„În școala noastră nu sunt copii cu dizabilități, ci doar copii”. Șapte cele mai incluzive școli și grădinițe din țara noastră
ȘcolarȘtiri

„În școala noastră nu sunt copii cu dizabilități, ci doar copii”. Șapte cele mai incluzive școli și grădinițe din țara noastră

By decembrie 13, 2020 No Comments

Sursa foto: APSCF

Dreptul la educație pentru fiecare copil este nu doar o obligație prevăzută de legislație, ci și o responsabilitate morală a fiecărei instituții de învățământ.

„În școala noastră nu sunt copii cu dizabilități, ci doar copii” este crezul Gimnaziului Oxentea, raionul Dubăsari, care, în acest an, a fost premiat pentru practici incluzive și asigurarea dreptului la educație pentru toți copiii.

În cadrul Galei Educației Incluzive 2020, care a avut loc săptămâna trecută, la Chișinău, Gimnaziul a primit Trofeul „Alexandra Grajdian” pentru curaj și inovație în promovarea educației incluzive. Evenimentul a fost organizat de către Alianța ONG-urilor Active în domeniul Protecției Sociale, Copilului și Familiei (APSCF), în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Sursa foto: APSCF

Directorul Gimnaziului, Andrei Leunti, susține că instituția pe care o conduce continuă, de fapt, misiunea Alexandrei Grajdian – una dintre fondatoarele mișcării ONG-iste din raionul Criuleni, care a promovat și a asigurat șansele de acces și de participare pentru persoanele defavorizate.

Datorită eforturilor depuse de echipa de management, împreună cu colectivul de cadre didactice și de părinți, toți copiii de vârstă școlară din localitate au fost instituționalizați, inclusiv cei „ai căror părinți credeau că copiii lor nu mai au ce căuta la școală sau nu mai au șanse”. Gimnaziul este adaptat pentru elevii cu dizabilități locomotorii – rampă de acces, bloc sanitar adaptat, bare de sprijin etc.

De asemenea, în cadrul instituției a fost deschis un centru de resurse unde sunt desfășurate activități comune pentru copiii tipici și cei cu cerințe educaționale speciale (CES), astfel încât copiii să socializeze, să învețe ce înseamnă acceptarea, toleranța și respectul reciproc.

În prezent, 12 elevi cu CES își fac studiile la Gimnaziul Oxentea. Pentru fiecare copil este elaborat un Plan educațional individualizat (PEI). Anul trecut, trei elevi au absolvit gimnaziul și au fost admiși la instituțiile de învățământ tehnic, pentru a obține o meserie.

Un succes al instituției este și faptul că părinții și-au schimbat atitudinea față de persoanele cu dizabilități, ceea ce a contribuit și la o schimbare în comunitate:

„În anii 2007-2008, când am început a lucra cu acești copii, părinții nici nu voiau să-și aducă copiii la școală. Acum vin, sunt mai interesați și activi. Am creat și un club al părinților, unde promovăm incluziunea în familie, în școală și în comunitate”.

În cadrul Galei, șase instituții de învățământ din țara noastră au primit mențiuni pentru rezultatele obținute în implementarea educației incluzive: 

  • Liceul Teoretic „George Coșbuc”, orașul Bălți
  • Liceul Teoretic „Gheorghe Palade”, satul Puhoi, raionul Ialoveni
  • Instituția de Educație Timpurie „Poienița”, satul Malcoci, raionul Ialoveni
  • Instituția de Educație Timpurie nr. 1 „Spiriduș”, orașul Bălți
  • Gimnaziul „Anton Crihan”, orașul Sîngerei
  • Gimnaziul Filipeni, raionul Leova

La Liceul Teoretic „George Coșbuc” din orașul Bălți își fac studiile 12 elevi cu CES, dintre care 4 – cu formă severă de dizabilitate.

Directoarea Aliona Galeanu spune că meritul instituției se datorează, în primul rând, echipei Comisiei multidisciplinare, unde „fiecare membru nu doar își îndeplinește funcția conform fișei de post, ci și dă dovadă zilnic de abnegație, profesionalism și dedicare”.

Sursa foto: APSCF

Din acest an, la Liceul Teoretic „George Coșbuc” activează două cadre didactice de sprijin, în contextul în care a crescut și numărul elevilor cu CES, inclusiv al celor cu formă severă de dizabilitate. Unul dintre cadrele didactice de sprijin, care activează deja de cinci ani, a reușit să obțină grad didactic, precum și diplomă de master în domeniul educației incluzive.

De asemenea, parteneriatul strâns cu părinții a contribuit la asigurarea dreptului la educație pentru fiecare elev, inclusiv în această perioadă dificilă pentru sistemul de învățământ. În pandemie, Liceul, împreună cu Comisia de asistență psihopedagogică din or. Bălți, a realizat o serie de filmulețe instructiv-educative pentru copiii cu CES și pentru părinții lor, astfel încât să facă față provocărilor cauzate de carantina impusă de COVID-19.

Creșa-grădiniță „Poienița” din satul Malcoci, raionul Ialoveni, este deschisă pentru toți copiii din comunitate. Aici, educatorii știu să descopere valoarea fiecărui copil, după cum susține directoarea instituției, Veronica Izman.

„Am pus bazele educației incluzive cu trei ani în urmă. A fost un proces anevoios, însă, doar cu ajutorul unei echipe puternice, a unui cadru didactic de sprijin dedicat, am demonstrat că e posibil”, a adăugat Veronica Izman.

Sursa foto: APSCF

În total, 40 de instituții din 21 de raioane au fost nominalizate. În cea de-a II-a etapă, membrii comisiei de evaluare și reprezentanți ai secretariatului APSCF au desfășurat interviuri online cu instituțiile de învățământ, pentru a desemna finaliștii, în baza unor criterii prevăzute în Regulament.

„În spatele fiecăruia dintre dumneavoastră se află mii de copii pentru care vă duceți zilnic la serviciu. În afară de părinte, profesorul este cel care poate atinge inima unui copil. Modul în care o face transformă acel copil și îl face un om deosebit. Această responsabilitate foarte grea ne onorează și ne aduce bucuria de a conștientiza cât de importanți suntem în viața copiilor”, a declarat Președinta APSCF, Liliana Rotaru.

La rândul său, Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Natalia Grîu, a mulțumit tuturor cadrelor didactice pentru că susțin sistemul de învățământ și pentru că asigură dreptul la educație într-o perioadă complicată, marcată de pandemie:

„Evenimentul de astăzi reprezintă un angajament al nostru, al tuturor, de a ne consolida și multiplica eforturile. Îmi doresc foarte mult să ajungem în acea zi când aceste premii vor fi oferite doar pentru inovație, nu și pentru curaj. Dreptul la educație incluzivă nu este realizat în pofida unui anumit lucru și nu necesită curaj pentru a fi asigurat. Ar trebui să fie o stare de lucruri firească pentru fiecare părinte, pedagog și pentru fiecare copil”.

Sursa foto: APSCF

Gala Educației Incluzive 2020 este organizată al V-lea an consecutiv, în cadrul Conferinței naționale „Implementarea educației incluzive în Republica Moldova – o decadă de provocări și viziunea pentru noi realizări”, desfășurată în perioada 1-10 decembrie, 2020.

Sursa foto: APSCF
Mențiune pentru Instituția de Educație Timpurie nr. 1 „Spiriduș”, orașul Bălți
Sursa foto: APSCF
Mențiune pentru Liceul Teoretic „Gheorghe Palade”, satul Puhoi, raionul Ialoveni
Sursa foto: APSCF
Mențiune pentru Gimnaziul Filipeni, raionul Leova

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.