Skip to content Skip to footer

Încă 28 de moldoveni au fost infectați cu noul tip de coronavirus

Alte 28 de cazuri de infectare cu noul tip de Coronavirus în Republica Moldova. În acest număr intră și patru persoane de la Spitalul Clinic Republican care au fost testate repetat.

Trei cazuri sunt de import (România – 1 și Franța – 2) și 25 de cazuri – cu transmitere locală (Chișinău, Cahul, Ialoveni, Soroca, Ștefan Vodă, Hîncești, Orhei și în regiunea din stânga Nistrului). Declarațiile au fost făcute după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19. Astfel, bilanțul în Republica Moldova a ajuns la 177 de persoane.


Ce măsuri vor fi întreprinse?

  1. Circa 10 000 de medici din prima linie (cei care depistează și oferă asistență medicală persoanelor cu COVID-19) vor fi testați. Banii pentru efectuarea testelor vor fi alocați din bugetul de stat.
  2. Polițiștii de frontieră, colaboratorii MAI și ai Ministerului Apărării, aflați în prima linie, urmează să fie testați la prezența COVID-19.
  3. Toate persoanele care vor reveni în țară vor fi testate obligatoriu la intrarea în țară.
  4. Persoanele care revin în țară și nu dețin poliță de asigurare obligatorie de asistență medicală vor fi obligate să achite polița, cu excepția copiilor și pensionarilor.
  5. Săptămâna viitoare va fi declarată săptămână liberă, cu excepția anumitor tipuri de servicii economice strict necesare.
  6. Va fi introdus regim special – interzicerea de a ieși din casă în intervalul orelor 23:00-5:00, fără strictă necesitate.

De asemenea, în contextul evoluției epidemiologice, vor fi activate două spitale regionale: Spitalul Republican din Bălți și din Comrat. Acestea sunt pregătite, dotate cu echipamente de protecție individuală, personalul fiind bine instruit.

Autoritățile îndeamnă în continuare populația să apeleze la 0 80012300 pentru orice întrebare legată de COVID-19 și să se informeze doar din surse oficiale.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale reiterează recomandările care trebuie să fie respectate de fiecare persoană:

  • Evitați locurile publice. Stați acasă!
  • Păstrați distanța socială de minimum 1 m.
  • Dacă ați revenit din țările cu risc sporit de infecție sau ați contactat cu o persoană infectată, autoizolați-vă la domiciliu pentru 14 zile, inclusiv de membrii familiei, și contactați medicul de familie. Măsurați temperatura corpului de 3 ori pe zi.
  • Spălați-vă cât mai des pe mâini cu apă și săpun.
  • Respectați eticheta tusei (în șervețel de unică folosință sau pliul cotului);
  • La primele simptome de boală, precum: tuse, febră, eliminări nazale, apelați Serviciul 112.
Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.