În 2007 - doar 2 consiliere. Astăzi - 9 consiliere și o primară. Slobozia Mare încurajează femeile să se implice în viața publică
Util pentru părinți

În 2007 – doar 2 consiliere. Astăzi – 9 consiliere și o primară. Slobozia Mare încurajează femeile să se implice în viața publică

By 31/03/2021 aprilie 2nd, 2021 No Comments

Sursa foto: primariasloboziamare.md

În anul 2007, în satul Slobozia Mare, activau doar două femei consiliere în cadrul Primăriei din localitate. În prezent, 9 din 15 consilieri sunt femei. Funcția pe care o au nu le împiedică să aibă și viață personală, și familie. Despre aceasta a povestit primara satului Slobozia Mare, Valentina Carastan, în cadrul instruirii online „Femeia și bărbatul – doi oameni cu drepturi egale și dorințe diferite”.

Discuția a fost organizată în cadrul proiectului „Tinerii, tinerele și autoritățile locale, împreună pentru o comunitate fără violență și stereotipuri de gen”, implementat de Centrul Media pentru Tineri (fondatorul Suntparinte.md), ca parte a Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova. Discuția a fost ghidată de avocata Olga Ojog.

Valentina Carastan își amintește că, până în 2007, Slobozia Mare nu avusese femei la conducere – nici ca primare, nici în calitate de consiliere în sovietele sătești de pe vremuri.

Activa în calitate de profesoară în sat când a decis să candideze la funcția de primară. Spune că s-a confruntat cu tot felul de dificultăți în acea perioadă, inclusiv când unii bărbați scandau pe străzile din sat: „Nu votați baticul!”.

„În 2007, am reușit să aduc la Primărie doar două femei consiliere. Acum, mai mult de jumătate dintre consilieri sunt femei. Am încercat să promovez femeile, să le scot din anonimat și să le fac să înțeleagă că ele sunt foarte importante într-o societate”, a adăugat Valentina Carastan.

Cei prezenți la instruire au discutat despre principalele stereotipuri de gen care sunt prezente în societatea noastră, precum și despre rolul implicării femeilor în viața publică și în procesul decizional.

„Soția trebuie să continue să-și valorifice meseria pe care a îmbrățișat-o, trebuie să fie angajată, să se afirme în societate, să aibă o carieră. Chiar dacă formează un cuplu, ambii soți trebuie să-și asigure o independență financiară, respectiv să contribuie ambii în familie”, a menționat consiliera Elena Gîrneț, care este și directoarea LT „M. Eminescu” din s. Slobozia Mare.

Preotul paroh Constantin Busuioc a subliniat faptul că religia nu percepe femeia ca sclavă și nici nu interzice femeii să-și facă o carieră:

„Chiar și în Taina Cununiei, expresia „femeia trebuie să asculte de bărbat” nicidecum nu face referire la faptul că femeia este un obiect sau că ea trebuie să fie umilită. Expresia face referire la respect și responsabilitate”.

„În Biblie este menționat că Hristos e Capul oricărui bărbat, ceea ce înseamnă că, dacă bărbatul îl ascultă pe Hristos, el își va respecta soția, nu va aplica violența, va fi tolerant și va ajuta la nevoie”, a adăugat consiliera Elena Gîrneț.

Cu referire la împărțirea responsabilităților casnice, participanții și participantele la instruire au fost de acord că, în familie, trebuie să gătească ambii parteneri.

„Atunci când unul dintre ei este ocupat la serviciu sau se află în deplasare, nu contează cine gătește – soția sau soțul. Eu așa procedez. Bucatele trebuie să fie oricând pe masă, indiferent de cine gătește. Această familie este, cu adevărat, respectuoasă și frumoasă”, a menționat preotul paroh.

„În familia noastră, la curățenie participă toată familia, inclusiv copiii. Este o deprindere de viață. Atât timp cât se implică ambii parteneri, este format un exemplu și pentru copii”, a spus Ecaterina Covaci, educatoare la Creșa-grădiniță nr. 2 „Licurici”.

În perioada următoare, Suntparinte.md va organiza discuții publice și în alte comunități. Detalii despre Proiect aflați AICI. Localitățile care vor beneficia de proiect sunt:

  • Raionul Cahul – Andrușul de Jos, mun. Cahul, Larga Nouă, Slobozia Mare, Văleni, Zîrnești
  • Raionul Ungheni – Mănoilești, Măcărești, Pîrlița, Rădenii Vechi, mun. Ungheni, Zagarancea

Următoarea etapă constă în faptul că tinerii și adulții din aceste localități vor forma grupuri de inițiativă și vor propune idei de inițiative locale privind promovarea egalității de gen și prevenirea violenței. Șase cele mai bune idei vor fi susținute financiar prin oferirea granturilor.

Acest articol este realizat de Suntparinte.md (fondat de Centrul Media pentru Tineri), în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women, în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). 

Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.