Decizie de ultimă oră! De mâine, nu veți putea intra fără mască în magazinele sau farmaciile din Chișinău
Știri

Decizie de ultimă oră! De mâine, nu veți putea intra fără mască în magazinele sau farmaciile din Chișinău

Sursa foto: thegeekz.net

Începând cu ziua de mâine, 7 mai, purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice închise din mun. Chișinău. Prevederea se regăsește în decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, aprobată astăzi.

În categoria spațiilor publice închise intră: farmaciile, unitățile comerciale, instituțiile publice și întreprinderile private, localurile HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), scara blocului de locuit, ascensorul etc.

Administratorii localurilor nu vor oferi acces cetățenilor care nu vor avea mijloace de protecție a gurii și nasului.

Menționăm că, începând cu data de 4 mai, în mijloacele de transport public în comun, din municipiul Chișinău, este obligatorie acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv cu măști improvizate sau alte materiale de protecție de unică folosință sau reutilizabile (fulare, eșarfe sau alte articole vestimentare).



Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.