Explică-i copilului ce pericol se ascunde în alcool! Consecințele pot fi fatale
Copil mic

Explică-i copilului ce pericol se ascunde în alcool! Consecințele pot fi fatale

Consecințele consumului de alcool în rândul copiilor sunt ignorate de unii părinți. Ca urmare, aceștia le dau copiilor să consume alcool de la o vârstă fragedă, pentru a avea poftă de mâncare sau din alte motive, fiind siguri că nu există niciun pericol pentru sănătate. Acest lucru însă este greșit.

Consumul de alcool este strict interzis copiilor, indiferent de vârstă, deoarece consecințele pot fi fatale. În context, 10988910_102959046714507_834042034084608132_nDiana Coropceanu, neurolog-pediatru și președintele Asociației „Doctor Plus”, a relatat pentru Suntparinte.md care sunt consecințele consumului de alcool în rândul copiilor și cum trebuie discutată această problemă cu cei mici:

Consecinţele consumului de alcool:

Odată ingerat, alcoolul este absorbit în tractul digestiv, după care difuzează în sânge. Pentru creier acesta reprezintă o neurotoxină care duce la diverse tulburări neurometabolice, împiedicând astfel funcţionarea normală a creierului. Ca urmare, persoanele se simt mai puţin inhibate, devin impulsive și violente; apar stări de ameţeală și dezechilibru. 

Consumul de alcool are efecte periculoase pentru organismul în creştere, deoarece poate afecta funcţiile cognitive: diminuarea concentraţiei, tulburarea atenţiei, întârzierea reacţiei etc.

Cele mai întâlnite probleme pe care le poate dezvolta consumul de alcool sunt:

  • tulburări ale funcţiilor auditive, vizuale, perceptive;
  • tulburări ale sistemului nervos și ale inimii;
  • afecţiuni gastrice;
  • ciroză hepatică;
  • deficienţe de vitamine şi microelemente;
  • reuşită şcolară scăzută;
  • depresie;
  • lipsa poftei de mâncare;
  • deshidratare;
  • crize convulsive;
  • deces prematur.

Cum explicăm copiilor care sunt efectele nocive ale consumului de alcool:

Anume în copilărie, din curiozitate, copiii sunt tentați să încerce diferite lucruri. De aceea, în această perioadă este foarte importantă supravegherea, controlul şi comunicarea dintre părinte și copil. Discuţiile trebuie să fie axate pe modul sănătos de viaţă și grija pentru propria sănătate. Totodată, nu trebuie excluse discuțiile despre efectele substanţelor nocive, cum ar fi alcoolul și țigările.

Părinţii au un rol de maximă importanţă în ceea ce priveşte prevenirea consumului de alcool şi, totodată, trebuie să fie un exemplu în tot ceea ce fac. Este foarte important ca părinții să cultive în familie un stil de viaţă fără excese, pentru a-i feri pe copii de tentaţii dăunătoare. De asemenea, este necesar ca băuturile alcoolice să fie păstrate în locuri separate şi greu accesibile copiilor și adolescenţilor.

Țineți minte: Sănătatea copiilor dumneavoastră depinde inclusiv de mediul familial în care se află! 

Sursa foto: thehrteam.com

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.