De luni, toate grădinițele și școlile din țară vor fi verificate
Știri

De luni, toate grădinițele și școlile din țară vor fi verificate

De luni, toate grădinițele și școlile vor fi supuse controalelor, în vederea evaluării modului de respectare a normelor igienico-sanitare și de alimentație. Anunțul a fost făcut de Aliona Serbulenco, viceministru al Sănătății, în cadrul ședinței de Guvern.

„Ministerul Sănătății, în comun cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, a evaluat mai multe instituții de învățământ din mun. Chișinău și a elaborat un ordin comun, prin care a fost stabilită metodologia de raportare și de control. De luni, 13 martie, până la 10 aprilie curent, toate instituțiile din țară vor fi evaluate prin controale comune întreprinse de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice”, a declarat Aliona Serbulenco.

Ulterior, la 18 aprilie curent, autoritățile vor prezenta o notă informativă cu referire la situația din instituțiile de învățământ din țară.

Astăzi, Ministerul Sănătății va face publice propunerile la Codul Contravențional care, în viziunea responsabililor din sănătate, vor spori responsabilitățile actorilor în cadrul lanțului alimentar.

La rândul său, prim-ministrul Pavel Filip a menționat că își dorește ca „această problemă să nu se repete și să nu revenim niciodată la ea”.

Vezi și:

Mese regulate și alimentație diversificată. Despre meniul de la Creșa-grădiniță nr. 188 din sectorul Ciocana

Ce conține meniul servit elevilor de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”

Verificări la o grădiniță de la Botanica. Din meniu lipsea carnea, iar fructele și legumele erau prea puține

Companiile care livrau produse alterate în școli și grădinițe nu au fost pedepsite și continuă să participe la licitații

Produse alimentare alterate în grădinițele din Chișinău și licitații trucate. 16 persoane – reținute

De la 1 septembrie, copiii din școli și grădinițe vor avea noi meniuri

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.