Greșeala pe care o fac mulți părinți atunci când transportă copiii pe bancheta din spate
Siguranța familiei

Greșeala pe care o fac mulți părinți atunci când transportă copiii pe bancheta din spate

By 26/02/2018 iunie 8th, 2020 No Comments

Sursa foto: personalizeyourvolvo.com

Cât de des vedeți copii care se zbenguie pe bancheta din spate, din motiv că părinții nu le-au cuplat centura de siguranță? Nu e nimic grav la prima vedere, mai ales că mulți consideră călătoria pe bancheta din spate drept una mai sigură, dar consecințele pot fi fatale.

Colegiul american al medicinei de urgență menționează că centurile de siguranță sunt cel mai eficient mijloc de prevenire a urmărilor grave din accidente rutiere. Statistica indică faptul că 75% dintre pasagerii aruncați din automobile în timpul accidentelor decedează în majoritatea cazurilor. 

În timpul frânării bruște, masa pasagerului se mărește de aproximativ 33 de ori

Uliana Catan, specialist superior al Secției supraveghere transport al Direcţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră al Inspectoratului Național de Patrulare, susține că, înainte de plecare și în timpul deplasării, conducătorul de vehicul (părinți, tutori, adulți care au în grijă copii) este obligat să poarte centura de siguranță și să se asigure că și copiii care se află pe bancheta din spate au cuplat centurile.

Pentru a cupla centura de siguranță, e nevoie de doar 10 secunde. Aceste secunde însă pot salva viața celui mic. Centura de siguranță asigură maximă protecție pentru ca pasagerul să nu fie aruncat din automobil în momentul tamponării.

În cazul frânării bruște a automobilului ce se deplasează cu 50-60 km/h, masa pasagerului se mărește de aproximativ 33 de ori. Dacă țineți în brațe un copil (este interzis!) de 10 kg, în acel moment masa lui devine mult mai mare și nu veți putea să-l țineți. În cel mai rău caz, inerția îl va smulge din brațe și-l va arunca peste parbriz. Același lucru se întâmplă și atunci când copilul nu are cuplată centura de siguranță, chiar dacă se află pe locul din spate.

Perna de protecţie pentru centura de siguranţă asigură confortul călătoriei 

În cazul în care centura de siguranță provoacă un disconfort copilului, puteți folosi pernuțe moi speciale, care se atașează foarte ușor pe centura de siguranță, în zona umărului, și previn rosăturile pe gât sau umăr. În așa mod, călătoria devine nu doar confortabilă, ci și sigură.

Începând cu anul 2013, în Republica Moldova este obligatoriu ca minorii cu vârsta de până la 12 ani să fie transportați doar în autoturismul utilat cu sistem de reţinere (scaun auto) sau cu alte mijloace de adaptare (pernă specială, scaun de înălţare, care acordă posibilităţi de aplicare a centurilor de siguranţă standard). Scaunul auto îndeplinește următoarele funcții: să asigure copilului confort în timpul călătoriei și siguranța în cazul unei manevre, frâne spontane sau accident.

Amenda pentru necuplarea centurii de siguranță în cazul șoferului și al pasagerului este aceeași 

Conducătorii auto și pasagerii care nu cuplează centura de siguranță poartă răspundere în fața legii. Există și altă răspundere, mai importantă, cea morală – să nu fie admis faptul ca, din neglijență, să spulbere viața prietenilor și rudelor lor.

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă atât pentru șofer, cât și pentru pasageri se sancţionează cu amendă de la 15 la 20 de unităţi convenţionale (750-1.000 de lei) cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, conform Codului Contravențional, art. 235 (1).

Sursa foto: amazon.com, csmonitor.comslideplayer.com

Citește și:

(Infografic) Siguranța copilului în mașină: scaunul auto salvează vieți

Centura de siguranță în cazul femeilor însărcinate: Ce recomandă specialiștii

Transportăm sau nu copiii în scoică, pe bancheta din față? Ce spune legislația din Republica Moldova

Încetați să vă mai puneți în pericol copiii atunci când se află în mașină!

Între lege și realitate: Scaunele auto pentru copii, obligatorii în taxiurile din Republica Moldova

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.