Skip to content Skip to footer

De la 1 septembrie, mai mulți angajați ai grădinițelor din Chișinău vor primi supliment la salariu

Începând cu 1 septembrie curent, mai mulți angajați ai grădinițelor din mun. Chișinău vor primi lunar un supliment la salariu în mărime de 500 de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată azi de Consiliul Municipal Chișinău. 

Suplimente salariale vor primi următoarele categorii de angajați din grădinițe: dădacă, ajutor de educator, bucătar, bucătar auxiliar, spălător de veselă, bucătar-șef, magazinier, îngrijitor de încăperi, lenjereasă, șef de gospodărie și soră medicală.

Cheltuielile stipulate în sumă de 4890,5 mii de lei vor fi acoperite din contul economiei alocațiilor prevăzute în bugetul municipal pentru anul 2018 pentru majorarea normelor de alimentație a copiilor în grădinițe cu 3 lei.

Pe parcursul anului de studii 2017-2018, în grădinițele din municipiu a fost înregistrat un deficit de 1.018 angajați, inclusiv 578 de unități de personal auxiliar. În prezent, salariul lunar al personalului auxiliar din grădinițe constituie 1.110 – 1.360 de lei.

Avertizare! Preluarea conținutului, fără a cita sursa, dăunează grav imaginii instituției dvs. Puteți prelua în limita a 500 de caractere, dar să citați sursa cu link activ. Conținutul poate fi preluat integral doar cu permisiunea redacției Suntparinte.md.

Adresa: str. Alexei Mateevici, 46/1, Chișinău, Republica Moldova
Număr de contact: 068 294 424

CMT © 2024. Toate drepturile rezervate.