Anual, 3.600 de fete cu vârsta de 15-19 ani, din Moldova, rămân însărcinate neplanificat. Totodată, 18,7% dintre adolescenți au fost implicați în mod repetat în agresiuni fizice, în timp ce 6,1% dintre adolescenții de 11-17 ani fumează în mod constant. Sunt statistici care demonstrează încă o dată cât de necesare sunt acțiunile de informare a tinerilor și conlucrarea familie-școală-autorități, pentru a preveni comportamentele de risc în adolescență.
„Educația pentru sănătate” este singura disciplină cu conținut detaliat privind dezvoltarea și sănătatea tinerilor. În anul de studii 2018–2019, aproape 20 000 de adolescenți au ales această disciplină – cea mai solicitată la nivel gimnazial și liceal. Mai mult, peste 7.500 de elevi din treapta primară au solicitat „Educația pentru sănătate” în acest an de studii.
În anul de studii 2017-2018, un număr record de elevi au ales această disciplină
Educația pentru sănătate a fost introdusă ca disciplină opțională în septembrie 2015. Dacă, în anul de studii 2015-2016, aproape 23 000 de elevi au ales să studieze „Educație pentru sănătate”, atunci numărul acestora aproape s-a dublat în perioada 2017-2018 (conform informațiilor oferite pentru suntparinte.md de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării).
- În anul de studii 2018-2019, numărul elevilor a scăzut din motiv că elevii au fost nevoiți să aleagă o singură disciplină opțională, și nu două, cum era până atunci, conform noilor modificări operate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Ludmila Sîrbu, analistă de programe tineret la UNFPA Moldova, susține că „Educația pentru sănătate” este adaptată vârstei și dezvoltării elevilor, este predată gradual, oferă informații sigure și presupune învățarea elevului despre aspecte cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice.
„Disciplina le dezvoltă și responsabilitatea, capacitatea de a lua decizii informate privind sănătatea proprie și de a respecta sănătatea celor din jur. Fără educație pentru sănătate, tinerii vor primi doar informații distorsionate, pe care, de obicei, le iau din internet sau de pe stradă. Studiile arată că tinerii își încep viața sexuală la 17 ani (în majoritatea țărilor europene), iată de ce școala trebuie să-i pregătească până la această vârstă. Părinții deseori au cunoștințe limitate și nu pot oferi copiilor informația de care au nevoie”.
Sănătatea reproductivă este DOAR un modul al disciplinei „Educație pentru sănătate”
Educația pentru sănătate este singura disciplină care include în mod comprehensiv aspecte ce țin de alimentație, corp uman, sănătate mintală, sănătate reproductivă, prevenirea violenței și a abuzului de substanțe nocive etc. Disciplina conține de la 7 la 9 module, în funcție de vârstă și este predată în cadrul a 34 de lecții.
De ce singura?
- La biologie (disciplină obligatorie), accentul este pus pe dezvoltarea fizică a corpului uman, inclusiv pe sistemul reproductiv.
- Dezvoltarea personală (care a luat locul Dirigenției, fiind obligatorie din septembrie 2018) include doar un modul numit „Mod sănătos de viață”, predat în 7-8 lecții. Elevii învață informații generale ce țin de igienă, pubertate, sport și nutriție, rolul familiei și al mediului pentru dezvoltarea adolescenților.
La Liceul Teoretic „Ion Creangă ” din satul Cuizăuca, raionul Rezina, „Educația pentru sănătate” este studiată din anul 2015, de când a fost introdusă în curriculum, și este cea mai solicitată disciplină școlară. Directorul instituției, Sergiu Apostol, susține că, în anul de studii 2018-2019, disciplina a fost aleasă de 145 de elevi și eleve, număr record față de anii precedenți.
„Cel mai important este faptul că elevii doresc să frecventeze acest curs și îl consideră util pentru viitorul lor. Ei devin dezinhibați, liberi în exprimare, uită de temeri. Mulți dintre copiii noștri se află în grija bunicilor sau a altor rude, iată de ce se adresează profesoarei de educație pentru sănătate în legătură cu anumite subiecte tabu în familie. Părinții apreciază implicarea școlii în acest context și ne spun că ar fi nevoie să fie introdusă și în ciclul primar, pentru că de acolo începe informarea”, menționează Sergiu Apostol.
„Prietenele mele îmi spun că le este greu să vorbească cu băieții lor”
În Republica Moldova locuiesc peste 330 000 de adolescenți cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani. Din cauza migrației părinților, mulți dintre adolescenți duc lipsă de comunicare, de educație de calitate și adecvată vârstei, fiind expuși riscurilor de sănătate și de comportament.
Elena Mardari este mama unui băiat care învață în clasa a V-a, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Fălești. Profesia de psihologă îi permite să discute cu Vlad pe orice temă. În schimb, recunoaște ea, multe dintre prietenele ei evită să discute cu copiii despre dezvoltarea pubertară, mai ales dacă aceștia sunt băieți:
„Ele îmi spun că le este greu să vorbească cu băieții lor și că nici nu știu dacă informația pe care ele o cunosc este, de multe ori, adevărată. Iată de ce este bine că în școală a fost introdusă asemenea disciplină. Copilul meu este mulțumit. Am fost surprinsă când mi-a povestit câte cunoaște despre dezvoltarea pubertară, sănătatea emoțională și stabilirea relațiilor de prietenie. E nevoie de o conlucrare familie-școală, vedem însă că tot mai mulți adolescenți nu-și au părinții alături”.
„Tinerii cred că primul act sexual neprotejat nu poate duce la sarcină sau că HIV se transmite prin sărut”
Carolina Dubalari a absolvit în acest an clasa a XI-a, la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul. Își amintește că, atunci când învăța în clasa a IV-a, a participat la o lecție despre sănătatea fetelor, predată de câteva voluntare ale Corpului Păcii SUA: „Era ceva nou și deosebit pentru noi. Am aflat despre igiena corpului, despre ecologie și cum să creăm relații de prietenie”.
Din clasa a X-a învață „Educația pentru sănătate”. Spune că a aflat informații utile nu doar despre sănătatea reproductivă, ci și despre cum să prevină situațiile de risc, unde să sesizeze cazurile de violență etc.
„Aceste lecții sunt discuții libere, deschise, unde afli răspuns la orice întrebare. Nu există segregare de gen, fetele și băieții participă la discuție în aceeași sală. Am devenit mai informați, mai pregătiți pentru viață, mai uniți”.
De aproape un an, Carolina este educatoare de la egal la egal Y-PEER Moldova: „Informez elevii din ciclul gimnazial și liceal. Mulți dintre ei cred că, după primul act sexual neprotejat, nu poți rămâne însărcinată sau că virusul HIV se transmite prin sărut, strângere de mână sau sărut. Am distrus multe mituri”.
Practica internațională: Educația sexuală în școli = începerea mai târziu a vieții sexuale
Percepția că educația pentru sănătate încurajează tinerii să-și înceapă viața sexuală mai devreme este greșită, dă asigurări Svetlana Moroz, directoarea Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor din Cimișlia.
„Studiile demonstrează că, în țările unde există programe de educație sexuală în școli, persoanele își încep viața sexuală mai târziu. De exemplu, un studiu realizat recent despre educația sexuală în Europa și Asia Centrală a demonstrat că, acolo unde educația sexuală este predată cu regularitate în școli, doar 6 din 1.000 de fete cu vârsta de 15-19 ani devin mame. În Republica Moldova, în 2016, 3.600 de fete cu vârsta de 15-19 ani au rămas însărcinate. Circa 2.700 dintre ele au născut, în timp ce 900 au întrerupt sarcina”, menționează Svetlana Moroz.
Estonia a introdus educația sexuală ca disciplină obligatorie pentru vârsta de 7-16 ani. Ca rezultat, în nouă ani, circa 13 500 de sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală și HIV au fost prevenite.
Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova a lansat în 2018 campania cu genericul „Educația pentru sănătate – dreptul meu, alegerea mea” cu scopul de a informa populația despre riscurile de sănătate în adolescență și necesitatea educației pentru sănătate în instituțiile de învățământ.
Prin Programul de Țară 2018-2022, UNFPA s-a angajat să susțină Guvernul Republicii Moldovei în prevenirea a 1/3 dintre sarcinile neplanificate la adolescentele cu vârsta 15-19 ani.
Mai mult, la Conferința națională „Parteneriatul școală-comunitate în promovarea educaţiei pentru sănătate a adolescenților”, din 20 mai curent, a fost semnată o rezoluție prin care toți participanții la discuție (autoritățile centrale și locale în domeniul învățământului, organizațiile societății civile, centrele de tineret și de sănătate, familiile/părinții și tinerii) și-au asumat angajamentul de a crea parteneriate la nivel local pentru a preveni comportamentele de risc ale adolescenților.
Fotografiile au fost realizate de Cristina Vizitiu