Skip to content Skip to footer

Grădinițele ar putea fi redeschise după data de 15 iulie

Grădinițele ar putea fi redeschise după data de 15 iulie, când va expira starea de urgenţă în sănătate publică din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de președintele statului, Igor Dodon, după ședința de lucru cu reprezentanții Parlamentului și Guvernului.

Decizia finală va fi luată în funcția de evoluția situației epidemiologice COVID-19. Grădinițele vor fi redeschise etapizat, începând cu localitățile rurale unde sunt înregistrate cele mai puține cazuri de COVID-19.

Menționăm că starea de urgenţă în sănătate publică, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, a fost prelungită până pe data de 15 iulie, cu posibilitatea de prelungire a termenului, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

Ieri, alte 170 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, după ce au fost efectuate 987 de teste. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 16 250.

La începutul lunii iunie, un grup de părinți a depus o petiție cu peste 2.600 de semnături ale părinților din Republica Moldova care au cerut autorităților să permită redeschiderea grădinițelor sau, dacă nu este posibil, să ofere părinților ajutor financiar în această perioadă.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.