Util pentru părinți

Despre mama de succes și ghemul de vinovăție din interior

Postat de august 9, 2016 No Comments

Succesul profesional al unei mame vine mână în mână cu sentimentul de vinovăție. Cu cât e mai mic copilul, cu cât lipsești mai mult de acasă, cu cât îl rogi să se joace singur pentru că ai de lucru, cu cât îl trimiți mai des cu tata (bunica, bona) la plimbare, cu atât vinovăția e mai mare. 

Tind să cred că fiecare mamă a admirat sau invidiat chiar așa, măcar un pic, alte femei-mame care le reușesc „pe toate”, care după ce au născut și-au continuat activitatea profesională sau chiar au început una nouă, de mare SUCCES! Dar toate au un preț și despre asta nimeni nu vorbește. Pentru că e imposibil să fii omniprezentă, pentru că atunci când atingi acel succes demn de invidiat ai în continuare tot două mâini și două picioare, doar un creier și mare nevoie de somn, ba chiar mai mare decât înainte și bonus un copil care se trezește din oră în oră.

O mamă care le reușește pe „toate”, de cele mai multe ori, nu prea reueșește să stea cu copilul său atât cât vrea el sau cât consideră ea că ar fi bine. Nu vorbesc din auzite. Lucrez de la 4 luni ale lui Cosmin, nu mi-am pus acest scop, ci pur și simplu m-a trăsnit minunata idee să creez tot ceea ce e acum „Mămica Alăptează” și lună de lună lucrurile deveneau tot mai serioase, mai multe, mai complicate, munca mai solicitantă.

M-am trezit într-o bună zi la plimbarea prin parc salutată de cel puțin două mame și cel puțin altele două îmi zâmbesc sau mă petrec cu privirea. Poate s-ar fi întâmplat și mai înainte, dar dacă eu nu prea am timp de plimbări… M-am trezit să fiu invitată să povestesc despre ceea ce fac, gândesc; m-am trezit să tot fiu chemată pe la TV. M-am trezit că am cu fiecare zi tot mai puțin timp pentru copilul meu.

Articolul integral îl citiți AICI.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.