.

Destinul Mariei nu este unul ușor. Împreună cu sora mai mică, a îndurat lipsa dragostei părinteşti, deoarece mama lor a plecat în străinătate, în timp ce tatăl consumă alcool și nu-și îndeplinește corespunzător obligațiile.

Maria a rămas însărcinată în urma unui viol. Nu le-a spus părinţilor prin ce a trecut, îi era ruşine, dar şi frică. Nu a mers nici la medic şi abia peste câteva luni a aflat că este însărcinată. După ce medicii i-au dat această veste, ea a negat mult timp că are un copil în burtă. Când a simțit primele mișcări ale copilașului, a înțeles că va deveni mamă și a decis să crească copilul în dragoste și grijă.

În prezent, se află la Centrul Maternal „În braţele mamei”. În cele trei luni şi jumătate, a reuşit să se împrietenească atât cu beneficiarele, cât şi cu echipa Centrului. Acum îşi doreşte ca fetiţa să crească şi să fie sănătoasă, sperând că Dumnezeu îi va da puteri să îi ofere copilului ceea ce ea nu a avut: dragoste şi un viitor mai bun.

Printr-un gest de solidaritate, putem fi sprijinul mamelor care au avut curajul să-şi păstreze copiii.

Lista celor necesare pentru mămicile de la Centrul Maternal:

  • cărucioare de vară şi de iarnă;
  • scaune de hrănit copilaşii;
  • scutece mărimea 1-5;
  • premergătoare;
  • cădițe de baie;
  • păturele groase;
  • uscătoare de păr;
  • produse igienice pentru copii și maturi.

Toţi cei care au posibilitatea să facă o donaţie cât de mică, din orice colţ al lumii, pot utiliza edonaţii.

Numărul de contact al Centrului Maternal „În braţele mamei”: 061 058 777. Produsele igienice pot fi donate direct la Sediul Misiunii Sociale Diaconia.

P.S. Din motive de securitate, prenumele mamei a fost schimbat

Suntparinte.md este partener media al campaniei de Crăciun „În brațele mamei”

Misiunea Socială „Diaconia” a lansat campania de Crăciun „În brațele mamei”. Campania își propune să sensibilizeze societatea față de problema mamelor orfane, minore și din alte categorii de risc. În această perioadă veţi cunoaşte poveştile de viaţă ale unor mame, care actualmente sunt ajutate să depăşească situaţia de criză la Centrul Maternal „În braţele mamei”.

Lasă un comentariu